Devenit public prin trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă, „Dosarul Elodia” scoate la iveală implicarea Parchetului General într-o escrocherie internaţională care este legată de aparatul ADE 650, cu care a fost căutată avocata dispărută acum 5 ani, al cărui inventator este arestat în Anglia!
În „Dosarul Elodia” am găsit mai multe Procese-verbale de la sfîrşitul anului 2012, cînd cazul fusese preluat de procurorul Romulus Varga, de unde am aflat metodele incredibile prin care a fost căutată celebra dispărută. Iată începutul acestor procese verbale, îndosariate ca „probe” în „Cazul Elodia”:
La căutările acesteia a fost folosit un dispozitiv ADE 650, despre care ni s-a spus că ar avea capacitatea să găsească un cadavru cu ajutorul cîtorva fire de păr luate de la victimă! Vă prezentăm mai jos integral unul dintre Procesele-verbale, unde se poate vedea cine a dispus şi cine a participat la acest „Experiment judiciar”, şi unde găsim şi o referire la ADE 650, unde se descrie modul de funcţionare. Se va observa, desigur, că rezultatul acestui „experiment judiciar” nu a dus la nimic!
Pare incredibil, însă aceste aşa-zise „experimente judiciare”, ale căror rezultate nu au scos la iveală nimic, există la dosarul cauzei. Ele pot, cel mult, să susţină ideea că, după astfel de căutări ştiinţifice, cadavrul Elodiei Ghinescu nu există în zonele de căutare, în nici un caz să demonstreze că avocata a fost ucisă, iar rămăşiţele ei ar fi fost aruncate cine ştie unde!
Un detector de mingi de golf era folosit pentru detectarea bombelor în Irak şi Afganistan!
Să vedem, însă, ce este cu acest „miraculos” ADE 650, aparatul care descoperă un cadavru după cîteva fire de păr puse într-o capsulă. În primul rînd, iată cum arată această „culme” a ştiinţei, alături de inventatorul ei, James McCormick:
Acest aparat ADE 650, ca şi urmaşul său ADE 651, nu este decît o imensă escrocherie pusă la cale de ATSC Ltd. din Marea Britanie, companie ce aparţine lui James (Jim) McCormick. Aparatul a fost folosit o vreme pentru căutarea mingilor de golf, fiind vîndut amatorilor pentru cîteva sute de dolari. Însă, la un moment dat, inventatorul lui s-a gîndit că afacerea ar putea fi extinsă şi a prezentat „jucăria” sa ca fiind un aparat de detectat… bombe!
Imediat, aparatul a ajuns în Afganistan şi Irak, însă, după ce mai multe convoaie ce foloseau „detectorul” au sărit în aer, a început şi ancheta despre ADE 650 pentru a vedea dacă are capacitatea de depistare a bombelor.
În anul 2010, în urma investigaţiilor, „inventatorul” a fost arestat de autorităţile din Marea Britanie, cercetările scoţînd la iveală amănunte senzaţionale. Astfel, s-a descoprit că guvernul irakian plătise 85 milioane de dolari pentru 800 de astfel de „detectoare”, diferenţa dintre preţul de fabricaţie şi cel de vînzare fiind justificată de pregătirea personalului ce urma să-l folosească, precum şi de asigurarea… pieselor de schimb! Pe scurt, o escrocherie de zeci de milioane de dolari numai în Irak!
Trei ministere româneşti, implicate în „afacerea detectoarelor” lui McCormick
Escrocheria lui James McCormick era cunoscută în România chiar din anul 2010. În acest sens, jurnalista Ondine Gherguţ scria în 25 octombrie 2010 chiar despre implicarea unor firme româneşti în această escrocherie internaţională:
„Potrivit unor site-uri din Marea Britanie, asociatul lui McCormick din Romania ar fi omul de afaceri Stelian Ilie, prin societatea MIRA TELECOM. Informaţia este confirmată de Monitorul Oficial, potrivit căruia Ilie i-a cesionat lui James William McCormick un număr de 1.803 părţi sociale din SC MIRA TELECOM SRL, reprezentînd 15% din capitalul social al firmei. James William McCormick are aceleaşi date de stare civilă şi adrese ca şi Jim McCormick, preşedintele ATSC Ltd”.
Şi ziarul „Gardianul” a tratat subiectul, ajungînd chiar la implicarea unor instituţii importante ale statului, precum Preşedinţia, Ministerul Apărării Naţionale sau însuşi Ministerul Justiţiei:
„Stelian Ilie ar fi fost sprijinit în dezvoltarea afacerilor de către fostul şef al SPP Gabriel Nagy. Pe vremea ultimului mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu, societatea lui Ilie ar fi livrat, în schimbul a şase miliarde lei vechi, echipamentele pentru detectarea unor substanţe explozive la Palatul Cotroceni. Echipamentul nu ar fi funcţionat la parametri normali, susţine „Gardianul”. În afara de SPP, MIRA TELECOM ar fi obţinut contracte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu Ministerul de Interne, cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Apărării Naţionale. De asemenea, Ilie ar fi livrat detectoarele de bombe şi droguri necesare aeroporturilor din România”.
