13. Cât valorează Ordinul Sfântul Gheorghe cu spade?
O va face? N-o va face?
A făcut-o!
În zorii zilei de 14 februarie, dr. Julius Zimberlan dădu lovitura de palat şi se încoronă sub numele de Poolo I. Julius Zimberlan era al cincilea descendent al celebrului fondator al exclusivei case de bijuterii Poolo şi fiii, dar, spre deosebire de iluştrii săi înaintaşi, a părăsit tradiţia şi a urmat Academia de Înalte Studii Militare. La numai douăzeci şi trei ani a devenit cel mai tânăr colonel al Imperiului, iar la douăzeci şi opt, în urma bătăliei de la Graa, a primit cea mai înaltă distincţie posibilă: Ordinul Sfântul Gheorghe cu spade, ordin conferit doar de trei ori în istorie şi reprezentând semnul inconfundabil al onoarei, al curajului, al sacrificiului şi al celei mai înalte morale. Apoi, după cum se ştie, în loc să ajungă Poolo V, conducătorul celebrei case de bijuterii Poolo şi fiii, a devenit – în uralele mulţimii ovaţionând entuziast – Poolo I, Împăratul.
În seara zilei de 19 decembrie, Raul Gonzales von Braha a pătruns în Palat, în fruntea detaşamentului de elită al Piraţilor Nobili, l-a arestat pe Poolo I şi s-a încoronat, la rândul său, sub numele Raul Gonzales Întâiul.
Pe Poolo I l-au judecat încă în aceeaşi noapte şi l-au spânzurat în Piaţa Libertăţii, în faţa mulţimii, ovaţionând entuziast. Timp de trei zile, Poolo I a atârnat acolo, iar în lumina necruţătoare a soarelui, Ordinul Sfântul Gheorghe cu spade, cea mai înaltă distincţie posibilă, inconfundabilul semn al onoarei, al curajului, al sacrificiului şi al celei mai înalte morale continuă să-i strălucească pe piept. În toate acele trei zile.
14. Foamea îndestulată
Lui Julius Zimberlan, copil sărac, i-a fost întotdeauna foame. De când se ştia.
Toată viaţa s-a rugat să mănânce şi el – măcar o dată! – pe săturate.
La împlinirea vârstei de nouăzeci de ani, chiar de ziua sa, rugăminţile fierbinţi i-au fost, în sfârşit, ascultate. Praznicul a fost extraordinar, iar în faţa sa, pe o faţă de masă albă ca cea mai pură zăpadă, i-au fost aduse mâncărurile la care a visat de copil. De când se ştia. Erau atât de gustoase bucatele acelea, atât de fragede şi exact atât de picante cum le-a dorit, încât a mâncat de nu se mai putea sătura.
A mâncat fără oprire, era tot mai sătul, însă considera o jignire a întregii sale vieţi amărâte să se abţină de la ceva la care a tânjit mereu. De când se ştia.
La nouăzeci de ani şi două zile, după ce a tot mâncat fără răgaz, cu lăcomie şi cu o fericire ce se opunea irezistibil bietului său corp, la nouăzeci de ani şi două zile, dr. Julius Zimberlan a murit. În sfârşit, mai sătul decât a putut suporta. Bietul său corp.
Pe piatra sa funerară stă scris: Oare de ce sufletul veşnic suportă atât de greu plăcerile trupului vremelnic?
15. Şapte ani
Dr. Julius Zimberlan şi-a ridicat o casă. Vreme de şapte ani şi-a folosit cu folos tot timpul său liber şi cu ajutorul banilor proveniţi din modestul său salar de poştaş, precum şi cu cel al unor împrumuturi, credite bancare, dar şi al moştenirii cu totul neaşteptate de la un unchi pe care nu l-a cunoscut niciodată personal (curată minune), casa a fost gata, mândră, aşa cum o visase. Apoi, a fost incendiul acela cumplit şi din toate sacrificiile acelor ani nu s-a ales decât cenuşa.
Scrâşnind din dinţi, dr. Julius Zimberlan şi-a mai ridicat o casă. Din nou, și-a folosit tot timpul său liber vreme de alţi şapte ani şi cu ajutorul banilor proveniţi din modestul său salar de poştaş, precum şi cu cel al unor împrumuturi, credite bancare, dar şi a moştenirii cu totul neaşteptate de la o mătuşă pe care n-a cunoscut-o niciodată personal (curată minune), casa a fost gata, mândră, aşa cum o visase. Apoi, a fost cutremurul acela cumplit şi din toate sacrificiile acelor ani nu s-a ales decât un morman de moloz.
Scrâşnind din dinţi, dr. Julius Zimberlan şi-a mai ridicat o casă. Din nou. Acum avea mai multă experienţă. Ceea ce l-a scutit de obişnuitele numeroase cheltuieli nejustificare. Şi-a folosit tot timpul său liber vreme de alţi şapte ani şi cu ajutorul banilor proveniţi din modestul său salar de poştaş, precum şi cu cel al unor împrumuturi, credite bancare, dar şi a câştigului cu totul neaşteptat la loteria primăverii, unde a jucat cu totul întâmplător (curată minune). Casa a fost gata, mândră, aşa cum o visase. Au trecut alţi şapte ani. Uraganul anunţat i-a ocolit construcţia. Inundaţiile născute în urma uraganului n-au ajuns până la ea.
Pe urmă, n-a mai fost nici o calamitate. Dr. Julius Zimberlan se învârtea tot timpul în jurul frumoasei sale case. A avut mai mult răgaz să cugete. Iar după ce s-a pensionat, şi mai mult răgaz. Şedea pe terasă, privea copacii semănaţi de el, mângâia căţelul şi cugeta la rostul vieţii, la deşertăciunea a tot şi a toate, la moarte. A devenit un adept al metempsihozei şi se imagina când leu, când gândac de bucătărie.
După ce s-a spânzurat, vreme de şapte ani, prin localitate au trecut mai mulţi lei, încât oamenilor le era frică să mai iasă din case. Dar nici în case nu mai aveau linişte, din pricina puzderiei de gândaci de bucătărie apăruţi ca din senin.
Din când în când, parcă se auzea ecoul vocii molcome a fostului poştaş.
Scandalos!
Pe urmă nu s-a mai auzit.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.