Violoncelistul Enrico Dindo, membru al juriului în Secțiunea de Violoncel a Concursului Internațional George Enescu, va susține un recital de excepție la Ateneul Român, miercuri, 4 septembrie 2024, ora 19:00, alături de pianistul Mikhail Mordvinov.
Enrico Dindo este un violoncelist care are calități excepționale, „un artist complet și un muzician format, cu un sunet extraordinar care curge ca o splendidă voce italiană”, după cum spunea marele maestru Mstislav Rostropovich, atunci când i-a acordat Premiul I la Concursul de Violoncel Rostropovich de la Paris, din 1997.
Enrico Dindo a acceptat invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorului artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, de a susține acest recital, în contextul în care maestrul David Geringas nu a mai putut participa la eveniment, din cauza unor probleme de sănătate.
Programul serii va include un repertoriu compus din Robert Schumann – Fantasiestücke, Op. 73, Serghei Prokofiev – Sonata în do major pentru violoncel și pian, Op. 119, Robert Schumann – Adagio și Allegro Op. 70 și Nikolai Miaskovski, Sonata nr. 2 în la minor pentru violoncel și pian, Op. 81.
Ultimele bilete disponibile pentru acest recital se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.