Ondine Gherguţ oferea şi alte cifre concrete despre contractele firmei unde asociat era James McCormick:
„Dragoş Băsmăluţă, administratorul SC MIRA TELECOM, declara anul trecut: „Avem cîştigat un proiect pe opt aeroporturi din Romania, în valoare de 4-5 milioane euro, iar la Ministerul Justiţiei un proiect pentru controlul antitero. De asemenea, este în curs de finalizare un proiect pentru supravegherea traficului la Marea Neagră, cu Internele, în valoare de 18 milioane euro”.
Aşadar, România a participat la fabricarea, distribuirea şi cumpărarea acestor „jucării” inventate de Jim McCormick, cheltuind de la buget cîteva zeci de milioane de euro! Cum ancheta asupra acestei afaceri încă nu a fost demarată şi în România, solicităm celor implicaţi să-şi exprime un punct de vedere, mai ales că majoritatea lor se află încă în funcţii de conducere!
DNA, chiar dacă va fi curînd sub conducerea Laurei Codruţa Kovesi, care a fost Procuror General, are ocazia să-şi demonstreze independenţa, începînd ancheta tocmai cu viitoarea şefă a instituţiei!
„Toată lumea ştia că înăuntrul aparatelor nu era nimic”
Pentru a demonstra escrocheria la care România a participat activ, prezentăm mai jos opiniile unor specialişti, exprimate chiar în cursul anchetei din Marea Britanie, pe care le reproducem din ziarul „The Guardian”.
Richard Whittam: „Dispozitivele cuprind de obicei un mîner prevăzut cu o antenă retractabilă. Mînerul este conectat printr-un cablu la o pungă. Cardul aparatului este „programat” sau „activat”, fiind plasat într-un borcan, ţinut acolo o săptămână pentru a „absorbi vaporii” substanţei ţintă, fie că este vorba explozibili, droguri sau chiar ai ţesutului uman. Dispozitivul este alimentat de electricitatea statică provenită de la utilizator. Razele X au aratat nu a existat nici o legătură între antenă şi cardul din punga pe centura utilizatorului”.
Sub anonimatul cerut anchetatorilor, unul dintre asociaţii firmei engleze a spus: „toată lumea la ATSC ştia că nu este nimic înăuntrul detectoarelor de bombe denumite ADE 651”.
Şi oficialii irakieni au reacţionat furios: „Această companie a cauzat nu numai pierderi uriaşe de capital, dar este responsabilă pentru pierderi masive de vieţi omeneşti, ale unor civili irakieni nevinovaţi, de ordinul sutelor, al miilor, care au căzut victime atacurilor la care credeau că sunt imuni pentru că aveau acest echipament”, a declarat parlamentarul Ammar Tuma.
În timpul procesului, inventatorul lui ADE 650, Jim McCormick, a declarat că aparatul său a fost folosit în România la începutul anilor ‘90, înainte de vizita unui preşedinte american, pentru a depista vreo bombă în jurul hotelului unde urma să fie cazat demnitarul.
Prima oară, acest caz de escrocherie a fost semnalat de ziarul New York Times, care scria încă din noiembrie 2009, citînd opiniile unor oficiali militari, că ADE 650 şi ADE 651 nu sînt de nici un folos în depistarea bombelor.
Revenind la „Cazul Elodia”, care repune în discuţie această afacere oneroasă, pentru care România a plătit zeci de milioane de euro, ne întrebăm cum de a mai fost folosit acest aparat în anul 2012 într-o investigaţie oficială, din moment ce ancheta din Marea Britanie avansase în cei doi ani de cînd fusese demascată?
De altfel, cum se vede şi în Procesele-verbale de mai sus, rezultatele obţinute de acest „experiment judiciar” s-au terminat cu un eşec lamentabil. Cineva, însă, avea interesul să sugereze că aparatele lui McCormick, cumpărate pe bani grei, ar fi utile unor anchete! Procurorul Romulus Varga, care fusese chemat la Bucureşti pentru a nu fi demis în urma unei anchete a Corpului de inspecţie al CSM, era persoana ideală pentru a fi folosit într-o astfel de operaţiune de dezinformare!
Totuşi, cineva a dispus plata a mai ultor zeci de miloane de euro pentru aceste jucării costisitoare. Cine sînt, oare, cei care au ordonat şi semnat aceste documente?
Pentru a avea o imagine de ansamblu, citiţi şi:
Procurorii au „plantat” probele-cheie din dosar în rîpa din Poiana Braşov
Marius Iacob: „Procurorii au greşit rechizitoriul în „Dosarul Elodia”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.