Europa, o ”găină fără cap” în fața lui Trump

Este ”capitularea europenilor”, scrie Der Spiegel. ”Bruxellesul s-a făcut mic în fața Washingtonului”, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, s-a comportat ca o ”găină fără cap”. Europa a acceptat ca produsele exportate in SUA, în special automobilele, să fie taxate cu cel puțin 15%. S-a angajat să se aprovizioneze cu energie din SUA în valoare de peste 700 de miliarde de dolari și să investească 600 de miliarde de dolari în America. S-a angajat să cumpere ”masiv” armament american. În cele din urmă, s-a angajat să renunțe la taxele vamale pentru importul de produse strategice din America (cu condiția ca și SUA să facă același lucru, deși este limpede că la nivel ”strategic” SUA vor exporta mai mult decât Europa). ”În ciuda forței sale economice, UE nu a reușit să negocieze un acord comercial mai bun decât a făcut-o Japonia” și Marea Britanie, scrie Handelsblatt. ”Acest acord este unul rău pentru Europa”, scrie Suddeutsche Zeitung.

”Acordul comercial cu UE este favorabil Statelor Unite și demonstrează că Donald Trump este un negociator fără pereche”, scrie The New York Post. ”Sunt 1.350 de miliarde de dolari în investiții și achiziții de energie și arme din SUA. În vreme ce taxele vamale ale Europei se vor reduce la zero pentru multe produse americane, bunurile europene vor fi supuse la taxe de 15% in SUA”, mai scrie The New York Post – in special aluminiul si otelul, in dauna producătorilor de mașini din UE.

Donald Trump s-a jucat cu președinta CE Ursula von der Leyen ca și cum ar fi fost prada sa; limbajul nonverbal spune totul, atrag atenția multe postări de pe platformele sociale. Acordul la care cei doi lideri au ajuns duminică, la clubul de golf din Scoția al lui Trump, a venit imediat după o altă umilință suferită de von der Leyen, la summitul UE-China care a marcat 50 de ani de relații diplomatice. Trebuia să se desfășoare în Europa, însă președintele Xi Jinping a refuzat să facă deplasarea, motiv pentru care Bruxellesul a cedat și liderii UE s-au deplasat le Beijing, îmsă doar pentru rostirea unor discursuri reci și reducerea la jumătate a timpului alocat discuțiilor – o decizie luată de Xi. Totul după ce primirea la aeroport a delegației europene (culeasă cu autobuzul de pe pistă și primită de o gardă de onoare rarefiată) a contrastat mult cu primirea lui Vladimir Putin la Beijing.

Presa și formatorii de opinie ruși jubilează și atrag atenția asupra acordului energetic UE-SUA. În 2021, UE plătea circa 50 de miliarde de dolari pentru gazele naturale din Rusia; acum, UE va plăti de cinci ori mai mult pentru gaze lichefiate aduse din America.

”Dacă europenii ar fi atenți (sau dacă li s-ar spune adevărul), ar trebui să fie revoltați de acest ”acord”. Nu este altceva decât cel mai mare tribut imperial din istorie. Este un transfer masiv de bogăție și nu este reciproc”, scrie comentatorul francez Arnaud Bertrand. ”În schimbul concesiilor și al transferului de bogăție, UE nu primește nimic. Nu seamănă cu acordurile încheiate între puteri suverane. Seamănă mai mult cu tratatele coloniale inechitabile pe care puterile coloniale le impuneau în secolul 19 – cu excepția faptului că rolul Europei este cu totul altul acum”.

Revolta europeană față de acordul comercial cu America este justificată, însă nu în modul sugerat de presa europeană de mainstream. Mulți analiști economici au considerat că administrația Trump a avut motive serioase să negocieze foarte dur cu UE. Europa oferea un regim vamal mult mai favorabil Turciei sau Marocului, automobilele americane, produsele chimice, agricole erau supuse unor taxe vamale foarte ridicate. UE a urmărit și a reușit să aibă un surplus comercial mare cu Statele Unite vreme de decenii, asta chiar dacă energia în Europa a ajuns să fie de două ori mai scumpă decât în SUA. Nu puține din solicitările americane coincideau cu măsuri pentru revigorarea economiei europene propuse în ”Raportul Draghi”, întocmit de fostul președinte al Băncii Centrale Europene. El este cel care spunea că suprareglementarea în multe domenii are costuri uriașe în UE și îi invita pe oficialii europeni să simplifice legislația și să reducă barierele interne și taxele excesive. Într-un articol pentru Financial Times, Mario Draghi nota că barierele interne din UE produc pierderi mai mari Uniunii decât ar face-o solictările maximale ale lui Donald Trump.

