CNA oripilat Emisiunea cu Gheorghe Funar întrece orice am văzut până acum!

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat obscura televiziune Global News cu o amendă de 5.000 de lei si suspendarea emisiei pentru 10 minute, pentru mai multe emisiuni din ultima lună a anului trecut. 

Sancţiunile pare mici în raport cu acuzaţiile grave care se aduc postului.

„Am stat şase ore, şapte ore, am văzut 18 emisiuni, multe dintre ele pot să spun că invitaţii sunt într-un adevărat delir. E un delir continuu. Începe unul şi continuă celălalt şi tot aşa.”, a spus Dorina Rusu, membru CNA, citată de Paginademedia.ro.

„Moderatorul nu pune nicio întrebare. Nu intervine în niciun fel”, a mai zis Dorina Rusu.

Dorina Rusu:

„Evreii care fotografiau terenuri în Transilvania că că au interese. Mircea Şerban este unul dintre invitaţi care spune că i s-a semnalat că sunt foarte mulţi evrei care fotografiază terenuri în Transilvania şi că ei au interese foarte mari acolo. Se vorbeşte de asemenea şi despre rădăcinile „naziste” ale Uniunii Europene.

Mai este emisiunea cu Gheorghe Funar care întrece orice am văzut noi până acum. Gheorghe Funar spune aşa: „Gorbaciov era evreu, Bush era evreu, Sergiu Nicolaescu era evreu. Experimentul Piteşti a fost făcut de evrei, Închisorile comuniste erau făcute de evrei, acolo unde au murit 2 milioane de oameni. Ceauşescu, spune el, a făcut un program extraordinar de benefic pentru ţară. Revoluţia a fost o lovitură de stat dată de evrei. ”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

52 de Comentarii

  1. Si? Tovarasii de la CNA au combatut CU ARGUMENTE cele afirmate, sau CU LOZINCI?

  2. Păi, după cum știi,.. adevăruri zic copii, nebunii și bețivii..Ăștia au cam trecut de cei patru ani cei mai frumoși din viața lor, cînd erau in clasa a șasea.. Acu au inălțimea potrivită pentru a intra in cîrciumă..

  3. Păi, după cum știi,.. adevăruri zic copii, nebunii și bețivii..Ăștia au cam trecut de cei patru ani cei mai frumoși din viața lor, cînd erau in clasa a șasea.. Acu au inălțimea potrivită pentru a intra in cîrciumă..

  4. Adevarurile astea nu sunt cunoscute numai de Funar,insa el a avut curajul sa le spuna la televizor. Deci e vorba ce CURAJ,nu de betie sau nebuneala.Numai ceausescu ii facea nebuni pe cei care spuneau adevarul.Numai securitatea stie citi a internat la Sâpoca.

  5. Acu’ doamna dorina, v-ați inflamat de la o emisiune în care nea funar zice de evrei. Poate ne înțelegeți și pe noi care nu vedem toată ziua decât despre ukraci. „E un delir continuu. Începe unul şi continuă celălalt şi tot aşa.”

  6. Deci dacă spui adevărul eşti pedepsit?
    Părinții ne-au învățat să nu mințim, Biblia zice că minciuna e un păcat, doar progresiştii aceştia sunt pe invers. Din toate punctele de vedere.

  7. cna si toata mass media democratica si libera ignora genocidul facut de jidani in israel …doar de aia sint platiti si indrumati …de valorile occidentale ..si principiile …tot occidentale…cna este organizatie de cenzurare a liberei exprimari …o anomalie intro tara cu 44 la suta analfabetism care asteapta salivind delirul de paste…

  8. Mă,. cînd vorbea de tunelulde sub carpați și de zborul in america de sud nu erai așa de supărat.

  9. Stim cu totii cine.s evreii incepand de la Marx si Hertzl, ce au facut in COMUNISM,Romania,la Mapamond mai nou in Gaza.Nu trebuie sa vina Funar di alti portari la conceptii si opinii,cine.s unii Sau altii.Toti ISI vor primi rasplata la TIMPUL lor.

