Fabrica de doctorate de la Academia de Poliție

Academia Naţională de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a publicat astăzi lista celor 623 de persoane care au obţinut titluri academice de doctori în Drept, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, la Şcoala Doctorală a instituţiei, între anii 1995 şi 2016. Conform acestei liste, lumea ştiinţifică românească s-a îmbogăţit, în ultimii 11 ani cu 345 de doctori în drept şi 278 de doctori în siguranţă naţională. Dumnezeu ştie ce ştiinţă o fi fiind „siguranţa naţională” şi la ce facultăţi o fi fiind ea studiată, dar asta este: avem sute de doctori în chestia asta. În afară de doctorii cunoscuţi doar printre specialiştii acestor domenii, printre cei care au primit asemenea patalamale de la Academia de Poliţie se numără şi o serie de oameni politici, afacerişti, angajaţi din Poliţie, sau alte domenii de interes public. Dar şi o serie de personaje care s-au aflat ori se află şi acum în atenţia Justiţiei.

Costică Voicu

Dar haideţi să îi luăm pe rând. La numărul 3 lista îl menţionează pe chestorul principal de poliţie (r) Costică Voicu, a cărui lucrare de doctorat poartă un nume simplu, fără ifose academiste: „Criminalitatea economico-financiară”. Dar asta, la fel ca şi titlul de doctor, obţinut în 1995, nu ar trebui să ne facă să uităm că, în conformitate cu datele oferite de CNSAS, Costică Voicu a fost, cândva, angajat al fostei Securităţi.

Valerică Dabu este autorul al lucrării „Răspunderea juridică a funcţionarilor publici”. Fost ofiţer de Miliţie, el este, în mod ciudat, dar nu cu totul neaşteptat, şi beneficiar al unui certificat de revoluţionar. După decembrie ‘89, a intrat în Poliţie, unde a ajuns la gradul de general şi a ocupat funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Capitalei. Ulterior, în plin scandal Bancorex, Dabu a fost acuzat că s-ar fi numărat printre cei care au primit credite cu dobândă preferenţială, fiind astfel unul dintre cei care au contribuit la prăbuşirea băncii respective. Implicat în acel scandal, „doctor” Dabu a trecut în rezervă, iar ulterior, a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cătălin Voicu

O altă „mândrie” a Academiei Naţionale de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” este fostul general, actual puşcăriaş Cătălin Voicu, care, în anul 2007, şi-a câştigat titlul doctoral cu lucrarea „Rolul forţelor de ordine în soluţionarea conflictelor şi tensiunilor interne”.

Da, dar asta nu înseamnă că doctoratele în drept oferite de Academia de Poliţie au fost rezervate doar foştilor miliţieni, actuali poliţişti. Cu toate că nu este prea clar la ce le-o fi folosit în viaţa lor, nici unii dintre afaceriştii de top nu au ignorat acest rang academic.

Costel Căşuneanu a dobândit titlul de doctor în drept în 2007, când a susţinut lucrarea cu titlul uşor repetitiv „Răspunderea juridică a persoanei juridice”.

Nicolae Buzăianu

Iar Nicolae Buzăianu a devenit doctor, tot în drept, în 2009, cu lucrarea „Examen comparativ privind legislaţia penală fiscală română şi elveţiană”.

Doctor în drept este, din anul 2004, şi William Brînză, care şi-a obţinut titlul cu lucrarea „Infracţiuni asimilate corupţiei”. Da, dar cunoştinţele juridice obţinute în cursul studiilor doctorale nu l-au împiedicat pe Brînză să încalce legea: începând cu anul 2014 a fost anchetat de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Doctor în drept este, din anul 2012, şi fostul poliţist Samson Emanuel, cu lucrarea „Circumstanţele în dreptul penal român”. Aproape că nici nu ne mai mirăm că şi acesta a fost anchetat sub acuzaţia că a protejat o reţea de hoţi de maşini de lux.

Mioara Mantale

În acest context, o pată de culoare ar putea fi considerată Mioara Mantale, fost prefect al Capitalei care, în anul 2008, a obţinut titlul de doctor cu lucrarea „Autorităţi de ordine publică. Evoluţie şi reformă”.

Domeniul „Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” şi-a adus şi el obolul la „recolta” de doctori a Academiei Naţionale de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Dacă această temă pare pe deplin justificată în cazul răposatului Radu Timofte, fost şef al SRI, ori al generalilor Marian Tutilescu sau Nicolae Plăiaşu, ori chiar Marcel Sânpetru – fost procuror general adjunct -, este foarte greu de înţeles ce ar putea avea în comun cu siguranţa naţionale actualii primari Florentin Pandele şi Robert Negoiţă. Primul este autor al lucrării „Coordonate juridice şi strategice privind navigaţia maritimă”. Poate că la el domeniul ales ar putea avea, totuşi, o justificare: Pandele a fost cândva marinar. Dar dracu’ ştie: mai avem un fost marinar care s-a lăudat că după încheierea a două mandate va redeveni „lup de mare” şi nu a făcut-o. Poate o va face Pandele. În schimb este greu de priceput ce legătură ar putea exista între actualul primar Robert Negoiţă şi „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”, lucrarea care i-a adus titlul de doctor în siguranţă naţională, în anul 2012.

Robert Negoiţă

Dar poate că exemplul cel mai clar că cei de la Comisia doctorală a Academiei de Poliţie nu au avut o ,,mână” prea bună când i-au ales pe cei cărora să le acorde acest titlul academic este cea pe care lista respectivă o menţionează sub numele Nicolescu (Bică) Alina Mihaela, autor al lucrării „Spălarea banilor, mijloc de reinserţie a fondurilor financiare ilicite în circuitul comercial legal”. Mda, probabil că exact asta a avut ea în vedere atunci când în calitatea ei de şef al DIICOT s-a implicat în retrocedarea ilegală a unor active imobiliare în valoare de foarte multe milioane de euro.

Toate bune şi frumoase: am aflat că Academia de Poliţie a pricopsit ţărişoara cu 623 de doctori în orice şi te miri ce. Doctori cărora acest titlu academic le-a fost de mare ajutor în cariera publică ori măcar în cea profesională. Pasul doi care ar mai trebui făcut ar fi ca şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, deja celebrul CNATDCU, să verifice câte dintre sutele de doctorate nu sunt cumva plagiate. Dar probabil că asta se va întâmpla cândva, într-o altă viaţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.