Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că în cursul acestei luni va intra în şedinţa de Guvern noul contract cu constructorul autostrăzii Transilvania, compania americană Bechtel.
Şeful Executivului a menţionat că porţiunea de 8,5 km dintre Gilău şi Nădăşel va fi scoasă apoi la licitaţie, urmând să fie finalizată poate chiar până la sfârşitul anului în curs. „Pe data la care va intra în Guvern forma nouă a contractului cu Bechtel, imediat se va scoate la licitaţie tronsonul de la Gilău la Nădăşel, pentru a fi realizat pe bugetul de stat, pentru a fi continuată lucrarea, pentru că acolo deja exproprierile sunt făcute, proiectarea este realizată”, a explicat Emil Boc.
Premierul a adăugat că, ulterior, vor fi continuate lucrările şi pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş. „Se vor continua lucrările la Suplacu de Barcău – Borş, pe distanţa celor 64 de kilometri, care vor fi finalizaţi”, a spus şeful Executivului.
Premierul Emil Boc a vizitat, vineri, şantierul centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, despre care a spus că va fi circulabilă începând, cel târziu, la data de 10 noiembrie. Centura are 24 de kilometri şi costă 530 de milioane de lei.