  10. Cu siguranță are dreptate dl.Funar. Astăziai mult ca oricând adevărul deranjează proștii, neinformații și ticăloșii.

  11. „Cel ce spune adevarul, lesne poate umbla batut ca marul” / o zicala din vechimi .
    Ori: Impricinatii’s protejati, c’asa’i firesc/LEGAL … in timp ce martorii’s expusi / la drumu’ mare … „ca sa”-si mai tina gura si lentila !

  12. Funar o ia razna cu „evreii” si victimele lui, care-au de-a face cu razboaie civile, si nu cu „bolshevismul” … iacobin, adica francez apropo, Revolutia fraceza a fost de mii de ori mai crunta decât Revolutia bolshievica. Teroarea franceza, @Doina Rusu, TEROAREA FRANCEZA (Marat, Danton, Robespierre …)! însa Global News are dreptate, @Doina Rusu, când afirma ca UE are rădăcini naziste, fara ghilimele. Ce era Walter Hallstein, primul presedinte al Comisiei, decât un nazist (apropiat lui Hitler, caruia i-a si prezentat proiectul „Imperiului German European”), un nazist de frunte, asadar, „pocait” în si de SUA, dupa WW2, si retrimis în Europa unde sa fondeze ceea ce va deveni Comisia Europeana, institutie, de altminteri, nelegitima si care-a spoliat si spoliaza tarile UE, si le mai si inculca, prin atitudini, sanctiunile pe care le pronunta, etc., si prin xenofobie, ideologia nazista??? la scoala cu matale, @Doina Rusu, ca de catedra, de consilii „superioare”, nu esti pregatita!

  13. Cand Basoi a facut slava unui criminal al umanitatii, dovedit si executat (I.Antonescu), contrar codului penal, s-a sesizat cineva ? Dar cand acelasi lucru l-a facut Georgescu din AUR la ora de varf la tv ? Nici Parchetul si nici CNA nu s-au sesizat. Traiasca nostalgia moshorogilor octogenari sau aproape, mereu aproape … !

  14. „Revoluţia a fost o lovitură de stat dată de evrei”…
    Aici nu-l poate contrazice nimeni pe (editat) Funar: Brucan (Bruckner – evreu), Alexandru Bîrlădeanu (Saşa Goldenberg – evreu), Iliescu – tatăl evreu, Petre Roman – tatăl Neulander evreu, Teodor Brateș (Froim Bernard – evreu), Emanuel Valeriu – evreu.

  15. Devine din ce în ce mai evident și imposibil de ascuns că evreii sunt peste tot în Lumea asta, dar mai ales unde-i rost de furat, înșelat, cotropit, cucerit inclusiv prin teroare , jaf și crime.
    America se dezvoltase uluitor până când a fost căpușată de ei și nici astăzi un asemenea conglomerat statal n-are o bancă proprie ci este la cheremul lor !
    Ce ne-au făcut nouă românilor când au sosit pe tancurile sovietice , jefuind, acaparând toată puterea politică și financiară, dar mai ales distrugând întreaga elită românească ucisă în temnițele comuniste, este trecut sub tăcere, în schimb au reușit să ne insulte în ultimul hal prin înființarea acelui institut ellie wiesel, purtând numele unui escroc sadea, care se dădea trecut prin lagărele naziste, pentru a putea încasa niște despăgubiri uriașe la care au fost obligate multe state printre care și noi, deși acolo au fost nu doar evrei ci și și alte nații inclusiv germani ! Noi le plătim încă despăgubiri uriașe și le suportăm toate mendrele, inclusiv celor din banii plătiți din banii noștri cu 7000 de euro la e.W. ca să ne insulte și să ne pună pumnul în gură: Cum au făcut recent cu Diana Șoșoacă pentru că a avut curajul să aducă în discursul său electoral poezie „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” a lui Radu Gzr, cel condamnat la moarte în 1945 de bunicii sau chiar tații unora dintre cei care au ajuns să conducă România după lovitura de stat din 89 în frunte cu Brucan , Bârlădeanu, Roman, Isărescu, Berceanu, Brateș, Gelu Voican, Frunzăverde, Sârbu și mulți, prea mulți alții cum au fost chiar și Iliescu, Constantinescu,Băsescu, sau Johanus !
    Ca să nu mai amintim de cea mai recentă crimă săvârșită și azi în Gaza de către acest neam , cică ales – bules 😉 că și ăia nu-s atât de cruzi și sălbatici, mai răzbunători și mai fățarnici !