Cu o economie îngenuncheată de prețul mare al energiei și de pierderea startului în dezvoltarea noilor tehnologii, Europa nu putea avea o poziție de negociere bună pentru acordul comercial cu SUA. Surplusul comercial mare este și el un dezavantaj în asemenea context, pentru că Europa depinde mult mai mult de exporturile pe care le face în SUA decât viceversa. Este motivul pentru care mulți economiști au considerat că UE trebuia să se plieze mult mai repede pe cerințele americane și să evite perioada de amenințări si majorare temporară a tarifelor vamale americane. Faptul că negocierile au durat luni de zile este pus nu pe seama dorinței negociatorilor de a scoate un rezultat bun, ci pe dorința lor de a-și satisface șefii eurocrați care, la rândul lor, vor să găsească în administrația Trump un țap ispășitor pentru stagnarea economică a Europei. Și nici măcar nu este vorba despre administrația Trump, ci despre America, pentru că actuala dispută comercială a fost anunțată încă din perioada administrației Obama, când Washingtonul era nemulțumit de piedicile puse de UE așa-zisului Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții, o inițiativă care a picat demult. Acum, nu mai avem un parteneriat, ci investiții europene în economia americană, gaze americane scumpe cumpărate de europeni și angajamente că Europa va cumpăra masiv și arme americane.

Acum începe să dispară mitul că UE le oferă putere statelor membre, întărindu-le poziția de negociere. Vreme de decenii, europenii au auzit că cedând suveranitate unei structuri supranaționale vor ajunge ca țările lor mici să aibă o anvergură globală. În realitate, UE a erodat din flexibilitatea cu care statele europene ar trebui să răspundă la provocări interne și externe, plecând de la propriile priorități economice și politice. Structura birocratică greoaie a UE, suprareglementarea și lipsa de responsabilitate directă în fața cetățenilor a dus la amplificarea acestor minusuri. Statele membre nu mai au instrumente suverane pentru a-și apăra interesele, pentru că nu mai au politică industrială proprie, flexibilitate comercială și independență energetică.

UE este pe cale să devină opusul a ceea ce-și propunea să devină, adică o uniune de state care se transformă în protectorat al Washingtonului și care se încăpățânează să urmeze modelul mercantilismului german: o economie bazata pe exporturi în care cererea internă nu contează, iar importurile trebuie să fie cât mai reduse, în care surplusul comercial trebuie să primeze în fața dezvoltării economice și sociale interne. Salariile europenilor au rămas jos (se estimează că, peste 10 ani, venitul mediu al americanilor va fi de două ori mai mare), serviciile publice încep să fie subfinanțate în mai toate statele UE, dar, în schimb, Bruxellesul se laudă cu exporturi masive în SUA, in vreme ce acuză China că face același lucru cu Europa.

În plus, aplecarea întregului proiect european către alianța cu SUA și către NATO a slăbit mult din poziția de negociere a statelor membre cu America. Sub Ursula von der Leyen, această tendință a devenit și mai puternică. Von der Leyen a devenit  prezență constantă la summiturile NATO. Cu ce mandat? Dat de cine? Este UE un proiect militar sau unul economic și social? Pentru că Europa este la mila Americii din punct de vedere militar, amenințările lui Trump cu majorarea tarifelor nu au fost nepărat o chemare la negocieri, ci mai degrabă un ultimatum. Legătura dintre acest acord comercial și securitatea Europei este evidentă – iar acordul include și angajamentul european al achiziției de armament american, o continuare a angajamentului aliaților NATO de a-și majora bugetele apărării la 5% din PIB.

Ursula von der Leyen a evitat cel mai rău scenariu semnând acest acord comercial cu SUA. Europa va avea taxe vamale de 15% in SUA, nu de 30% (cele cu care amenințase Donald Trump și pe care Washingtonul le va aplica altor parteneri). Însă autonomia strategică a Europei pare sacrificată. Pe ce se va construi autonomia strategică? Pe gaze lichefiate transportate cu vaporul peste Atlantic? Pe costuri de 2-3 ori mai mari ale energiei decât în SUA sau China? Pe arme americane, care au nevoie de service american sau au și câte un „kill switch” pus de producător? Europa a evitat cel mai rău scenariu pentru viitorul apropiat, însă se expune pe mai departe riscului dezindustrializării, al stagnării veniturilor medii, la care se adaugă acum și un val de importuri care pot accelera tendințele anterior menționate. Continuarea războiului din Europa devine tot mai importanta, pentru ca astfel sacrificiile pot fi argumentate mai ușor, iar tot mai multe analize (ca si pozițiile avute in urma cu ani buni de oficiali din state vest-europene) indică spre o rescriere a contractului social european – statul bunăstării a murit, iar guvernele trebuie să ia tot mai in serios varianta ca pensiile să nu mai fie un sistem de stat, ci o afacere privată.