Eugen Barbu: Spiritul nemuritor al lui Lenin

„(…)Lenin a fost unul dintre exemplarele atât de rare ale umanității care a adunat într-o singură ființă pe filozof și pe omul de acțiune… sub cuvintele mele de cerneală sclipește numai lacrima târzie a unui om de litere ce se oglindește în spiritul nemuritor al lui Lenin”(Eugen Barbu, «Casa Lui», Gazeta Literară, anul VII, 21 aprilie 1960, p.1).

„Într-una din aceste dimineți am răsfoit cu înfrigurare un volum de aproape 700 de pagini cuprinzând mici povestiri ale celor care l-au cunoscut pe Vladimir Ilici.(…)E uluitor cum acest intelectual spiritualizat, ale cărui statistici cuprinse în operele sale m-au uluit prin minuție și informație, a putu fi dublat d e un om de acțiune. (…) Eu însă așa mi-l închipui pe acest om acționând mental chiar în visarea de după amiază, purtând pe frunte semnul acelui blestem al minților pedepsite să nu se odihnească niciodată”(Eugen Barbu, «Omagiu», Gazeta Literară, nr.16, 18 aprilie 1957, p.1 și 4).

„(…)Ea, această Înaltă Doamnă a Țării, a ales drumul superior al înfruntării celor ce se credeau de neînlăturat, alături de un bărbat veșnic tânăr, cum îl știm în zilele noastre, de un conducător politic care nu are timp de pierdut, cel ce a dat Țării monumentalul Canal, un drum al vulturilor:Transfăgărășan, Metroul și uriașele cartiere ce conțin milioane de locuințe pentru oamenii muncii. (…)Ea se dovedește aceeași ființă magică, neobosită, muncind din zori și până în seară alături de Marele său Bărbat”(Eugen Barbu, «Portret», volumul „Buchet de purpură. Flori alese din creația închinată tovarășei Elena Ceaușescu”, Editura Eminescu, București, 1988, pp. 260-261).

(Eugen Barbu (1924-1993) a fost prozator si publicist; Eugen Barbu s-a nascut la 20 februarie 1924, in Bucuresti, intr-o familie de muncitori ceferisti din Cutarida. Cursurile primare si liceale le-a facut in Bucuresti; In 1943 obtine Diploma de Bacalaureat. Urmeaza scoala militara de ofiteri de jandarmi pana in 1945. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Drept si studiaza cursuri la Facultatea de Litere si Filozofie. Lucreaza in presa – corector intre 1941- 1945 publica, sub pseudonim la diverse reviste ale vremii. Lucreaza ca redactor-sef la revista Luceafarul (19621968), la revista Saptamana” (1970). In 1974 ajunge membru corespondent al Academiei Romane . Dintre operele sale mai cunsocute amintim selective: Gloaba, 1955; Oaie si ai sai, 1958; Patru condamnati la moarte, 1959; Tereza, 1961; Groapa, 1957; Soseaua Nordului, 1959; Facerea lumii, 1964; Princepele, 1969 .)