EXCLUSIV Bătaia din Parlament dintre doi miniștri încă nu ajunge la judecată. Procurorii trebuie să refacă rechizitoriul

Ancheta, desființată de instanța supremă. Procurorii au termen pentru remediere.

De Delia Olaru - Colaborator
EXCLUSIV Bătaia din Parlament dintre doi miniștri încă nu ajunge la judecată. Procurorii trebuie să refacă rechizitoriul

Ancheta, desființată de instanța supremă. Procurorii au termen pentru remediere.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt în contratimp. Mai au doar câteva zile pentru a salva dosarul privind bătaia din Parlamentul României, după ce judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a desființat practic rechizitoriul trimis în instanță. Faptele nu sunt descrise clar. Cu alte cuvinte, actul de agresiune al deputatului Dan Vîlceanu asupra colegului Florin Roman este tratat ca unul general.

Dacă neregularitățile nu sunt corectate la timp, dosarul riscă să se întoarcă pe masa procurorilor, iar ancheta să fie refăcută de la zero.

„Se constată că partea expozitivă a rechizitoriului nu debutează cu descrierea completă și clară a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vîlceanu Dan […] În continuare sunt prezentate aspectele declarate de persoana vătămată Roman Florin – Claudiu […] și de martori […], unele afirmații din cuprinsul acestor depoziții fiind redate prin citare, evidențierea lor în text realizându-se sub format bold, fără însă ca, ulterior, procurorul să reliefeze eventuale aspecte de fapt cu relevanță penală pe care le reține din aceste mijloace de probă.”, se arată în documentele instanței, consultate în exclusivitate de Cotidianul.ro.

Citește și: Senatorul fără liceu, condamnat definitiv după ce a condus fără permis

Mai grav, instanța constată că procurorul a înlocuit descrierea faptelor cu citarea probelor: „Se observă că procurorul semnatar al rechizitorului a înlocuit descrierea faptelor și a circumstanțelor în care au avut loc cu prezentarea conținutului mijloacelor de probă”, potrivit acelorași documente.

Judecătorul invocă explicit art. 6 din CEDO și subliniază că dacă faptele nu sunt descrise clar, inculpatul nu știe exact pentru ce este judecat și nu își poate pregăti apărarea.

Șase deputați sunt martori în dosar

Dosarul a fost trimis în judecată în luna mai de procurorii Parchetului General. Fostul deputat Dan Vîlceanu este acuzat de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetei, pe 21 mai 2024, la ora 11:15, în urma unei altercații în plenul Camerei Deputaților și pe holurile Parlamentului, Vîlceanu l-a mușcat de nas pe deputatul PNL Florin Roman. Acesta a suferit „leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, se arată în rechizitoriului procurorilor.

Ce riscă fostul deputat?

Lovirile sau alte acte de violență se pedepsesc cu 3 luni până la 2 ani de închisoare sau cu amendă penală. Dacă victima are nevoie de îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, pedeapsa poate ajunge între 6 luni și 5 ani. Instanța poate aplica închisoarea cu suspendare pentru infractorii fără antecedente. Instanța a stabilit un nou termen pentru 24 februarie, când se va lua o decizie definitivă.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Lăsați bătăușul în pace domnule. De parlamentari, de partide și de emigranți nu avem voie să ne atingem.

  2. Cel mai potrivit ar fi sa se repete lupta , sa-i ofere o sansa si liberalului fost ziarist Roman , poate isi ia revansa.

  3. Ăștia nici de caft nu-s buni! L-a mușcat de trompă și i-a dat cu oja ca un muher isterizat. Moșu avea poziția ideală să-i dea la ouă.Din unghiul ăsta par că s-au luat la mozoale. Ce ți-e și cu politicak asta! Care era ciolanu’ pe care s-au încăierat?

  4. Ce facultate de drept or fi facut specialii astia care nu sunt in stare sa judece corect toate dosarele care zac pe birourile lor ,saptamabni ,luni si ani foarte multi ? In nschimb au pretentie sa aibe salarii ,pensii si un alt sistem de pensionare, comparativ cu ceilalti salariati din Romania .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.