Cum o mai scaldă liberalii cu racolările

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, spune că PNL nu are o strategie de cooptări la nivel local și parlamentar: „Cei care vin alături de noi în acest demers sigur că nu este din inițiativa noastră, este inițiativa lor”.

Dancă a zis la RFI, în contextul moțiunii de cenzură, că ”juriștii PSD-ului ori au încercat să facă doar un demers politicianist, care să arate dorința lor de a face opoziție la guvernare, fără să țină cont de instrumentele legale și constituționale pe care le pot folosi în acest demers ori pur și simplu, așa cum de altfel au făcut în tot acest timp, de când a început criza provocată de pandemia de Covid, încearcă cu orice chip să încurce și să saboteze acțiunea guvernamentală”.

Întrebat dacă PNL va accepta și alți parlamentari de la PSD, după cooptarea deputatei Emilia Meiroșu, șeful Cancelariei premierului Orban a răspuns:

”Nu există o astfel de acțiune din partea celor care au demisionat din PSD. Înțeleg că unul dintre parlamentarii care au demisionat a anunțat că dorește să activeze cu sprijinul grupului parlamentar PNL, dar nu există o decizie politică la nivelul partidului pentru cooptarea acestora în rândul PNL”.

La remarca jurnalistului că deși oficial nu există o politică de racolări a PNL, acest lucru se întâmplă deja, cel puțin în plan local, Ionel Dancă a replicat:

”Nu există o strategie, așa cum nu a existat nici la nivel local. Nu a existat la nivelul partidului o astfel de strategie de cooptare la nivel local și nu există nici la nivel parlamentar, sunt înțelegeri locale, care în lumina unor calcule politice la nivelul zonelor respective, au dus la aceste înțelegeri. Totuși, PNL este un partid cu peste 1.100 de primari. Ne dorim ca la aceste alegeri să câștigăm cât mai multe mandate și să eliminăm din administrația locală, acolo unde s-a dovedit absolut nocivă influența PSD-ului și prin aceste alegeri noi dorim să schimbăm modul de administrare locală (…). Cei care vin alături de noi în acest demers sigur că nu este din inițiativa noastră, este inițiativa lor”.

Atenționat că PNL putea să-i refuze pe aleșii locali ai PSD care au intrat în Partidul Național Liberal, Ionel Dancă a spus:

”Dacă ei pot să sprijine la obținerea unui rezultat care să ducă la schimbarea modelului de administrație locală, într-un sens în care modelul de administrație liberală a dovedit că poate face performanță, este în interesul cetățenilor. Până la urmă, la aceste alegeri locale, în mare parte, este votat candidatul, sigur, cu o componentă politică, dar mai puțin importantă, este în primul rând candidatul. Din cei peste 1.100 de primari PNL care candidează la aceste alegeri, procentul este destul de mic al celor care au fost cooptați din alte zone politice, mulți dintre ei fiind anterior de fapt tot din PNL”.​

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a spus, marți, că sunt 135 de primari PSD care au trecut la PNL. De asemenea, tot marți deputatul Emilia Meiroșu și-a anunțat adeziunea la PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. pe individul asta nu il banuiesc de IQ cat de cat onorabil – dar explicatia sa e pe culmile penibilului: acum psdistii astia pt ca devin utili pdl nu mai sunt corupti, nu mai sunt ciuma rosie – devin integri si exemplu … hai ca esti ultra penibil tataie

  2. Huuuo MAI! Dupa Ciocan (acest operator nabla cu care duru-VELA bate cuie, scoate cuie si taie cuie), mare purtator de cuvant, nu este vinovat criminalul ci cel care a filmat crima. Pana nu iesim din paradigma precum ca, mortu-i vinovat, nu o sa iesim din comuna primitiva cu toate ca femeile s-au emancipat si fac casatorii de proba. Huuo MAI care ne spune ca nu s-a infratit cu infractorii Duduianu. Huuo Johannis cu tot mai-ul care sta cu ochii inchisi si spriteaza subtire de vara cu interlopii!

  3. Ar putea dl. Danca sa ne spuna unde, cand si cum s-a demonstrat ca „…. modelul de administratie liberala a dovedit ca poate face performanta ….”!?!

  4. Danca -O panarama pe post de rama, mancata de carii, fixată în perete cu cuie din securisti, cu cap de fier ruginit, pe post de mincinos, nanisti onanisiti, cu neuroni din PeNeLe ratei cotroceniste.
    Din Sibiu la București
    Se resimte lipsa sarii,
    Fiindcă cei mai multi borfasi,
    Penelepre jhoanniste,
    Au ajuns la carma țării.

  5. „Panarama” de danca nu vrea sa recunoasca ca,liberalii au venit la butoane la ordinul FMI ca sa nu mareasca pensiile cu 40%, adicatelea aurului tarii cum ar spune evreii. Huuo „marele” PNL, niste leprosi care cred ca toti romanii sunt handicapati!

  6. MÃ BUCUR DE.,PEZEDOI CÃPLEACÃ LA ALTÃ CORABIE.ORI CUM NU AVEAM DE GÎND SÃ MERG LA VOT.DA.MERG LA VOT DAR ÎL VOI ANULA.NU M AI POTI AVEA ÎNCREDERE ÎN NICI UN PSRTID.PARTIDUL DE GUVERNÃMÎNT DE LA ORA ACTUALÃ,ESTE UN PARTID DE PEDELEPRE CARE VOR SÃ CONDUCÃ CU FRICÃ SI CU DBLU STANDAR.JUSTITIE PENTRU PROSTI,LA PEDELEPRE NU SE PUNE.DA VOI MERGE LA VOT SI VOI ANULA VOTUL.PARTIDUL DE LA GUVERNARE DE LA ORA ACTUALÃ ESTE CA O BÃTÃTURÃ PLINÃ CU,ANIMALE DAR CARE ,MÃNÎNCÃ DÎN TROACÃ.