  16. Din cate imi amintesc, duduia Dorina nu s-a ofuscat atunci cand „tribunul” Funar zicea ca Iisus a fost dac get-beget ! Macar doi poli amenda putea sa ii dea si atunci, sa invete omu’ sa-si tina gura… Da’ unde se crede, de vorbeste asa slobod ? In Cambodgia lui Pol Plot ? In Coreea de Nord ?

  17. Cineva a socotit cum că ar trebui vre-o 80 de bancheri mondiali puși la umbră deasă și in lume ar fi pace și bunăstare,.Ghici care e naționalitatea lor ?

  18. Scuze : Radu Gyr !
    Cât despre :
    „Mircea Şerban este unul dintre invitaţi care spune că i s-a semnalat că sunt foarte mulţi evrei care fotografiază terenuri în Transilvania şi că ei au interese foarte mari acolo. Se vorbeşte de asemenea şi despre rădăcinile „naziste” ale Uniunii Europene.” întradevăr parte din ele nu sunt adevărate decât parțial, pentru că ei nu doar fotografiază , ci și CUMPĂRĂ terenurile pe care se ridică apoi reședințe rezidențiale m cartiere întregi , deși prin Constituție nu se pot încetățeni pe teritoriul României grupuri mari de etnici străini. Dar ei profită de faptul că niște bunici de-ai lor , atunci când au plecat din România, unde le-a cam ”înțărcat bălaia!”și nu mai puteau fura și înșela după bunul plac și prostul obicei din născare au ales să plece, dar prevăzători și-au păstrat unii și cetățenia română pe care urmașii urmașilor lor o folosesc pentru a ne căpușa din nou !
    P.S. Am asistat acum mulți ani la o scenă nostimă și nu prea : un patron îmi zice că uite, fiica mea nu-i mulțumită cu salariul pe care i-l dau eu la firmă ( era cam de două ori și ceva decât minimul de atunci )!
    La care fata zice, :
    – Păi, da ! O colegă de-a mea de facultate are …. cam de două ori pe atât și nu face mai nimic.
    Și așa aflu că respectiva căuta terenuri de vânzare pentru un ales de ăsta . Adică făcea ceva….
    Dar mai ales ce făcea ăla, nu se întreabă nimeni. Nici azi ! 😎

  19. Tu nu trebuie sa stai si sa asculti nimic in Tara Noastra,Dorino Rusu,impreina cu „consiliul tau audiovizual”deoarece impreuna cu alte „nationale”cum ar fi INS,Cons.Cpncurentei.Cons Soc.ec ,aut.electorala nu sunteti decit niste excrescente ai parlamentului compus din 500 de paraziti ce-si pune caini de paza pt.a bloca legile pe care tot el da da intr-o mare emfaza de democratie, anulate pe partea ailalta! Prin minciuni,gogorite si manipulare si ilegalitati,pt.a cinta in struna marelui licurici si UE,doctrinei ordinare si ciudate fata de Adevar political corect-ati ajuns o cenzura nerusinata,incalcind dr,si libertati ajunse la mina voastra,o mina de servanti,obedienti si slugi!
    De cind dl.Funar nu poate spune ce etnie au cei enumerati si in ac.lumina sa le evalueze faptele?Faptele prin care acum fac genocid in Gaza?Sau ce ua facut in istorie impotriva statelor,tarilor si fac zi de zi inclusiv impotriva Romaniei?Dati-va demisia,cuib de ideologi contra adevarului!
    Felicitari @Rollason@Radu Hunor si tuturor carora nu le este frica sa vorbeasca,caci a ajuns si o D Rusu mare „cenzor”securist ca pe vremea lui Ceausescu!

  20. Drept pedeapsa Funar trebuie pus sa vopseasca toate bancile parcurilor din Cluj in culorile Ucrainei, galben si albastru ! Rosul e interzis (rosul era, pe vremuri, a treia culoare … dar astazi e strict interzis !) Si bașca, in fiecare dimineata, sa se suie pe acoperisul primariei lu’ Boc si sa strige din toti rarunchii : „Slava Ucraina !”

