Șeful Amnesty International Ucraina a demisionat la scurt timp după publicarea raportului care arată că militarii ucraineni pun în pericol viața civililor. Mari publicații internaționale și oficialii ucraineni au reacționat atât de dur, încât șeful Amnesty International Ucraina a ales calea demisiei. Iar această organizație este una care a facilitat nu de puține ori și chiar în mod agresiv politica occidentală față de Ucraina. În plus, Amnesty nu este nici pe departe prima organizație care să fi scris despre modul în care forțele ucrainene se poziționează, uneori în mod deliberat, în zone civile, fără sa măsuri pentru protecția civililor. A scris despre asta The Washington Post, în luna martie, la o luna după începerea războiului.
Cele mai dure reacții împotriva raportului Amnesty au venit de la oficialii ucraineni, inclusiv din partea președintelui Volodomir Zelenski, recent apărut împreună cu soția sa pe coperta revistei Vogue, o decizie tratată cu mănuși de presa internațională, poate pentru a nu provoca furia cerberilor informaționali ce au grijă de războiul propagandei dintre Rusia și Ucraina. Șahistul rus Garry Kasparov a izbucnit pe Twitter: ”Patetic, Amnesty International poate să se ducă dracului pentru gunoiul ăsta. Sau să se ducă în Ucraina, pe care Putin vrea să o transforme în iad pe pământ”, a scris el despre raportul Amnesty.
Însă acuzația cea mai frecventă a fost aceea că raportul Amnesty este ”propagandă rusă”. ”O lovitură de maestru a mașinii de propagandă a lui Putin”, a scris Daily Mail. ”Un sprijin mare pentru mașina de propagandă rusă”, a titrat Kyiv Independent, o publicație neimportantă înainte de război, dar care a cunoscut o ascensiune spectaculoasă ulterior, reporterii fiind citați copios de marile posturi occidentale.
Episodul Amnesty International este deja bine cunoscut. L-am amintit pentru că același scenariu al înfierării a fost aplicată în cazul unui reportaj CBS, reportaj care nu mai poate fi găsit în forma sa inițială – el a fost modificat după ce postul american a fost pus la zid pentru ca l-a citat pe un ONG-ist ce activează în Ucraina spunând că doar 30% din ajutoarele vestice ajung pe linia frontului. Mai este citat și un oficial ucrainean care spune despre armele venite din Vest: ”După scurtă vreme, intră în ceața războiului și nu mai avem cunoștință ce se întâmplă. Intră într-o mare gaură neagră și după foarte puțin timp nu mai știm ce se întâmplă”. Potrivit CBS, declarațiile de mai sus au fost făcute în luna aprilie, iar de atunci livrările până pe linia frontului s-ar fi îmbunătățit.
ONG-ist decorat de Zelenski vorbește despre ”gaura neagră” din Ucraina
Informația din reportajul CBS este însă foarte gravă, de unde și furia oficialilor ucraineni. CBS a fost acuzat tot de ”propagandă rusă”. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut televiziunii americane să înceapă o anchetă internă. După ce CBS s-a speriat și a editat materialul cu pricina, tăind fragmentul în care se făcea remarca despre cele 30% din armele occidentale care ajung pe linia frontului, ministrul ucrainean a spus că ”este un prim pas pozitiv, însă este insuficient”.
Foarte importantă este identitatea ONG-istului care a făcut aceasta declarație și care este acuzat de ”propagandă rusă”. Este un om din „interior”, aflăm despre el chiar de pe site-ul Adunării Parlamentare NATO, este singurul străin care a fost decorat cu medalia ”Apărarea orașului Adviivka”. Este regizorul suedez Jonas Ohman, care locuiește în Lituania și a înființat ONG-ul Albastru/Galben, o organizație prin care a livrat ajutoare de peste 600.000 de euro, care cooperează zilnic cu parteneri civili și militari din Ucraina. ”Uneori, sprijinul oferit s-a dovedit de importanță crucială în operațiunile defensive”, se arată pe site-ul oficial al Adunării Parlamentare NATO. A primit zece distincții pentru acțiunile sale în Ucraina, din partea armatei, a unor ministere, din partea președintelui Zelenski și din partea președintelui Lituaniei.
