Fabrică unică în lume la Oradea

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat Nokian Tyres un împrumut de 150 de milioane de euro pentru construirea în România a primei fabrici din lume care va produce anvelope de autoturism, fără emisii de dioxid de carbon (CO2), a anunţat instituţia financiară internaţională, printr-un comunicat.

„Finanţarea companiei finlandeze are drept scop construirea unei fabrici de ultimă generaţie în nord-vestul României, la Oradea. Acest sprijin reafirmă angajamentul BEI faţă de acţiunile climatice, precum şi faţă de dezvoltarea regională şi coeziunea socială în Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul BEI.

Fabrica de la Oradea, prevăzută să fie finalizată în 2027, va crea aproximativ 500 de locuri de muncă cu normă întreagă şi va ajuta la combaterea declinului demografic din regiune, precizează sursa citată.

„Colaborarea noastră cu Nokian Tyres va contribui semnificativ la dezvoltarea zonei de nord-vest a României. De asemenea, va face regiunea mai atrăgătoare pentru alţi posibili investitori”, a declarat vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris, citat în comunicat.

Fabrica va avea aproximativ 100.000 de metri pătraţi şi se va baza pe energie verde obţinută din surse cu zero emisii CO2, inclusiv energie verde produsă local, precum şi pe tehnologii avansate, pentru a preveni emisiile de CO2.

Uzina va produce până la 6 milioane de anvelope anual, odată ce va atinge capacitatea maximă în 2027. Operaţiunile comerciale vor începe în prima parte a anului 2025 iar capacitatea se va mări gradual în 2026. Amplasamentul va include şi un depozit pentru distribuţia de anvelope.

„Fabrica noastră din România va fi un reper în industria de profil şi va avea o abordare holistică a durabilităţii, ceea ce va include utilizarea doar de surse de energie fără emisii de CO2 şi de procese extrem de automatizate, eficiente din punct de vedere energetic. BEI este un partener important în proiectul nostru de investiţii, iar acordul de finanţare ne permite să dezvoltăm şi mai mult durabilitatea industriei de anvelope”, a declarat Leena Kaipainen, vicepreşedintă şi trezorieră a grupului Nokian Tyres.

Potrivit comunicatului citat, acordul de împrumut se aliniază cu obiectivele BEI privind acţiunile climatice şi durabilitatea mediului, şi aderă la principiile Acordului de la Paris. Pe lângă acţiunile climatice, acest proiect vizează şi câteva obiective de dezvoltare durabilă, inclusiv condiţii de muncă decente şi creştere economică, industrie, inovare şi infrastructură, consum şi producţie responsabile şi politici climatice.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia.

„Toate proiectele finanţate de Grupul BEI sunt în conformitate cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Grupul BEI nu finanţează investiţii în combustibili fosili. Suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivul de a mobiliza 1.000 de miliarde de euro pentru a sprijini investiţiile în durabilitatea climei şi a mediului în deceniul până în 2030, aşa cum ne-am angajat în Foaia de parcurs a băncii climatice”, se arată în document.

Nokian Tyres dezvoltă şi produce anvelope premium iar în 2023 a raportat vânzări nete în valoare totală de 1,17 miliarde de euro. La sfârşitul lui 2023, compania avea peste 3.400 de angajaţi. Nokian Tyres este listată pe bursa Nasdaq Helsinki.

Recomanda 2

12 Comentarii

  1. Fara emisii de CO2? Sa fim seriosi, e ca si cum ai spune de ceva ca are randament 100%. Oricum emisiile de CO2 nu influenteaza clima, s-a constatat ca unii oameni “de stiinta” masluiau datele venite de la sateliti ca sa demonstreze in mod fals cum ca de la Soare nu ar veni mai multa energie pe Pamant in timpul cresterii activitatii solare, si ca nu acel surplus de energie ar fo cauza cresterii temperaturii medii si pentru celelalte schimbari climatice, ci tot pe CO2 il scoteau vinovat.

  2. @Linderman
    -pentru ca Guvernul se ocupa cu STRAMUTAREA ROMANILOR!

    asa i-a adus pe multi in Bucuresti;
    pe COLORATII DE IMPORT II COLONIZEAZA!

  3. itrebari ABSOLUT deplasate: de ce la Oradea?! pentru ca beneficiarii sunt in Germania,Franta,Italia. Daca erau in Turcia, ar fi ales Turnu Magurele.

  4. Cu 150 de milioane de euro faci 100 de apartamente de lux, adica un bloc mai pricopsit. Dar ne place sa umflam propaganda.

  5. @Linderman
    -la Onesti…pentru ca Guvernu de mult timp are o politica de STRAMUTARE A ROMANILOR,
    vezi influxul catre Bucuresti,
    e o politica cat se poate de cruda de DEZNATIONALIZARE!

    nu stim exact catzi „evrei” a vandut ceausescu
    dar succesorii lor au golit Tara DE ROMANI!

  6. Elena Popa1

    tu n-ai auzit de pozitie strategica? Nu primarul si CJ joaca un rol si pozitia langa granita de Vest, mai aproape de ”drum” si interesele geopolitice…si altele care nu trebuie spuse, unii le stiu si inteleg, altii ca tine doar dau cu gura…

  7. Vaste bună, dar când îi vai de țara noastră de cum a ajuns,
    de la pământ din punct de vedere industrial, invățământ tehnic profesional, mediu și superior, (n-ai pentru ce și nici unde și nici de la cine să te specializezi dacă au dărâmat mii de fabrici și uzine de sunt mai puține ca acum 100 de ani) mai lăsați entuziasme de tip “în România prima fabrici din lume care va produce anvelope de autoturism, fără emisii de dioxid de carbon (CO2)”. (Ce alte toxine va da în Criș, pe pământ și aer afumând statuia fiorosului sfânt Ladislau?) S-o vedem construită la de nivelul tehnologic și de cercetare la care au fost Victoria Florești sau Danubiana și cu statul român acționar majoritar și ne vom bucura.

  8. Aici e vorba de virusul mental ,,woke”. Nu mai deranjati oamenii cu mintea deschisa cu gunoaiele voastre informationale, pseudo-stiintifice. Sunteti dincolo de culmile ridicolului.

  9. Mulți primari și președinți de consilii județene ar trebui să ia exemplu de la cei din Oradea.

  10. Oare de ce n-au făcut-o în Buzău, Dolj, Teleorman…?… răspunsul îl aflați de la guvernul meu…😭…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.