  21. E vina lor ca isi cumpara terenuri in Romania? E VINA VOASTRA CA LE VINDETI! Stiu cazul multora ce au mostenit pamantul de la bunicii ce fusesera improprietariti pt participarea la razboi.Acesti oameni de nimic au vandut pamantul strabunilor pe 1000 euro hectarul cu ani in urma. Si-au luat masini de mana a doua si se plimbau pe ulita satului mandri de tampeniile lor. Astazi stau si arunca cu noroi intr-un olandez, scotian, italian ce le-au cumparat terenurile si le muncesc. Ba mai mult, se duc si cersesc sa munceasca la fermele lor.
    Deci NU SUNT DE VINA STRAINII CA ROMANUL IN LOC SA CUMPERE EL MAI MULT PAMANT, IL VINDE LA STRAINI.Mergand pe fir, ati votat sa intrati in EU, deci TREBUIE SA II LASATI PE STRAINI SA CUMPERE CE VOR DE LA VOI.
    Nici comunistii NU V-SU LUAT PAMANTUL, CI L-AU PUS LA OBSTE, LA COMUN SI L-AU LUCRAT DANDU-VA POSIBILITATEA SA AVEATI EDUCATIE GRATUITA SI SANATATE GRATUITA, LOC DE MUNCA STABIL SI UN ACOPERIS DEASUPRA CAPULUI. Cand a venit timpul v-ati luat pamantul inapoi, ca asa ati vrut.
    Astia va iau pamanturile si nu le mai vedeti. Niciodata!

  22. Nu vad unde a mintit dl. Funar. Putea sa ma adauge. Si marea revolutie din Octombrie si constituirea URSS s-a facut cu banii evreilor si cu conducere 70% evreiasca. Toti evreii sunt mandri de asta. URSS a fost condusa de evrei, nu de rusi. Romania la fel. Sau ati uitat de Ana Pauker, Vasile Loca, Teoharie Georgescu, Roller, Brucan, Pantiusa, etc. etc. Problema lui Funar este ca a spus adevarul, este interzisa spunerea adevarului, aici a gresit Funar ca a spus adevarul ceea ce i-a ingrozit pe argatii de la CNA.

  23. CINE ERA DORINA RUSU, DACA NU MUREA SOTUL EI, HORIA RUSU, PENELIST DIN TATA IN FIU…CINE A RECOMPENSAT-O PE DORINA RUSU CU SINECURI, DESI IN VIATA EI NIMIC NU O ARATA CA FIIND VREO SPECIALISTA IN CEVA?! BABA ASTA NU A FOST CAUTATA LA DOSARELE SECURITATII SI NICI BARBATUL EI, CARE A MURIT LA TIMPUL CAND PENELISTII ISI SAPAU UNUL ALTUIA GROAPA…

  24. Ardelenii sunt romani neevoluati. Clujenii sunt prostii Ardealului, iar Funar e prostu Clujului. Ma mor ca nu se leaga si de Isus.

  25. Rezolvarea ghicitorii o stiu toti, dar nu s-a gasit curajosul care sa o dezvaluie.
    Vorba aia,”ridica-te Ghiorghe,ridica-te Ioane „.

  26. 01364, am vrut sa te felicit de ziua ta dar diparusesi. Oricum, nu-i tarziu nici acum. La multi ani pentru 1.03!
    Si, cum ziceai, comunismul a pus pamantul la comun si a dat posibilitate tuturor, inclusiv lui Radu Humor sa invete, sa-si faca un rost, sa-si faca o viata. Deci, comunismul era excelent! Comunismul a fost inventat si adus de evrei, spuneti voi si atunci, de ce atata ura contra lor?

