ENERVANT(6) – Gheorghe Schwartz

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT sau cum s-a descurcat Maestrul Doctor Gustav R. Propp în scorbură și ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

12.

După ce a stat o veșnicie admirând prin fereastră cactusul înflorit, ceea ce l-a făcut să uite măcar atunci de lista cu prioritățile de tot felul, Gustav își consultă ceasul de pe birou și compară rezultatul cu frumosul orologiu de pe perete. Acela pare cu cel puțin două minute rămas în urmă, așa că, oftând, Domnul Doctor se scoală de pe jilțul din spatele mesei de lucru și mută minutarul orologiului cu două linii mai încolo. După care revine pe jilțul din spatele biroului și se uită minute în șir în gol: nu, „singura ordine” n-a revenit. Și știe că nici nu va reveni până ce nu va găsi soluția ieșirii din coșmar. Soluția! Enervant!

Privirile-i coboară spre tăblia mesei unde tronează puține obiecte, doar cele strict necesare, precum și câteva piese decorative. Aparent puține, în realitate destul de multe. (Deși dosarele cauzelor în lucru, precum și toate celelalte înscrisuri sunt încuiate în sertare. Chiar dacă nimeni nu are acces în camera de lucru, e mai bine așa. Și mai liniștitor.) Precum a fost precizat, Maestrul Doctor Gustav R. Propp se înconjoară doar cu obiecte de cea mai bună calitate. Totul maiestuos, totul util, nimic kitsch. Pe biroul masiv, făcând parte dintr-o garnitură încastrată în marmură neagră, se află, în afară de ceas, un sfeșnic, o clepsidră, două vaze (într-una și-au găsit locul ideal creioanele, pixurile, cariocile, în cealaltă un cactus), busturile lui Solon și Socrate. O mapă, din piele, desigur tot neagră, cuprinde foi albe, un lăcaș pentru unelte de scris, precum și un calendar și un calculator (acestea două cu baterii). Pe frontonul biroului se află Enciclopedia Britanică. Tot ce mai încape pe birou este o lampă făcând parte din aceeași garnitură din marmură cu ceasul, sfeșnicul, clepsidra și cele două vaze pe care le-am amintit. Și, pe un mic postament, telefonul fix.

Mai departe, între birou și fereastra din stânga, pe un piedestal se găsește zeița justiției, Themis, legată la ochi. (O sculptură originală, adusă după o dispută acerbă la o casă de licitație din Madrid.)

În spatele biroului, tot peretele din dreapta este ocupat de biblioteca sculptată, ce adăpostește titluri cu cotoare severe. În spatele sticlei se află și diplomele Maestrului, precum și două desene în peniță, reprezentându-l pe amfitrion. Peretele din față și cel dintre cele două ferestre din stânga este tapetat cu una, două, trei…, paisprezece tablouri străjuite de rame blondel.

În fața biroului se află și cele două scaune și măsuța la care iau loc doar clienții foarte importanți, adică doar foarte puținii admiși să pășească în sanctuarul Maestrului. (Ceilalți clienți sunt programați la Cabinetul de Avocatură Dr. Gustav R. Propp. Acolo mobilierul este altfel ales: sobru, modern, cu mult nichel și sticlă. Bineînțeles că și în Cabinetul de Avocatură Dr. Gustav R. Propp pot fi admirate diplomele, dar acelea sunt doar cȯpii color. Și mai sunt și cele două încăperi ale Dcotorului Propp în chiar interiorul tribunalului… Cu toate acestea, nu e deloc simplu să apuci să stai de vorbă cu Maestrul.)

Și, desigur, fotoliul adânc, căptușit cu mătase roșie, aceeași mătase ca și cea de pe scaunele din fața biroului, unde sunt primiți doar clienții foarte importanți. Este fotoliul unde Gustav a stat (de data aceasta degeaba) așteptând să găsească soluția salvatoare care să-l scoată din scorbura din vis. Soluția!

