Retragerea proiectul de ordonanță privind majorarea salariului minim în construcții a generat nemulțumiri. Senatorul USR Ștefan Pălărie a criticat, de asemenea, bâlbele guvernului, pe care îl acuză de incompetență.
„Eu înțeleg un singur lucru pe care îl vedem zilele acestea devenind evident și strigător la cer. Aparatul statului român a ajuns să fie un loc de parcare pentru toate rudele și sinecurile acestor două partide PSD și PNL care au ajuns inclusiv să riște modul în care țara aceasta este guvernată. Singura explicație pentru mine este că s-au înconjurat atât de mult de incompetenți care probabil vin pe linie de familie, fie pe line de partid încât nu mai pot să pună bază pe nimic, nimeni nu mai știe nimic”, spune senatorul.
Tehnicienii dacă au mai rămas și ei prin aparatul acestor două ministere, Finanțe și Muncă, probabil că nu mai au un cuvânt de spus sau vocea lor este foarte, foarte îndepărtată de prea multe straturi de sinecuriști.
”Eu nu am mai auzit de așa ceva în nicio altă țară civilizată”
”Altminteri să ai un document, o lege pe care o iei în discuție ca proiect de ordonanță la cel mai înalt nivel al unui stat european, în Guvernul României, în ședință, tu să discuți și aproape să aprobi un document legislativ care este inițiat de Guvern și să își dai seama în ședință că nu se potrivesc calculele eu nu am mai auzit de așa ceva în nicio altă țară civilizată”, a conchis Ștefan Pălărie.
Premierul Ciolacu a anunțat joi că Guvernul retrage proiectul de ordonanță privind majorarea salariului minim în construcții, pentru că unele salarii ar fi scăzut după introducerea contribuțiilor la sănătate.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a avut declarații contradictorii. „Pentru a evita eventuale scenarii care au rezultat din calculele făcute împreună cu Ministerul Finanțelor, e oportun să așteptăm întâi intrarea în vigoare a pachetului de măsuri fiscale pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru a da ulterior majorarea anunțată prin ordonanță de urgență. Premierul a dat sarcină ministerelor să vină cât mai repede cu o soluție care să asigure o creștere netă a salariilor, inclusiv după intrarea în vigoare a proiectului de lege”, a spus el.
El a fost atenționat că, dacă ordonanța de majorare a salariilor în construcții va fi dată după ce intră în vigoare măsurile fiscale care reintroduc CASS pentru acești angajați, salariile nete vor scădea.
atata vreme cat in TOATE agentiile,autoritatille,directiile,serviciile,birourile si tot felul de structuri la citirea denumirii carora te crucesti sunt ocupate de oameni fara DISCERNAMANT,fara stiinta de carte(au facut seralu`la fara frecventa) nu te poti astepta la buna guvernare. mai bine cu un hot la paguba decat cu atatia prosti la castig(pe datorie,sa ne-ntelegem)!!!