Este cert: Dragnea, la al treilea complet

Liderul PSD Liviu Dragnea avea un nou complet – al treilea – în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care a fost condamnat în primă instanță

Este cert: Dragnea, la al treilea complet

Liderul PSD Liviu Dragnea avea un nou complet – al treilea – în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care a fost condamnat în primă instanță

Liderul PSD Liviu Dragnea avea un nou complet – al treilea – în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Completurile de 5 judecători de la instanța supremă care vor intra în ședințele de judecată programate în decembrie vor amâna toate cauzele pentru luna ianuarie, decizia fiind luată marți de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„A fost convocată Adunarea Generală a judecătorilor instanţei supreme pentru a fi consultată cu privire la măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională şi a hotărârii Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a suspendat executarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 137 din 8 noiembrie 2018 (…) În urma dezbaterilor, s-a hotărât în majoritate ca Adunarea Generală a judecătorilor să emită un comunicat de presă în care să aducă la cunoştinţa persoanelor interesate că există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători care nu-şi pot desfăşura activitatea de judecată. În urma consultărilor, au fost exprimate 62 de opinii în sensul că la şedinţele de judecată planificate pentru datele de 3 şi 10 decembrie 2018, completurile de 5 judecători, în compunerea rezultată din tragerea la sorţi ce a avut loc la data de 9 noiembrie 2018 vor acorda noi termene de judecată”, se arată într-un comunicat al instanței supreme.

Hotărârea vine ca urmare a deciziei Curții de Apel București de săptămâna trecută, luată la cererea lui Dragnea, prin care s-a anulat rezultatele tragerii la sorți a noilor completuri de la instanța supremă, din data de 9 noiembrie.

Printre cei care aveau termen în proces în decembrie la instanța supremă se afla și Liviu Dragnea. O nouă tragere la sorți a completurilor de judecători va avea loc cel mai probabil la începutul anului viitor, conform legii, astfel că liderul PSD va vedea atunci dacă îi place sau nu viitorul complet.

Reamintim că judecătoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucureşti a admis săptămâna trecută cererea lui Liviu Dragnea de a anula decizia ÎCCJ privind tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători din 9 noiembrie. Decizia nu e definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a tras pe 9 noiembrie la sorți în ședință publică completurile de 5 judecători, în urma deciziei CCR care constatase existența unui conflict juridic de natură constituționnală între Parlament și ÎCCJ, la sesizarea premierului Viorica Dăncilă. În urma tragerii la sorți, liderul PSD Liviu Dragnea, alături de alți inculpați, aveau astfel un nou complet în procesul său, format din judecătorii  Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie.

Dragnea a contestat însă și această tragere la sorți, iar judecătoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel București, fosta președintă a CSM, i-a dat câștig de cauză.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. La mai mare, tovarășe Dragnea! La mai mare și cât mai multe complete de care să aveți parte că dvs. și meritați, tovarășe Dragnea! Din toată inima vă dorim…

  2. Este foarte păgubos pentru justiție moș Livache. Oamenii din primul complet și din al doilea au fost plătiți din banii poporului. Din al treilea la fel. Nu este mai indicat să nu mai alegem complete de judecători pentru moș Livache ci mai bine îi ștergem cazierul și anul de repetenție din facultate și-l punem în locul domnului Johhanis fără atâtea fasoane? Vom fi inovatorii Europei. Păi, cine a mai avut până acum în Europa un președinte repetent și reabilitat după repetenție? După aia, desființăm pușcăriile și numim prefecți deținuții cu condamnări mai mari de 10 ani, șefi de deconcentrate pe cei cu condamnări mai mari de 7 ani iar la ANAF încadrăm pe cei rămași fără funcție. În politică nu băgăm nici unul că avem destui infractori acolo.

    1. Papara te cheama, papara ai in cap! cu ce ti-au facut spalatura ca-i foarte eficienta?

  3. Don Livache, isi permite cate vrea el, baaa! Sii, fuga la ANAF, baaa, ca s-au marit taxele! Ce vreti voi baa, stiti cat costa o pereche de opincute pentru Irinuca? Ai? Parlitilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.