  27. Oripilată și ingenuă doamnă Dorina Rusu care în emisiunea cu Gheorghe Funar ați văzut ce n-ați mai văzut, la emisiunile de la Erdélyi Magyar Televízió (Televiziunea Maghiară din Transilvania), Erdély TV sau ETV v-ați uitat? Poate ați vedea unele lucruri și mai și. Delirurile iredentiste ale lui Victor Orban sau îndemnurile revizioniste ale lui Katalin Novak pe televiziuni din România nu v-au deranjat? Ungurii, sașii, slovacii, ucrainenii, țiganii pot zice orice să e libertatea cuvântului. Dacă însă ești român ortodox ai voie numai să aprobi masurile antinaționale președintelui și Guvernului lui, și ascuți discursurile șovine ale minoritarilor. Mâine 15 Martie când dacă e zi de sărbătoare națională a Ungariei se de zi liberă și maghiarilor cu dublă cetățenie și se va serba cu fast și steaguri roșu alb verde la zecile de statui mai vechi să mai noi din orașele ardelene. Ce delir va fi la Cluj-Napoca la Matias, la grupul statuar din Arad, la fioroasa statuie a lui Ladislau din Oradea, la statuia lui Betlen Gabor din Alba Iulia, la Carei la statuia lui Kölcsey Ferenc, autorul imnului Ungariei și toate statuile și casele pe unde a trecut, sau se crede că a trecut poetul Petöfi Sandor. Și nu este localitate în Transilvania fără statuie sau casă memorială Petöfi. K-așa-i românca din CNA cu statut de secretar de stat care a îndrăgit străinii…

  28. Core spune:
    14 MART. 2024 LA 16:37
    îți apreciez până și cinismul, dacă numai ăsta te mai poate satisface ! 😉

  29. Reiau:
    Stimata plină de numere ( i-aș pune și eu unul 😉 spune :
    „Astazi stau si arunca cu noroi intr-un olandez, scotian, italian ce le-au cumparat terenurile si le muncesc. Ba mai mult, se duc si cersesc sa munceasca la fermele lor.”Numai că mai toți cei enumerați de tine, în realitate sunt e vrei, nu vrei, toți niște mișei, iar cei care au uitat de – „Casa părintească nu se vinde” și au ajuns să-și vândă până și pământul strămoșesc, și încă unor străini, n-o fac toți din prostie, sau lipsă de patriotism , ci forțați de faptul că prin politica și legile românești făcute în mare parte tot de către străini , n-au mai putut să-și lucreze singuri pământurile, tinerii fiind forțați de lipsa locurilor de muncă ( vă amintiți că tot unul de-al vostru care se juca cu „fierul vechi” și vindea pe un $ ? 😎 ), sau ademeniți să lucreze pentru străini, inclusiv ștergându-i la fund , creîndu-se astfel premizele acestui regretabil abandon național .
    Un stat responsabil ar fi cumpărat el aceste pământuri cu drept de restituire la cerere.
    Numai că : Ghinion !
    L-ați cumpărat și pe ăsta !

  30. Radu Humor, pe mine ma dor cuvintele tale.
    Sunt convinsa ca si tu si toti ceilalti stiu cat rau fac cu vorbele lor unor semeni de-ai lor.
    Comunismul a fost imbratisat nu numai de evreii prigoniti in mii de ani dar si de alti oropsiti ai sortii…

    Cei care pun in sarcina evreilor toste cruzimile istoriei inclusiv pe acel Eugen Turcanu de la Pitesti, pentru ce cauza o fac? Cui slujesc ei?
    Iti amintesti filmul cu Marina Vladi?… Atatea victime nevinovate nascute din perpetuarea urii…

  31. Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
    Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
    Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
    Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
    Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

    Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
    Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
    Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
    Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
    Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

    Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
    Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
    Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
    Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

    Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
    Trec zilele voioase şi orele surâd.
    În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
    Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
    Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

    Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
    V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
    A statelor greoaie care trebuie-mpinse
    Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
    Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari…

  32. Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
    Voi, osîndiţi la foame, sus!
    Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
    Să-nceapă al lumii vechi apus!
    Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
    Sculaţi, popor de osîndiţi!
    Azi nu sînteţi nimic în lume,
    Luptaţi ca totul voi să fiţi!.

    Hai la lupta cea marele,
    Rob cu rob să ne unim,
    Internaţionala
    Prin noi s-o făurim!.

    Sculaţi, nu-i nici o mîntuire
    În regi, ciocoi sau dumnezei!
    Unire, muncitori, unire,
    Şi lumea va scăpa de ei!
    Prea mult ne-au despuiat tîlharii
    Ce-n lume, lux, desfrîu se scald:
    Sa ne unim toti proletarii
    Sa batem fierul cat e cald…

    Asta a fost. Internationala proletara. Internatională, internatională pana la un punct dupa care fratii au zis gata, de-acum voi, vedeti-va de drum si asa s-a ajuns ca evreii sa fie din nou prigoniti. Si stiu pe cineva care a suferit din plin si a plecat in mormant cu suferinta… Acum se vrea ca si copiii lor sa „plateasca”?

