Oficial: LISTA substanțelor și a muniţiei folosite în Piaţa Victoriei

Continuă dezbaterile și controversele după mitingul din 10 august, din Piața Victoriei. Astfel, Parchetul General prezintă lista substanțelor și a muniției folosite la protestele din Piața Victoriei de către jandarmi. Reamintim că, în aceste zile, au avut loc o serie de contre în declarații între Jandarmeria Română și Parchetul General în legătură cu violențele petrecute la proteste.

„Având în vedere dezbaterile din spațiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 și, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestației din București, Piața Victoriei, precum și starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting și care au fost expuse substanțelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării și stabilirii existenței sau inexistenței unor consecințe medicale, arătăm următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanței, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanțele chimice deținute și folosite cu ocazia intervenției, precum și mostre de muniție neletală și substanțe chimice.

Precizăm că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”. Acestea sunt:

– cartuș calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

– grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

– pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%;

– pulverizator de mână 60-100 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);

– pulverizator de mână 400 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);

– pulverizator de mână 150 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentrație 1%);

– cartuș calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale și au fost audiate 92 de persoane.

De asemenea, menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare.

În prezent se desfășoară activități investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine”.

Parchetul General a anunţat, joi seară, că au fost înregistrate 211 plângeri penale în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei, iar 92 de persoane au fost până acum audiate. A fost ataşat la dosar şi Ordinul de intervenţie în forţă întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare.

„În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. De asemenea, menţionăm că a fost ataşat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenţie din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare. În prezent se desfăşoară activităţi investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine”, transmite joi seară Parchetul General.

Parchetul General a anunţat marţi că procurorul general Augustin Lazăr a dispus preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. din componenţa CS a fost omisă cu bună ştiinţă substanţa neurotoxică cu efect curios şi anume kktul de barză. Vina îi aparţine în totalitate agentului X, infiltrat, nu se ştie cum, în structurile secrete destabilizatoare, pe care julien le va devoala cât de curând într-o conferinţă de presă ţinută la Bălăceanca, în prezenţa susţinătorilor…

  2. Totuși minunanații, determinații și inconștienții protestatari nu au aflat că din totdeauna și la toate polițiile și jandarmeriile din lume, la intervenții, principiul director de acțiune este: “Întâi îi bate și apoi îi numără”! Povestea asta cu parchetul general, nu face decât să-l mai facă o dată de râs pe Procurorul general care până ieri promova foarte ferm ideea de mână forte, iar acum la prins duioșia față de drepturile omului.

  3. Ce cautau acolo persoanele asa zis „gazate” (ciolos dixit), la un miting ne-autorizat? Cu ce drept au ocupat Piata Victoriei? Cu ce drept au blocat circulatia rutiera si pietonala pentru multe ore in sir? Si asta trebuie sa-i intrebe procurorii.

  4. Da. Si?
    Stie careav destula chimie? Si medicina?!!
    Mergeti si intreabti pe generalul Victor Voicu, director al Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naționale … da nu sunt siguir ca o sa intelegeti ce zice (nikci io .. desi am unele idei de chimie ca ma avut=0 dirginta pe Dumitreasca .. )

  5. Nimic anormal aici,pot spune ca lista este cam subtire,o parte dintre ele le am la indemana chiar si in masina pe langa ceva 9 si 45. Curios totusi ca lipsesc de pe lista bocancii,pumnii si alte obiecte la indemana.