Ar mai fi de adăugat candelabrul uriaș cu țurțuri de cristal și lampadarul de lângă fotoliu. Mai mult nu încape în încăperea spațioasă. Și nici nu e nevoie. Doar în spatele unui tablou se află seiful. Ăsta este un secret, dar nu e secret că întreaga locuință este apărată de cel mai modern sistem de alarmă, pe lângă sistemul clasic reprezentat de Miky, dulăul special dresat, singura ființă care are dreptul să stea în camera de lucru a maestrului când maestrul se află acolo. Dar numai atunci, întrucât oricât de bine dresat ar fi, Miky, tot nu este decât un câine și nu poți niciodată ști când i se trezesc instinctele și dă iama printre lucruri!

Când maestrul nu este în biroul său, acesta rămâne încuiat pentru toată lumea. Pentru absolut toată lumea, inclusiv pentru cei ai casei. Doar în fiecare dimineață de marți, doamna Propp intră în sanctuar cu femeia de serviciu, cu aspiratorul și cu cârpele de șters praful. Când se termină curățenia, doamna îi dă un SMS soțului: „Totul este în ordine”. (Adică încăperea este din nou încuiată.)

Nimic nu este lăsat la întâmplare și ar fi și păcat ca frumusețea de birou să nu fie întotdeauna pregătită să ofere „singura ordine”! Unica problemă, unicul gând frustrant este că un asemenea ambient excepțional nu este făcut cunoscut decât la puțină, foarte puțină lume. E ca și cum o femeie ar avea niște bijuterii extraordinare, dar nu le poartă în lume ca să nu tenteze hoții. De aceea și maiestuosul birou e atât de puțin vizitabil. Frustrant, foarte frustrant, dar mult mai sigur. Și mai este un lucru frustrant, biroul Domnului Doctor este exact așa cum și l-a imaginat în visele sale cele mai frumoase, dar ceva totuși îi mai lipsește: o baie atașată, o baie alături a lui și numai a lui. Adică să nu trebuiască să iasă pe coridor pentru a ajunge la baie. Când lucrează, Domnul Doctor trebuie să se concentreze, trebuie să se izoleze, iar dacă intră în „spațiul comun” se intersectează cu ceilalți, trebuie să răspundă la tot felul de întrebări, să spună, să zică… Gustav studiază problema și este convins că o va rezolva. Doar cine nu-l cunoaște pe Doctorul Propp își poate imagina că acesta se dă vreodată bătut. Și meșterului bun la toate i-a oferit soluția unde să adauge acea mică încăpere. O va rezolva, însă nu acum: asta ar însemna spargerea unui zid, ceea ce ar necesita mutarea unor mobile (unde??), o harababură de cel puțin o lună. Nu, problema se va rezolva, dar nu în vreme ce are atâtea pe cap! Și când nu are Gustav atâtea pe cap?

13.

Se reîntoarce în fotoliu, în fotoliul său: acum chiar că e timpul să găsească ieșirea din scorbura din vis. N-o găsește. Încă! Doar cine nu-l cunoaște pe Doctorul Propp își poate imagina că acesta se va da bătut. Se înserează și lui Gustav îi vine ideea – speranța fermă – că în timpul somnului, se va regăsi în scorbura copacului și visul însuși îl va scoate din coșmar. Evrica! Gustav se liniștește și privește mulțumit în jur: da, camera sa de lucru este exact așa cum a dorit-o din adolescență și cum și-o dorește și astăzi. Asta chiar dacă i-a parvenit că unii ar fi răspândit zvonul cum că doctorul Propp ar avea în luxoasa sa vilă un „bârlog căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”. Desigur doar invidia și prostia vorbește cu acele guri! Totuși, liniștea binecuvântată care l-a cuprins după ce și-a dat seama că următorul somn va face ca visul să-l scoată din coșmar, liniștea binecuvântată a dispărut iarăși: pe de o parte, se străduie să afle cine a putut să răspândească asemenea vorbe, pe de altă parte, primejdiile provenite de aici pot oricând să se transforme în priorități probabile, ba chiar în priorități concrete urgente. La prima întrebare este mai simplu de răspuns întrucât puțini au fost aleșii care au avut onoarea de a pătrunde în sanctuarul Maestrului. Puțini, dar – iată! – totuși prea mulți… Va trebui să fie și mai atent la cine-i va mai călca pragul. Gustav notează cu albastru (la prioritățile în curs de rezolvare) această nouă provocare. De fapt nu nouă, pentru că ea e mai veche, doar că abia acum și-a dat seama de ea. Al doilea punct este cel grav, adică este cel mai grav: dacă se răspândește în spațiul public informația cu „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, informația aceasta ar fi o adevărată invitație pentru spărgătorii specializați. Nu pentru simplii pungași, față de aceia sistemul de alarmă și Miky reprezintă garanții suficiente. Dar adevărații spărgători, spărgătorii cu vocație, cei ce apar în filmele polițiste, de aceia cum să te aperi?