Având în vedere implicarea lui Ohman în războiul din Ucraina, declarațiile sale sunt cu atat mai grave. ”Toate materialele astea intră în Ucraina, iar apoi se întâmplă ceva și doar circa 30% ajung la destinația finală”. Ohman a spus că armele destinate armatei care luptă împotriva Rusiei trebuie să navigheze printr-un hățiș de „baroni, oligarhi și actori politici”. Declarația aceasta poate fi corelată cu relatările despre cum armele destinate armatei ucrainene ajung pe piața neagră și pot ieși din Ucraina. Sunt chiar avertismente din partea oficialilor Interpol care arată că o parte din armele ce intră în Ucraina vor fi traficate ani de zile în Europa și în alte părți ale lumii și vor fi varianta modernă a muniției neexplodate din timpul războaielor mondiale. În documentarul CBS este citat și un oficial Amnesty International care spune: ”Este îngrijorător că unele țări care trimit arme nu par să se gândească că este responsabilitatea lor să instituie niște mecanisme de monitorizare a acestor arme”.
Informațiile tăiate repede din materialul CBS ar trebui coroborate cu declarația făcută în luna iulie de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în contextual demiterii de către Zelenski a procurorului general al Ucrainei și a șefului serviciului de informații: ”Războiul Rusiei împotriva Ucrainei generează un pericol extern, însă corupția este un pericol intern, iar amenințarea corupției erodează democrația, suveranitatea și libertățile pe care poporul ucrainean dorește cu disperare să le mențină”. Iar Associated Press scria că demiterile operate de Zelenski ”aruncă o lumina nu tocmai bună asupra unei chestiuni pe care administrația Biden a ignorat-o de la începutul războiului”.
New York Times: ”neîncrederea între SUA și Ucraina este mai mare decât se scrie”
Editorialistul Thomas Friedman, de la The New York Times, a fost și mai tăios, într-un material publicat în urma cu o săptămână: ”Între Casa Albă și președintele Zelenski este o neîncredere profundă – considerabil mai mare decât se scrie. Iar la Kiev au loc niște mișcări amuzante. Pe 17 iulie, Zelenski i-a demis pe procurorul general și pe șeful serviciului de informații – cea mai importanta modificare în aparatul guvernului de la începutul războiului. E ca și cum președintele SUA i-ar demite în aceeași zi de procurorul general, Merrick Garland, și pe directorul CIA, William Burns. Însă nu am văzut nicăieri niște relatări care să explice ceva mai convingător despre ce este vorba. E ca și cum nu vrem să ne uităm mai de aproape la Kiev de frica corupției și dedesubturilor pe care le-am putea descoperi, mai ales că am investit atât de mult aici. (Mai multe despre pericolele acestea vom spune într-o altă zi)”.
Thomas Friedman nu a fost acuzat de „propagandă rusă” de guvernul de la Kiev. Poate că Ambasada ucraineană la Washington a informat imediat că Friedman a luat prânzul cu președintele Biden și nu este tocmai o idee bună să fie înfierat la Kiev, ci mai degrabă ar trebui sa fie citit, ascultat și chiar temut.
Cine va mai asculta Pink Floyd?
Însă pentru cei care nu iau prânzul cu președintele SUA, cu șefii serviciilor americane sau nu sunt megafoanele acestor instituții, tratamentul este cel de mai sus: acuzații de răspândire a propagandei ruse, urmate de cenzurarea materialelor ce nu sunt pe placul Kievului sau demisia. Este interesant de urmărit ce se va întâmpla cu materialul publicat de Die Welt pe 6 iulie, în care este readus în discuție ”dosarul Zelenski” din celebrele Pandora Papers și se vorbește despre anularea unui film despre afacerile președintelui, în vara anului trecut. Vor fi acuzați jurnaliștii germani de ”propagandă rusă” pentru că au îndrăznit să publice aceste informații în locul unei povesti frumoase despre Volodimir și Olena? Vor sări liderii ucraineni la gâtul Consorțiul Internațional de Investigații Jurnalistice (finanțat, printre alții, de Fundația pentru o Societate Deschisă a lui George Soros), care a publicat Pandora Papers?
Începe să fie vizibilă o mică recalibrare a tonului presei americane față de Ucraina, în special după poziția luată de Departamentul de Stat în privința Ucrainei și după avertismentul lui Thomas Friedman cum că la Casa Alba există o neîncredere profundă în regimul de la Kiev, ”mai mare decât se scrie”. CNN a difuzat recent un interviu cu Roger Waters, unul dintre fondatorii trupei Pink Floyd (fundația trupei a trimis până acum ajutoare în Ucraina). Waters spune: ”De ce Casa Albă nu-l încurajează pe președintele Volodimir Zelenski să negocieze, să renunțe la acest război înfiorător care ucide nu știm câți ucraineni și ruși?” Când este apostrofat că acuză țara care a fost invadată, Waters spune: ”Când a început războiul? Putem spune că a început în 2008 – acest război este despre acțiune și reacțiune la extinderea NATO până la granițele Rusiei, ceea ce NATO a promis că nu va face când Gorbaciov a negociat retragerea URSS din Europa de Est”. Waters mai întreabă cum ar acționa SUA dacă Rusia sau China ar instala rachete în apropierea Americii, în Cuba sau Mexic. ”China este ocupată cu încercuirea Taiwanului”, vine reacția jurnalistului CNN. ”Nu încercuiesc Taiwanul – Taiwanul este parte din China. Și asta a fost acceptat de întreaga comunitate internațională încă din 1948 și să știi ca nu ai citit suficient. Du-te și citește despre asta”, a spus Waters.
