oradea (VIDEO) Fabrică unică în lume la Oradea

Finlandezii de la Nokian Tyres au inaugurat oficial, joi, lucrările de construcție a fabricii de producție de anvelope din Oradea. Va fi prima unitate din lume care va produce anvelopele cu zero emisii CO2. Investiția estimată este de 650 de milioane de euro, iar producția va începe la finalul lui 2024. 90% din anvelope vor merge la export.„Ne-am adunat să sărbătorim începutul construcției. O investiție mare ca aceasta este viitorul. Va oferi prosperitate pentru oamenii din jur și va oferi anvelope și servicii către clienții noștri. În 2022 am decis să investim în noi fabrici și știam că aveam nevoie de o locație competitivă. Suntem convinși că în anii următori ne vor oferi competitivitate care ne va oferi prosperitate. Vrem să continuăm cooperarea în săptămânile, lunile, anii și zecile de ani care vor urma. Toate produsele noastre vor fi fabricate în Oradea pentru piețele europene. Ne uităm în viitor privind colaborarea cu România. Ne uităm la profituri puternice pentru această fabrică”, a declarat Jukka Moisio, CEO Nokian Tyres.

Premierul Nicolae Ciucă, prezent la eveniment, a spus că ţara noastră are nevoie de proiecte de anvergură care să aibă o contribuţie substanţială la dezvoltarea economiei.

„Este o investiţie de peste 600 de milioane (de euro, n.r.), dar din această investiţie, ajutorul de stat este unul consistent, de aproximativ 100 de milioane (de euro, n.r.). Ca atare, este, din punctul meu de vedere, un model de a înţelege modul în care ne putem sprijini reciproc pe proiecte de anvergură. Avem nevoie de proiecte de anvergură care să aibă o contribuţie substanţială la dezvoltarea economiei noastre”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Şeful Guvernului a subliniat că România avea nevoie de această investiţie, în contextul în care este şi producător de autovehicule.

„România avea nevoie de această investiţie. România avea nevoie să producă mai multe anvelope, ţinând cont că în România anul trecut s-au produs peste 500.000 de unităţi, mă refer la autovehicule, prin cele două companii care, de asemenea, produc autoturisme în România. Practic, ţara noastră s-a clasat la sfârşitul anului trecut pe locul şase în Europa în rândul producătorilor de autovehicule. Discutăm, practic, de o complementaritate între un sector cheie al economiei româneşti, producţia de autovehicule şi industria de automotive”, a afirmat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că investiţia de la Oradea poate crea oportunităţi de dezvoltare a altor activităţi conexe producţiei de anvelope.

„Am înţeles că în 2024 vom avea primele anvelope produse la Oradea. Practic, pentru Oradea va însemna un loc important pe harta producţiei de automotive în Europa şi în lume, va însemna mai multe locuri de muncă, va însemna mai mulţi bani la bugetul local şi va însemna mai mulţi bani la bugetul de stat. Din punctul meu de vedere, este o investiţie, este un demers care va asigura o parte de beneficiu pentru toţi actorii implicaţi în acest proiect (…) Important (este, n.r.) să vedem această investiţie pe termen lung şi oportunităţile prin care putem să dezvoltăm colaborarea şi să vedem cum pe orizontală putem să aliniem şi alte activităţi conexe la nivelul producţiei de anvelope în ţara noastră”, a mai spus şeful Guvernului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4591 Articole
Author

16 Comentarii

  1. ” ajutorul de stat este unul consistent, ”
    -capitalism canibal,
    fara „ajutor de stat” NU FUNCTIONEAZA!

    („consistent”:
    ala a batut-o pa bunica-sa pt. 1 cana cu lapte de capra;
    a batut-o vârtos!)

  2. acolo este numai meritul lui Bolojan iar matale nu esti la degetul mic al omului asta. Priveste ce a realizat in Oradea fara ajutorul guvernului si ce ai facut dumneata cu sute de miliarde si sute de consilieri!

    El trebuia sa fie premierul Romaniei dar dotorilor le tremura nadragii cand aud de restructurare, competitivitate, munca si patriotism!
    Ma mut la Oradea!

  3. Statul roman are 1/6 din proprietatea pe aceasta fabrica ?

  4. Orban Hunul numai prin ‘ajutor de stat’au atras zeci de companii straine in Ungaria,doar nu or fi romanii mai fraieri ca unguri,nu s-a pomenit

  5. „acolo este numai meritul lui Bolojan”

    Fugi d’aci cu Bolovanul tau, meritul este al celor 100 de milioane de euro (jumatate de miliard de lei !), 1/6 din valoarea investitiei facuta cadou de guvern !

  6. Nu stiam ca anvelopele fabricate pana acum vin de undeva din luna sau de la extraterestrii.Asa cel putin lasa sa se inteleaga titlul acestui articol: ( Fabrică unică în lume la Oradea )

  7. Inainte de 1989, Romania fabrica toata gama de anvelope posibile si imposibile. Am avut fabrici de anvelope cu vechi traditii……[Rumburak]

  8. „Am avut fabrici de anvelope cu vechi traditii…”

    Avem si acum fabrici Continental, Michelin si Pireli (pneuri de F1), nu mai plange, toti si-au mutat poluarea in EST. Ca sa nu mai plangi, avem 5 (cinci) fabrici japoneze de airbag-uri ! Nu-l mai plangeti pe criminalul cu 3 clase, Romania are numai productie de top, vezi rulmentii de langa Brasov, vezi electronica auto Continental (toate liniile Siemens) de langa Sibiu. Si toate fabricile astea platesc bine, nu ca „patronii” importatori din China basisti.

  9. Hungurii se cred ugro finici adica si jumate finlandezi. Finlanda joaca pentru unguri sa le creasca nivelul.
    Pana aici e de inteles dar nu inteleg care e treaba lu Miercurea Ciuca.
    O fi si aista ceangau.

  10. @CAT DE PROST…:puteți fi sigur-consultați arhivele Facultații de construcții din Cluj-veți întâlni numele,ortografiat „cum se cuvine”al unui prof.(totuși,cred că era doar șef-lucrări)provenit din aceeași zonă,care nu-și ascundea originea și sentimentele-de!ajunsese la Kolozsvár din fund de ceangăime,nu mai avea alte aspirații)

  11. pun eu 100 de milioane, pui si matale 500 sa facem o afacere? Cate tari si-ar dori o astfel de fabrica, ai??
    Iar despre Bolojan, sa vorbesti dupa ce vezi Oradea!

  12. Eu nu sunt deloc Charlie spune:
    11 mai 2023 la 18:44 ————Finlandezii de la Nokian Tyres au inaugurat oficial, joi, lucrările de construcție a fabricii de producție de anvelope din Oradea. Va fi prima unitate din lume care va produce anvelopele cu zero emisii CO2.

  13. @Yoram ben Kadar spune:
    11 mai 2023 la 16:13
    Orban Hunul numai prin ‘ajutor de stat’

    „companiile ” astea -de proasta calitate-
    concureaza INTRE ELE
    pe „piatza bancara”…………………………………………………………..
    ciuca oligofrenu si bolojan criminelu
    tocmai au favorizat activitatea ALTOR assasini-a reputatelor banci care ,
    ca un facut,
    nu suffera mai niciodata bancruta ca la Milano,padova,genova……

  14. „pun eu 100 de milioane, pui si matale 500 sa facem o afacere?”

    Si tu ai 1/6 din afacere in acte sau este o subventie mascata, cadou ?! Mutra lui Bolovan spune totul, orasul acela l-au facut altii, Bolovan l-a zugravit, doar.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.