  33. Cu mâne zilele-ți adaogi,
    Cu ieri viața ta o scazi
    Și ai cu toate astea-n față
    De-a pururi ziua cea de azi.

    Când unul trece, altul vine
    În astă lume a-l urma,
    Precum când soarele apune
    El și răsare undeva.

    Se pare cum că alte valuri
    Cobor mereu pe-același vad,
    Se pare cum că-i altă toamnă,
    Ci-n veci aceleași frunze cad.

    Naintea nopții noastre îmblă
    Crăiasa dulcii dimineți;
    Chiar moartea însăși e-o părere
    Și un visternic de vieți.

    Din orice clipă trecătoare
    Ăst adevăr îl înțeleg,
    Că sprijină vecia-ntreagă
    Și-nvârte universu-ntreg.

    De-aceea zboare anu-acesta
    Și se cufunde în trecut,
    Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
    Ce-n suflet pururi ai avut.

    Cu mâne zilele-ți adaogi,
    Cu ieri viața ta o scazi,
    Având cu toate astea-n față
    De-a purure ziua cea de azi.

    Priveliștile sclipitoare,
    Ce-n repezi șiruri se diștern,
    Repaosă nestrămutate
    Sub raza gândului etern.

    Radu H, despre noi eu pot spune ca
    avem ș-acum comoara-ntreagă
    Ce-n suflet pururi am avut.

    Gandul ca amandoi suntem buni, avem o inima mare, asta este ce ma satisface. Dar, vine o zi… si este pacat.

  34. Dragă Core, este singurul mod de a afla, sau măcar de a încerca de a da de el, de Adevăr !
    Acela de a putea să-ți spui liber ceea ce gândești, fără a fi încorsetat de niște reguli arbitrare, fără pic de acoperire juridică sau chiar etică .
    „Comunismul a fost imbratisat nu numai de evreii prigoniti in mii de ani dar si de alti oropsiti ai sortii…”
    Noi, românii nu am „îmbrățișat” acea monstruozitate socio-politică, criminală și distrugătoare în toate planurile , dar mai ales social, religios și până la un punct și educațional !
    Nouă ne-a fost impus prin niște măsuri inumane , prin jaf, crimă și teroare, iar cei câțiva care au ales să colaboreze, de teapa lui Țurcanu, Groza sau Bodnăraș cu cei sosiți pe tancurile sovietice au făcut-o de teamă, sau vreo câțiva din meschine interese materiale , cu toate că până la urmă n-au sfârșit nici ei prea bine (vezi Lucrețiu Pătrășcanu ) !
    De ce crezi că astăzi în politică intră toate gunoaiele umane, în timp ce elitele, indiferent de domeniul lor de activitate, preferă să stea deoparte ?! Cu consecințele de rigoare pentru acest popor.
    Și o fac și din instinct de conservare cu urmările catastrofale pentru România pe care le vedem, pentru că au primit de la bunicii și părinții lor, inclusiv spirituali, îndemnul să nu o facă !
    Pentru a nu suporta eventuale consecințe : Reputatul sociolog Petre Andrei a reușit, cu miliția comunistă venită să-l aresteze să scrie din baia în care se refugiase un ultim bilețel fiului său :
    „Să nu te apuci niciodată să faci politică, fiule !” și apoi s-a sinucis ! 😎
    P.S.
    Dacă ești alungat și de babilonieni și de egipteni și de romani și de otomani, și de britanici și de germani și de italieni și de slavi și alte popoare europene și sud americane, nu crezi că ai și tu o mare parte din vină ? Poate că cea mai mare ?!

  35. @ Radu Humor: 14 mart. 2024 la 21:46
    Draga domnule, te felicit cu mare incantare, in primul rand pentru ca ai discernamant, lucru rar pentru multi dintre oamenii zilelor noastre. Discernamantul este ceea ce in credinta noastra crestina este numit si Darul deosebirii, un dar de la Dumnezeu fundamental pentru omul adevarat. Apoi te felicit si pentru logiga imbatabila aratata in analiza evenimentelor. As adauga la P.S.-ul dv impecabil informatia bine cunoscuta ca aceasta etnie malefica urmareste programatic exterminarea populatiei lumii pana la nivelul de 500 milioane de oamenii. O spun public toti rabinii, au spus-o si publicat-o si Jaques Attali sau recent Yuval Noah Harari, consultantul numarul 1 al lui Klaus Schwab. Si acum ma intreb, pe astia trebuie sa-i iubim noi chiar si cu forta prin amenintarea legilor facute de ei, pe asasinii in devenire ai omenirii? Tot ei se victimizeaza de mii de ani? Este foarte perfida aceasta tehnica a victimizarii prin care incearca sa obtina un ascendent nemeritat asupra altor neamuri.