Va fi acuzat CNN la Kiev, pentru că a permis asemenea opinii pe post? Va fi acuzat Waters de propagandă rusă sau chineză? Cu siguranță va fi trimis să mai citească. Dar Rogers Waters are un mesaj, cu care începe și ultimul său show: ”Dacă ești aici pentru că îți place Pink Floyd, însă nu suporți ideile politice ale lui Roger Waters, cară-te naibii la bar”.
Lupta cu propaganda rusă – o rețetă pentru toate țările NATO
Cum ar trebui să arate relatările ”presei independente” despre Ucraina, dar și despre România și orice altă țară NATO implicată în efortul de război din Ucraina? Există un model, unul academic chiar, pentru că vine de la Universitatea din Calgary, care a identificat cinci tipuri de ”narative” care dezinformează în ce privește razboiul din Ucraina. Iată-le:
1. Insinuarea că expansionismul NATO justifică invazia rusă
2. Prezentarea NATO ca alianță agresivă care se folosește de Ucraina ca interpus împotriva Rusiei
3. Promovarea neîncrederii generale în instituții și elite
4. Sugerarea faptului că Ucraina este un stat fascist sau are influențe fasciste importante
5. Promovarea neîncrederii în guvernul liberal al Canadei, în special în premierul Trudeau.
Iar acum să amintim despre o inițiativă românească aproape identică – platforma împotriva dezinformării la care au colaborat Departamentul pentru Situații de Urgență și mai multe ONG-uri din România, despre care s-a scris în luna martie. Putem să ne mândrim că ONG-urile noastre, cu sau fără trese, au identificat dezinformările înaintea universității canadiene. Ele sunt identice și li se spune, academic, tot ”narative”. Iată:
1. NATO/UE sunt slabe
2. Democrația de tip vestic a eșuat
3. NATO a provocat Rusia
4. Palierul de decizie de la București este corupt (subiect: guvern, Iohannis, Nicolae Ciucă. Context: corupție, incompetență)
5. Lipsa de legitimitate a intervenției României în sprijinul Ucrainei
6. România este o colonie a Vestului.
Așadar, indiferent că te afli la Calgary sau la București, ”mindset-ul” este identic, școala este aceeași, manualul identic. Nu spui nimic de finanțare. Și implicarea în apărarea ”guvernelor liberale” este aceeași – orice critică la adresa lor este susceptibilă a fi dezinformare. Și să nu ignorăm posibilitatea ca de la ”dezinformare” și ”narative” până la acuzații de ”propagandă rusă” sa fie doar un pas. Iar ”propaganda rusă” poate să nu aibă de-a face cu ce este adevărat și ce nu este, ci poate să fie strict o chestiune de supunere la deciziile guvernului privind Ucraina.
Anul electoral se apropie în România și este nevoie de o nouă paradigmă care să simplifice jocurile suficient cât să se ascundă mizeria sub preș – de la comunism/neocomunism vs. anticomunism s-a trecut la corupt vs. anticorupt, urmează pro-rus/idiot util al lui Putin vs. anti-rus/prooccidental virtuos, până se va coace generația la care reflexul electoral ”corect” va fi provocat de paradigma ecologist/prietenul Mamei Gaia vs. negaționist/retrograd.
Să nu se înțeleagă din cele de mai sus că propaganda rusă nu există. Rusia este o putere imperială, asemeni SUA și Chinei, iar UE dorește, la fel, să fie un imperiu. Propaganda rusă există, este eficientă, serviciile ruse fac parte dintr-un careu de ași unde CIA nu ar trebui să aibă loc. Însă analizele privind propaganda rusă se fac înotând într-o mare de propagandă favorabilă Americii, atât de mare încât nu o mai zărim, cum scrie Caitlin Johnstone, care adaugă o glumă din timpul Războiului Rece:
Un rus și un american încep să discute într-un avion ce pleacă de la Moscova. Rusul spune că lucrează pentru Kremlin și merge în SUA pentru a învăța tehnicile americane de propagandă. ”Ce tehnici americane de propagandă?”, întreabă americanul. ”Exact la asta mă gândesc și eu”, spune rusul.
@Drako: Nu mor caii cind vor sacalii.