Enervant (10)

20.

Luni

În noaptea de 4 spre 5 iunie, Doctorul Gustav R. Propp, obosit de atâtea gânduri, a adormit buștean și n-a mai visat nimic. Din păcate, lipsa viselor nu i-a scos din memorie scor-bura din coșmarul din noaptea de 2 spre 3 iunie. Din păcate… Chiar dimpotrivă: abia trezit, Gustav se simte parcă și mai tare prizonier în copacul în care nu înțelege cum naiba a putut fi atât de inconștient – atât de prost – să intre. Înseamnă că, de fapt, în vis e alt om, dacă în stare de veghe n-ar intra niciodată într-un spațiu atât de imprevizibil. E limpede: Gustav din vis nu este Gustav treaz, Gustav mereu atât de prevăzător. (Dacă n-ar fi conștientizat toată viața nenumăratele primejdii prin-tre care i-a fost hărăzit să navigheze, ar fi ajuns unde a ajuns? Multă lume se tot plânge de ghinioanele pe care a trebuit să le suporte, dar acei oameni n-au fost atenți la provocările posi-bile, care de atâtea ori se dovedesc nu numai posibile, proba-bile,ci chiar reale. Gustav se uită în jur și vede și ceea ce nu are cum să vadă din dormitor: casa exact așa cum și-a dorit-o. Da, el a ajuns unde a ajuns fiindcă a fost mereu atent, asemenea căpitanului corăbiei obligate să navigheze printre stâncile ce-le mai dușmănoase. A fost tot timpul atent și, iată, a ajuns cu bine la liman. Și nu la orice liman, ci la limanul visat!) E cât se poate de limpede: acel inconștient Gustav din vis – din coș-mar! – nu poate fi una și aceeași ființă cu Gustav din viața rea-lă, care, dacă evită ceva, apoi acel ceva este tocmai spiritul de aventură. Aventurierii care mor în patul lor nu sunt decât rare excepții!

Ajuns la acest punct, Gustav simte că i-a căzut o piatră de pe inimă. Nimeni nu ar putea combate logica acestui raționa-ment! Doar că, deja în baie, constată că limba i se întoarce ob-sesiv și în continuare la măseaua cariată. Întotdeauna, după ce s-a trezit, s-a liniștit izbutind să iasă din situația din coș-mar. Mai repede sau mai încet. Dar întotdeauna! Acum incon-știentul din vis se infiltrează solid în responsabilul Doctor Gustav R. Propp. Acesta știe că soluția va veni când nici nu se va mai aștepta și că lucrul cel mai bun este să se ocupe de ne-suferitele treburi notate în agendă și copiate pe biletul din portofel. „Constatând soluția că nu mai este personajul princi-pal, întotdeauna este ea cea care cedează”.

Ia să vedem! La tribunal, speța „atât de complicată” nu i se mai pare atât de complicată și, drept urmare, mai obține la bară o victorie à la Maestrul Doctor Propp. O sună pe nevastă-sa să vină cu mașina. Așa cum am spus, Gustav nu-și ia răspunderea de a se urca la volan, un lucru ce implică riscuri enorme. (De câte ori nu a trebuit să apere în in-stanță nefericiți care au dat de bucluc, fără a fi vinovați? Omor din culpă sau, în cel mai blând caz, pagube materiale însemna-te. Ca să nu mai vorbim de povara că ai nenorocit pe cineva, poate chiar pe cineva la care țineai mai mult decât la tine în-suți. Nu, Gustav consideră – cu argumente infailibile – că taxiul este infinit mai sigur, deși nici taxiul nu este foarte sigur! și chiar și mai ieftin. Mașina întotdeauna trebuie dădăcită, dusă la mecanic, spălată etc… Însă Doamna – și mai nou fata – s-au obișnuit cu gândul că mersul până la colț este obositor pe jos. Și uite, acum, Doctorul Propp trebuie să piardă vremea la ser-vice, fiindcă soția are convingerea că Maestrul are o altă pres-tanță în fața analfabeților de acolo. Ceea ce, bineînțeles, iată, tocmai se demonstrează.) Mă rog, de data asta, se nimerește că o să meargă împreună la școala fetei pentru a vedea ce mai vrea profesoara de geografie. Da, dar în mașină, în drum spre service, limba îi umblă iar la măseaua bolnavă. Și strâmtoarea din scorbură îl terorizează chiar și când ar trebui să-l enerveze în primul și în primul rând că șeful atelierului nu e de găsit, fi-ind plecat pentru câteva zile după piese speciale în capitală. Adică nu în capitală, ci undeva nu departe de capitală. Iar me-canicul care-l servește întotdeauna se află la spital. Ăilalți nu prea știu cine e Maestrul, așa că le spun soților Propp să aștep-te, la fel cum așteaptă și ceilalți clienți. Aceasta este situația re-voltătoare care ar trebui să-l enerveze în primul și în primul rând pe Gustav, dar nici în acele clipe nu scapă de senzația că se adâncește tot mai mult în scorbura din copac. De fapt, situa-țiile din viața reală nu sunt niciodată atât de greu de depășit. Gustav îl sună pe șeful, acesta îl roagă respectuos să i-l dea la telefon pe Costel, iar Costel lasă totul baltă, se uită la ce are mașina Maestrului și promite că în două ore Doamna poate să vină s-o ia. Până la urmă, povestea cu mașina nici nu e atât de rea: va merge împreună cu soția la liceul fetei și dacă profe-soara de geografie va fi la oră, o s-o lase pe Doamna, că și așa va trebui să piardă vremea cele două ore până va fi gata mași-na. Iar Doamna este maestră în a pierde nu două ore, ci oricât, mai ales că în jur sunt o mulțime de magazine. Sigur, Gustav își dă seama că există un oarecare risc să stea de vorbă mama cu profesoara, n-ar fi exclus să se ajungă la un punct unde va tre-bui să revină Maestrul pentru a soluționa o posibilă neînțele-gere, chiar și o ceartă cu jigniri, dar poate că lucrurile se vor rezolva amiabil. Să sperăm!

Situațiile din viața reală nu sunt niciodată atât de greu de depășit ca un coșmar. Dar pentru a ieși din copac – pentru Dumnezeu! – cui să-i dea telefon?

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.