  36. Imparat si proletar, Eminescu.
    Sa nu dea Dumnezeu cel sfant sa vrem noi sange, nu pamant, Cosbuc.

    1895, Alimentatia țăranului român, dr. Gheorghe Crăiniceanu:
    Țăranii români erau foarte săraci. În acele vremuri, se consumau multe alimente care astăzi nu mai sunt la fel de populare, precum știr, podbal, frunze de sfeclă, hrișcă, mei, bob, ulei de cânepă și jufă (julfă). Țăranii consumau mămăligă de obicei de trei ori pe zi. Medicii vremii erau îngrijorați de obiceiul țăranilor de a consuma porumb stricat. Dr. Gheorghe Crăiniceanu observa că perioadele îndelungate de post, mai ales Postul Mare, contribuiau la malnutriția populației rurale. Din necesitate, erau obișnuiți să vândă produsele cele mai bune, păstrând pentru ei alimentele mai slabe calitativ.

    Sa citim cum au fost intampinate „armatele sovietice eliberatoare”?
    Sa citim cum spunea Ceausescu ca in anii ’48, ’50 chemau 500 de muncitori care sa innabuse orice revolta? …

    E-atâta durere în lume
    Şi râuri de lacrimi se scurg…
    Războiul e-aşa de aproape
    Că ceru-l lumină-n amurg…
    Pe-alocuri furtuna e mare
    Şi ape năvalnic vuiesc,
    Pământul suspină-n adâncuri
    Şi temeri din hău copleşesc…
    Oriunde-aş privi e durere:
    Mor oameni prea tineri să moară
    De boli, accidente, de teamă
    Că viaţa prea tare-o să-i doară
    Şi plâng copilaşii orfani,
    Bunicii de dor se-ofilesc
    Iar oamenii uită să ierte
    Şi uită ce-nseamnă, , iubesc, , ! (Maria Luca)

  37. Pe glob sunt peste 8 miliarde de oameni. Romania are o populatie de 19 698 680 ieri (Worldometer). Ce minte poate imagina reducerea la 500 de milioane a unei populatii de peste 18 miliarde?

    Sunt ingerii luminii care te duc spre lumina prin iubire si ingerii intunericului. Depinde de tine.

    Iubirea față de aproapele este cel mai înalt factor vital.

    Ingerii intunericului se tem de moarte. Ei se cred capabili să alunge teama de moarte și sorți nefericite cu ajutorul armelor. Ei sunt de o mie de ori mai puternic înarmați decât cele mai sălbatice animale de pradă. Dar constiinta luminoasă a globului pământesc poate va învinge moartea, întunericul și ura. Prin cuvintele: ”Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac”, ingerii luminii nu doar iartă, ci și arată că înțeleg. (Revista Kosmos, traducere Mihai Trifoi)

  38. Jacques Attali este un economist, filozof și scriitor francez care a ocupat funcția de consilier al președintelui François Mitterrand din 1981 până în 1991 și a fost primul șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în 1991-1993. Dupa cum spune antifake.ro, scriitorului francez i s-au atribuit citate false pe care le-a dezmintit iar Yuval Noah Harari este un istoric israelean de 48 de ani. Doamne, mare este gradina Ta!