Gustav simte că „adevărata ordine” îi este din nou agresată, grav agresată, dar, în mod surprinzător, de data asta un gând ciudat îi produce chiar satisfacție: dacă mintea îi va fi de acum ocupată exclusiv cu siguranța biroului său, a așa-numitului „bârlog căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, coșmarul cu scorbura va vedea că a trecut pe plan secund și – în sfârșit – va ceda. Da, numai că, dacă mai înainte s-a uitat la ceas să vadă când va veni vremea să se culce și să se strecoare în visul salvator, acum, odată cu noua provocare, îi era limpede că nu va reuși să adoarmă prea devreme. Noua provocare o notează printre prioritățile probabile, adică folosind carioca albastru închis. (Bineînțeles albastru închis și nu simplu albastru, ca pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape rezolvate” sau „în curs de rezolvare”.) În sertarul stânga sus, are un îndrumar ce culoare să folosească pentru o anumită provocare, dacă să scrie cu creionul sau cu carioca. Sau chiar cu stiloul de 4.000 de euro aflat în sertarul de la mijloc. (Obiectul în valoare de 4.000 de euro nu-i decât o firimitură din averea pe care i-a salvat-o în instanță unui ticălos de evazionist.) Dar încă nici n-a așezat carnețelul cu povocările și prioritățile sub cheie, că simte nevoia să-l scoată din nou: păi, o spargere a unor profesioniști nu poate fi în niciun caz trecută la priorități probabile! O asemenea amenințare trebuie negreșit considerată la prioritățile concrete urgente! Oricând un asemenea pericol fiind posibil – și după zvonul mizerabil cu „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu” chiar probabil! – este evident că va trebui să ia măsurile adecvate fără nicio întârziere. O altă sarcină, pe lângă cele notate deja, o altă sarcină care nu face decât să-l abată de la „singura ordine”… Enervant. Foarte enervant! Așa că taie peste cele scrise cu carioca albastră și o trece subliniat cu carioca neagră. Însă nici așa nu e mulțumit: amenințarea este cumplită. Așa că nu numai că subliniază, dar și încercuiește notița. De ce? A și uitat de ce. Ochii obosiți se plimbă pe cotoarele cărților aranjate în frumoasa, dar sobra bibliotecă, o bibliotecă așa cum trebuie să fie: iată seria Freud; din memoria sa atât de fidelă, răsare un citat: „Niciun grup de fenomene nu se pretează mai bine decât uitarea de proiecte la demonstrarea tezei că slăbirea atenției nu ajunge să explice prin ea însăși un act ratat”. Semn rău! Gândește o vreme la consecințele posibile ale acestei fraze: nu știe ce s-a mai adăugat slăbirii atenției în afară de oboseală, se enervează.

Gustav simte că grijile încearcă să-l doboare. Degeaba știe toată lumea că Maestrul Propp nu poate fi doborât, sunt momente în viață când și cel mai dârz luptător intră într-o stare de nesiguranță, iar nesiguranța se poate transforma chiar în panică. Asemenea momente – adevărat călcâi al lui Achile – nu trebuie să fie lăsate la vedere, cei din jur abia așteaptă, știut fiind că nu există o satisfacție mai mare pentru plebe decât să asiste la prăbușirea unei statui de pe soclul ei. Gustav ia medicamentul care îl ajută întotdeauna în astfel de situații și așteaptă efectul. Stă în fotoliu și așteaptă să se liniștească.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.