Industria textilă, de îmbrăcăminte şi încălţăminte a fost mulţi ani un pilon de bază al exporturilor româneşti, precum şi un angajator important. Treptat însă, odată ce salariul din domeniu a rămas printre cele mai mici din economie – nu de puţine ori apropiat de minim -, oamenii au migrat. Unii au ales alte sectoare de activitate, în timp ce alţii au plecat peste hotare. La final de 2020, ultimul an pentru care există date publice relevante la nivel de industrie, în sectorul producţiei de îmbrăcăminte, încălţăminte şi textile din România lucrau 143.000 de oameni. Numărul lor era cu 170.000 mai mic decât în 2008. An de an, se poate observa o scădere a numărului de oameni care lucrează în domeniu, proprietarii de fabrici afirmând în cor că nu găsesc salariaţi. Principalul motiv pentru care oamenii pleacă din industrie sau nu vor să se angajeze în aceste fabrici îl reprezintă salariul.
La final de 2021, o croitoreasă (CAEN – fabricarea articolelor de îmbrăcăminte) câştiga în medie 2.138 de lei net pe lună, faţă de 795 lei la final de 2008. Salariile pe celelalte două CAEN-uri asociate industriei – 13 Fabricarea produselor textile şi 15 Tăbăcirea pieilor şi (…) fabricarea încălţămintei – sunt puţin mai mari – 2.500 şi 2.750 de lei, dar departe de media naţională, de circa 3.900 de lei.
Astfel, deşi o croitoreasă câştigă în continuare aproape jumătate din salariul mediu naţional, România e deja considerată o piaţă prea scumpă în special de retailerii mass-market ce produc volume mari la preţuri mici pentru a susţine comportamentul consumerist al zilelor noastre. În acest context, dispariţia unor joburi în industrie poate fi pusă şi pe seama acestui fapt, nu doar pe seama plecării angajaţilor în alte industrii sau peste hotare. De multe ori fabricile de textile sunt amplasate în judeţe sărace, unde opţiunile de angajare sunt reduse.
De ce există un exod al forţei de muncă din industria textilelor?
Un croitor din oraşul Bologna din Italia câştigă 1.500-2.500 de euro net pe lună, conform unui anunţ de angajare de pe platforma Jooble. Este vorba de un post în cadrul unui atelier cu aproape 30 de ani de experienţă, unde există contract de muncă pe perioadă nelimitată. Limba italiană nu este obligatorie, dar se cer minimum 10 ani de experienţă, fiind necesară capacitatea de a face modificări de croitorie, reparaţii de piese vestimentare şi realizarea hainelor la comandă. Programul menţionat este de opt ore pe zi, de luni până vineri, plus alte patru ore sâmbăta.
Pe aceeaşi platformă Jooble, apare, de asemenea, o serie mai largă de anunţuri de angajare la fabrici de textile din Germania. E vorba fie de muncitori necalificaţi pentru procesele de ambalare, fie de operatori bandă. Salariul net variază de la 1.600 la 1.800 de euro pe lună, în funcţie de orele lucrate. Poate fi program de 8 sau 10 ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână.
Pentru o comparaţie, ZF a căutat şi fabrici locale de textile prezente pe site-ul Jooble, unde sunt publicate oferte de muncă pentru varii domenii. Au fost identificate mai multe astfel de firme, însă doar o parte dintre ele fac public pachetul salarial. Cele care o fac nu precizează de cele mai multe ori dacă e vorba de câştig brut sau net. Există însă o fabrică din Bucureşti, Arinii Conf SRL, care caută confecţioner care să lucreze în producţia de îmbrăcăminte – marcă proprie, nu lohn. Salariul net lunar variază între 2.200 şi 2.600 de lei (450-500 de euro) în funcţie de experienţă. În cazul celorlalte anunţuri, companii din Sfântu Gheorghe (Moveos), din Botoşani (Big Conf Production), Ialomiţa (Laris 2003) ori Braşov, acolo unde apar date despre câştig, există de regulă sintagme precum venit minim de 2.800 – 3.000 de lei – salariu plus tichete de masă sau venituri lunare de 2.800-3.300 de lei (compuse din salariu fix şi bonusuri). Reprezentanţii acestor companii nu au răspuns apelurilor ZF pentru a vedea dacă e vorba de un câştig net sau brut.
Un salariul lunar brut de 3.000 de lei, înseamnă 1.774 de lei net.
Chiar şi dacă e vorba de un câştig net de 3.000 de lei (600 de euro), el este de 3-4 ori mai mic decât cel vehiculat de angajatorii din Germania sau Italia. Chiar dacă şi costul vieţii e mai mare în aceste ţări, un salariu la acest nivel poate reprezenta un factor major de atracţie pentru unii oameni, mai ales pentru cei care lucrează în acelaşi domeniu în România.
Coditiile de lucru la ‘patroni italieni’ nu-s venit in pampersk ca in China pe salarii ‘beton’ dar nici departe nu sunt restrictii la orice li se pare lor ca este pauza nejustificata masoara ei productivitatea, stat in picioate pana faci varice accesul la toaleta strict dupa program. Orase mici, salarii mici chiar daca se lucreaza pentru branduri de lux nu departe de Bangladesh.
e o manipulare ordinara:
-poza e compusa, colaj
aia e judecatoare!
Exod al fortei de munca se inregistreaza in toate ramurile economice, nu doar in Ind Usoara.
Este una din marile cuceriri ale democratiei post-decembriste, cand am distrus toata industria autohtona.
Am ajuns ca pana si la intretinerea parcurilor si spatiilor verzi sa aducem straini din Pakistan, in schimb daca intri in carciumi le gasesti pline de autohtoni……[Rumburak]
Încă e mai ieftini sclavii umani decât roboții… Și ce-mi auzii urechile zilele astea de la un „nene” neoliberal haștagist sclav la corporație, fan piață liberă și care se crede în tabăra câștigătoare ,cică rumânii să ia exemplu de la muncitorii vietnamezi și să înceapă să locuiască câte zece într-o cameră, și să nu se mai plângă că „chirie e mari”. Curând, cât de curând, anii 80 a lui Nea Nicu vor fi parfum, chiar vor ajunge un ideal pentru majoritatea rumânilor.