    • @BulaB: da. Partea cea mai importanta din substantele astea sunt de mâncat (sarea, NACL), si intra si-n componenta detergentilor. Toata lumea (curata) le foloseste-n fiecare zi. Li se face publicitate-n fiecare zi. Plus ca-s de gasit si-n compozitia unor medicamente. @Sunt penal da’ ma tratez : tu, când semnezi asa, te referi la Johannis-6-case + vila parinteasca + parcul din Germania + excursiile prin toata lumea, unele, pe banii contribuabilului (de care, cum deschide gura, cum îsi bate joc…) @viki : ai dreptate: nimeni, într-adevar, n-a colectat nici un esantion (pe piele, haine, etc).Nu „s-a lasat timp de stergere”, nici nu era nevoie, substantele folosite de jandarmerie sunt de uz comun si zurbagii din piata au si ajuns acasa pe picioarele lor. Daca situatia era grava, cum Piata Victoriei era-nconjurata si de masini ale Salvarii, ultra-echipate, ori c-ar fi intervenit urgentistii, din proprie initiativa, ori ca zurbagii ar fi cerut ei însisi primul ajutor… ai dreptate: în afacerea „Piata Victoriei” lipseste din start raportul de cauzalitate. Numai imaginile filmate se vor putea folosi. Numai c-ajung, si ele.

  6. Lista pare OK, dar nu e completă! Ea nu conține nici un fel de informații despre prafurile pe care le-au tras pe nas tefeliștii înainte de-nceperea bairamului… Vestea bună e că 211 ghiolbani s-au autodenunțat și riscă 6 luni închisoare! (art.26 din Legea 60/1991). E posibil totuși ca nărozii să nu pățească nimic, mai ales dacă-l vor denunța (de bunăvoie, evident) pe Dragnea care bătea boboru’ deghizat în jandarm!

  7. S-au sesizat din oficiu procurorii militari??????La mineriade si mortii revolutiei nu se sesizeaza nimeni?

  8. A verificat cineva fisele de la magazie,bonurile,facturile ?A facut cineva inventarul? S-au luat imediat probe de la fata locului si de pe hainele demonstrantilor? Cred ca s-au bazat pe rapoartele trimise de jandarmerie ,cu ce au vrut ei sa scrie, cu declaratii de conformitate pentru produse pe care poate nici nu le-au folosit.S-a lasat timp la dispozitie pentru stergerea urmelor si acum este tarziu.O sa se gaseasca doar un acar paun.In tara asta nu obtii niciodata adevarul si dreptatea.

  9. Cum adică?! Sunt anchetati cei care apară tara, iar jigodiile care vor sa o distrugă nu?! Cei care au atacat sediul guvernului au declarat ca vor omorâ jandarmii care il vor apara. Procurorii tin cu ei?

  10. Trist si ONU tine cu protestatari si nu vrea chimicale pe mina baronilor locali…. Asa nu! Li s-a urcat slugarniceala la cap! Daca TfL dadeau si ei cu gaze in mitingurile PSd .. Nu se mai intelegea nimic…

  11. Toată tevatura este datorată propagandiștilor johanniști inconștienți. CS, gaz iritant-lacrimogen, este folosit de toate forțele de apărare a ordinii publice din toate statele lumii. Apoi, inconștienții, aurolaci și drogații (fără aluzie la Oreste) de la propaganda johannistă ar trebui degrabă săltați și ascunși. Cum poți da pe post TV informația falsă că s-a folosit gaz neuro-toxic de tip SARIN? Dacă ar fi fost așa vă imaginați ce ar fi fost în piața Victoriei? Adunai cadavrele (scuze de expresie) cu buldozerul. Un astfel de inconștient ar trebui imediat arestat și acuzat de răspândire de informații false și panicare a populației.

  12. Nu stiu daca sa dorit inainte de miting ca sa cada guvernul ,sau sa scada in sondaje PSD mult iubit ,dar acum pot garanta ca acest guvern va cadea ,iar PSD va scadea in sondaje si isi va lua adio de la votul romanilor in urmatorii 100 de ani.

    • @Nicole Ai tras pe nas si ai vise psihedelice. Trezeste-te inainte sa cazi din pat.

    • Ba efectul va fi invers!!! PSD va creste in sondaje fiindca populimea nu este toata proasta sa inghita gogosile TFL-istilor!

    • Buna gluma! Numai ca jandarmii, politia si familiile lor vor vota PSD dupa toate gainariile pe care voi le-ati facut in numele lui Iohannis. Eu nu am votat niciodata cu trandafirii, dar uite ca la anu voi vota PSD. M-ati scarbit cu nespalatii vostri adusi din provincie la Bucuresti ca sa faca mahala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.