Evazionist, dat de gol de stilul de viață extravagant

ANAF spune că va intensifica acţiunile de combatere a fraudelor fiscale complexe, inclusiv prin monitorizarea şi corelarea informaţiilor din mediul online.

Evazionist, dat de gol de stilul de viață extravagant

ANAF spune că va intensifica acţiunile de combatere a fraudelor fiscale complexe, inclusiv prin monitorizarea şi corelarea informaţiilor din mediul online.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă folosit de operatori economici cu activităţi în domeniul construcţiilor de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, prin care a fost cauzat un prejudiciu estimat la aproximativ 4,6 milioane de lei.

 ANAF a sesizat autorităţile de urmărire penală

Cel care coordona circuitul evazionist promova în mediul online „un stil de viaţă extravagant”, afişând pe platformele de socializare „bunuri şi accesorii de lux, proprietăţi exclusiviste, vacanţe în destinaţii exotice şi sume importante de bani în numerar”, arată inspectorii antifraudă.

Investigaţiile au arătat că persoana identificată de inspectori „îşi promova în mediul online un stil de viaţă extravagant(…) în timp ce mecanismul fraudulos coordonat producea un prejudiciu de milioane de lei bugetului de stat”, potrivit unui comunicat de presă al ANAF.

Mecanism complex de fraudă

„Verificările au relevat existenţa unui mecanism complex de fraudă fiscală, construit prin intermediul mai multor societăţi comerciale interpuse, fără capacitate operaţională reală sau cu un comportament fiscal inadecvat. Aceste entităţi au emis, în principal, facturi pentru prestări de servicii care nu reflectau operaţiuni economice reale”, precizează sursa citată.

Documentele astfel întocmite au fost utilizate pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a unor cheltuieli fictive şi pentru deducerea nelegală a TVA, cu scopul diminuării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, potrivit aceleiaşi surse.

S-au sustras verificărilor

O parte dintre reprezentanţii legali ai societăţilor implicate s-au sustras verificărilor. Aceștia nu au prezentat documentele şi informaţiile solicitate de inspectoriiîn cadrul acţiunilor de control, arată sursa citată.

Citește și: ANAF își pregătește inspectorii pentru controale mai dure, cu experți chemați din UK și OCDE. Ce companii vor fi verificate mai atent

„În plus faţă de prejudiciul produs bugetului de stat, mecanismul fraudulos a afectat şi persoanele care ar fi trebuit să beneficieze de statutul de salariat, acestea fiind private de protecţia conferită de sistemul public de asigurări sociale, inclusiv de drepturile privind asigurările sociale de sănătate şi pensie”, mai arată inspectorii.

ANAF spune că va intensifica acţiunile de combatere a fraudelor fiscale complexe, inclusiv prin monitorizarea şi corelarea informaţiilor din mediul online şi că va continua identificarea persoanelor care utilizează societăţi fără activitate economică reală pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.