„Enigmele infinite. Vocalize în Do Major“ (VIII)

24. Adevărul despre Omul de pe Jupiter n-a putut fi (încă) dovedit

– În orice ţară democratică, acuzarea trebuie să dovedească vina şi nu acuzatul să-şi probeze ingenuitatea, a spus Omul de pe Jupiter şi a ţinut-o aşa în faţa oricărei evidenţe.

Individul era într-adevăr mai înalt cu cel puţin cincisprezece centimetri decât cel mai înalt locuitor al localităţii şi, pe deasupra, era şi foarte solid, o adevărată matahală. (Într-o zi, Julius Zimberlan chiar s-a exprimat în prezenţa unui grup de cunoştinţe, zicând că „dacă ar fi să alegi să te întâlneşti în pădure cu un urs sau cu monstrul, este evident că orice om normal ar alege ursul!“. Chiar aşa s-a exprimat – cuvânt cu cuvânt – Julius Zimberlan, deşi vocabula „monstru“ nu are o acoperire totală, dacă ne referim la fiinţa aceea. Căreia, mai degrabă, J.B. i-a spus „colosul“. „Monstrul“ sau „colosul“ – fiindcă nici „Omul de pe Jupiter“ nu-i puteai zice!)

Dar matahala continua s-o ţină morţiş că el a sosit de pe planeta Jupiter. Şi – culmea! – nu încerca în nici un fel să aducă argumente în spiritul unei asemenea afirmaţii.

– Să dovedească unul dintre voi că n-am venit de pe Jupiter! le râdea în nas localnicilor. Şi nici „monstrul” nu i se potrivea: individul avea o figură chiar frumoasă, semănând destul de izbitor cu Gérard Philipe, dacă vă mai amintiţi de el. (Multe femei chiar tânjeau după „monstru“…)  Fiinţa aceea ciudată n-a rămas fizic decât câteva zile în oraş şi, deşi era evident că a minţit cu neruşinare că ar fi fost originar de pe planeta Jupiter, nimeni nu a izbutit să-i dovedească minciuna. Şi chiar şi după ce a plecat de mult, vocea sa profundă mai stăruia în aer: „În orice ţară democratică, acuzarea trebuie să dovedească vina şi nu acuzatul ­să-şi probeze ingenuitatea!“ se auzea de pretutindeni – de sus, de jos, din dreapta, din stânga. Deşi o minciună atât de evidentă, nici astăzi nu a izbutit încă nimeni să aducă argumente indubitabile că Omul de pe Jupiter nu era de pe Jupiter.

25. Dr. J.Z.

Unii prunci declară că vor să ajungă aviatori, alţii scafandrii ori piraţi. Julius Zimberlan, un pici obraznic, pistruiat şi cu ochelari, şi-a dorit de mic copil să devină un inventator celebru. Avea şi toate premisele pentru acest vis, fiind gata tot timpul să meşterească, să desfacă şi să refacă, să ajungă la noi performanţe tehnice cu jucăriile mecanice. Apoi şi cu cele electronice. Însă, pentru a ajunge inventatorul celebru visat, Julius Zimberlan ştia că trebuie să termine o facultate tehnică. Pentru care avea nevoie de bacalaureat.

Julius Zimberlan, un băiat pistruiat şi neascultător, dorea din tot sufletul să-şi ia bacalaureatul cu brio, deşi nu era prea grozav la disciplinele umaniste („Unde trebuie mai mult să toceşti decât să gândeşti“, după cum spunea mereu).

După ce şi-a luat bacalaureatul cu brio, Julius Zimberlan, un adolescent cu capul în nori, dori din tot sufletul să obţină licenţa la o facultate politehnică. Şi, deşi a reuşit să se facă nesuferit profesorului de chimie anorganică, un tip plin de ifose (mai ales după ce i s-a decernat premiul Nobel), J.B. a terminat şef de promoţie.

Julius Zimberlan, un tânăr promiţător, pistruiat şi miop, ştia că pentru a-şi realiza visul vieţii sale, acela de a concepe şi pune în practică invenţia invenţiilor, era obligatoriu să obţină şi un doctorat. („În lumea asta tâmpită, trebuie să te înveleşti într-o mulţime de hârtii cât mai strălucitoare pentru a ţi se recunoaşte ceea ce eşti şi fără acele hârtii“, după cum tot spunea el.) Fără doctoratul acela nenorocit nu i se dădea laboratorul, în lipsa căruia nu putea să realizeze invenţia invenţiilor. Doctor Julius Zimberlan a lucrat douăzeci şi şapte ani, două luni şi patru zile în cel mai performant laborator, înzestrat chiar după ideile sale. După primii opt ani, invenţia invenţiilor, pe care o purtase de atâta vreme în minte, nu voia să se lase pusă în practică. În următorii opt ani, doctor Julius Zimberlan a trebuit să se mulţumească să primească o mulţime de decoraţii şi diplome, însă invenţia invenţiilor tot nu s-a lăsat îmblânzită. J.Z. a trecut prin momente cumplite. („Mai bine m-aş fi făcut şofer de taxi!“, îşi tot repeta el cu năduf.)

După alţi zece ani, Dr. J.Z. a formulat baza teoretică a invenţiei invenţiilor, căreia, după încă un an, a izbutit să-i găsească şi aplicaţia universală. O aplicaţie de care azi se foloseşte toată lumea. Lumea n-a exultat. Meciul de fotbal pentru finala cupei naţionale a stârnit multă, infinit mai multă vâlvă. J.Z. se plimba toată ziua prin extraordinarul lui laborator, fără a şti ce să mai facă. O vreme s-a gândit să se apuce de şofat, pe urmă să se angajeze la un club de noapte. Acolo însă n-a fost acceptat bătrânelul caraghios şi cu pistrui. Dacă nici portar la banca ARES n-a fost admis, însemna că dr. J.Z. nu era decât un mare ratat.

J.Z. se plimba toată ziua prin extraordinarul lui laborator, dar nu ştia ce să mai facă. Ce să mai facă? Lumea aşteaptă ca J.Z. să se sinucidă din plictiseală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.