  7. Dupa mintea lui Danca aia 135 de primari ,,nocivi,,odata racolati de pnl devin,,pozitivi,,pentru ,,binele,, cetatenilor,pentru ca anterior majoritatea au facut parte candva din pnl.Normal,aia fug la pnl,din propria initiativa, sa scape de ceva dosare penale pentru ,,binele,,cetatenilor.Ma dat pe spate la,,trebuie sa schimbam modul de administrare locala ,,cand pui aceiasi indivizi pe locurile lor.

  8. Domnilor regizori români de ce nu faceți un serial cu un James Bond român. Domnul Ionel Dancă are fizionomia perfectă.
    În afirmații se simte că curentul PDL este dominant în acualul PNL. Stafia gândirii băsesciene cu revaluatul este moralitatea PNL la racolări.

  9. Astea sun masurile bune luate de guvernul meu. Asta e lucrul bine facut in Romania Normala. Sa iei pesedisti corupti si penali si sa-i pui la masa liberala, ca sa poti sa ramai la butoane.
    Sa nu faci nimic din ceea ce ai promis si sa explici ca esti impotent din cauza coruptilor comunisti
    Si culmea, sa iesi si sa spui ca faci toate astea in interesul catateanului.
    Xanax.

  10. Toti PSD-istii sa treaca la liberali. Li se asigura reset gratis.
    Problema e ca fara PSD, liberalii raman fara obiectul muncii si s-ar putea sa fie luati la intrabari adevarate despre guvernare, contracte , coruptie, 7case. USR-istii stau la cotitura pe trotinete.

  11. @ Titirez Tirez- astia de la pnl au inversat testul Covid vid antivid. Dupa ce iesi negativ la primul test, care durează 4 ani, esti plasat in carantina 14 zile si te declara pozitiv. Moment in care poti sa fii trecut, cu poza cu tot, pe lista pnl pentru alegeri fără masca, distantare socială, intelectuală, morala si covidoidala.
    Ps. Cred ca argumentul suprem care a stat la baza migrației a fost: inscrieti-va in pnl si veti putea fura fără probleme. DNA-UL, cand e Vorba de noi, e in moarte clinică.
    Ps1. Îndemn electoral pneleprist:Furați, furați, furati si 50%, noua sefilor de la centru ne dati. Se pare ca-n aceasta campanie, fiecare membru de partid si simpatizant a primit ordin sa studieze romanele ” Mizerabilii” si ” Idiotul”. După cum se comporta, cred ca le-au terminat si au trecut la seminarii de practica pedacovida,

  12. Hai , lasati-o jos ca macane ! Vreti sa va amintesc ce s-a intamplat in 2014 – 2015 ? In 2014-2015 ca urmare OUG nr. 55 din 28 august 2014 emisa de guvernul Ponta , care a permis aleșilor locali să migreze de la un partid la altul, în limitele unei perioade de 45 de zile, fără a-și pierde mandatul , 540 de primari (17%) și-au schimbat partidul, 404 trecînd la PSD ! Asta nu se pune , n’asa , PSD e PSD si basta ? Acum e grav , daca nu chiar gravisim , ca 135 de primari au trecut la PNL De neimaginat ? Nu zau ? Bai perversilor , sa va intre in cap , daca s-a facut ceva rau in tara asta , FSN-eaua lui Iliescu a fost initiatorul !

  13. # wasp- problema e ca psd-ul nu s-a bătut cu pumnul in piept ca nu primesc in randul lor traseisti pnl-isti. Mai studiază ce declara demagogul de Rareș Bogdan, Florin Roman, Orban, etc. Si apoi, psd-ul nu i-a facut pe liberali, penali , ciuma rosie, comuniști, trădători, nu i-a facut vinovati de tot ce sint ei incapabili sa faca sau de toate relele posibile si imposobile din tara. Aici Jhonny a atins apogeul. E ca si cu covidul. Una declari si alta faci. Ei la petreceri, noi in casa. Ei la zile de nastere la restaurant , noi singuri in casa.
    Ps. Demagogia, asta deranjeaza. Si mai deranjează aroganță, impertinentă, lipsa de profesionalism, minciuna pe fata, hoția. Au luat tot ce a avut mai rau PDL-ul.

  14. @Marius : Ce sa faci si tu , mananci o paine ! Acra , dar totusi e paine ! Cu ceva stevie murata la borcan nu te culci cu burta goala ! P.S.: Maine ploua la Tiraspol ?

  15. @ wasap- ce le stiti voi securistii, cu fata occidentală, pe toate. Cand esti înscris în clubul Fanatic, al ordinului globalist neomarxist, adevărurile capata consistenta Kovesista, fata Jhoannista, gândire Orbanista, acțiune Citista si fapte Nuland Nulitate Turnanista.
    Ps. Stiu. Sunt un agent sovietic, cu sediul la Tiraspolis, platit la ghișeul covidolis, aflat pe strada Persepolis.

  16. @marius : Poate le da alora din Piata Lubianka gandul al bun si va da pe toti afara ! Unde naiba v-or fi gasit ? Vai de capul vostru ! Nici la amatori nu aveti ce cauta cu prostiile si infantilismele pe care le postati !

  17. Danca, un imbecil arogant! Pesedistii sunt rai, foarte rai, dar daca trec la PD-NL sunt buni, foarte buni! Mentalitate de dobitoc de danca!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.