  39. @Core
    Coana mare, esti cam lunatica, am vazut cu ochii mei in carte ce spunea Attali despre exterminarea populatiei lumii, am vazut filmari de la conferintele tinute de Harrari in care cerea acelasi lucru, si mai mult am vazut filmari interviuri si conferinte cu rabini care predica exterminarea populatiei planetey, a goyimilor pentru a fi pe plac Dumnezeului lor. Iar tu lunatico, negi realitatea pentru ca nu corespunde ideilor tale? Realitatea e realitate, este unica, iar himerele tale sunt doar in mintea ta! Mergi si te cauta la cap. Ca sa nu mai spun ca Marx, pe numele sau real Moses Mordechai Levy era preot satanist, este un fapt documentat in numeroase carti. Citeste si Protocoalele Inteleptilor Sionului ca sa vezi ce pun ei la cale de foarte multa vreme. Cei care se pretind astazi evrei nu au nimic comun cu evreii de pe vremea lui Iisus Hristos care locuiau in Palestina si cu religia lor de atunci, covarsitoarea majoritate a asa zisilor evrei contemporani nu sunt semiti ci khazari, sunt impostori. Ei au fost alungati din zona Marii Caspice si nordul Marii Negre fugiti cu tot aurul pe care timp de secole l-au jefuit de la negustorii care treceau prin kaganatul (regatul) lor. Asta explica si puterea lor financiara. Documenteaza-te bine inainte sa dai lectii altora.

  40. Nemuriciu, daca vii ca argument cu „Protocoalele Sionului”, este clar!

    Orice spui intra in aceeasi categorie.
    Nu ma intereseaza varsta ta dar modul de adresare spune ceva despre tine!

  41. @Core
    Fie precum zici, dar asta nu schimba realitatea. Daca vrei detalii la ce am zis cauta singura pe internet filme, carti, conferinte si declaratii pulice, iar daca ai un minim bagaj de cunostinte in materie de limbi straine de circulatie, poate cu putin efort vei pricepe, venerabila doamna. Am evitat dupa cum vezi termenul familiar de coana mare. In rest, numai de bine, deschide ochii la ce se intampla si nu te lasa inselata de satanisti de orice neam ar fi, ei tot satanisti raman. Viata pamanteasca este trecatoare, dar pentru ce faci aici vei plati vesnic.

  42. As mai adauga pentru toata lumea, nu doar pentru Core, ca tot ce este scris in Protocoalele Inteleptilor Sionului se intampla deja acum, puteti bifa cu creionul pe hartie toate evenimentele prevazute acolo si care acum au devenit realitate, sau sunt pe cale sa devina realitate prin noi legi si reglementari globalist-sataniste. Cititi si comparati cu realitatea.

  43. De ce nu spui asa? Esti o nemurica impresionata de Radu Humor. Te inteleg! Numai o femeie este obsedata de varsta, un Domn, nu!

  44. @Core
    Ai prefera ca in loc de coana mare sau venerabila doamna sa te numesc cumatra? Este un termen la fel de onorabil si des folosit in popor. Sau matale te consideri elita??? In orice caz, in privinta venerabilitatii sigur nu ma insel, pentru ca ceea ce ai citit si exemplifici in comentarii nu face parte din bagajul de cunostinte al tinerei generatii.

  45. Pentru tine, Imparat si proletar si Noi vrem pamant sunt doar niste poezii, cantece, vechi? Hm. Ele ii raspundeau lui Radu H la afirmatia, nu romanii i-au chemat. Cele doua poezii descriu situatia muncitorilor si taranilor din acele vremuri, limitele disperarii la care ajunsesera iar Internationala Socialista explica crezurile celor care au facut revolutiile.
    Despre mila? Hm! Atat ai inteles din toata discutia.

  46. @Core
    Asa sunt eu, mai necajit la cap, nu inteleg nimic.
    Haide sa nu mai pierdem vremea cu discutii inutile. Ce am avut de zis am zis deja.
    Weekend placut!

  47. Si, tot ca o replica a mea pentru Radu citesc din amintirile Niculinei, sora lui Ceausescu:

    „… In legatura cu amintirile mele, poate ar mai fi multe de spus, dar in incheiere, vreau sa citez strofele unui cantec pe care fratele meu Nicolae, il canta deseori in anii ilegalitatii si pe care l-am invatat aproape toti fratii:

    “La Doftana sus la Has/ Stau mii de puscariasi. / Soldati-i care-i pazesc, / Vai de ei cum mai traiesc. / Inverzita-i codru iara / Si-ai sa vezi pe boierasi/ in Doftana sus la Hasi. / Inca o luna, inca doua, / Si vom vedea noi /In palatul regelui / Steagul rosu pus.

    Bucuresti, 4 noiembrie 1972.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.