„Fantoma de la operă“, un spectacol care nu mai are nevoie de prezentare, va avea premiera peste doar câteva zile, pe 31 martie la Opera Națională din București. Cel mai cunoscut music-hall din lume va putea fi urmărit câțiva ani de aici înainte la celebra instituție culturală din capitală.
Spectatorii trebuie să știe însă că, în ciuda celebrității care i-ar face pe mulți să se gândească la faptul că succesul e garantat, spectacolul menționat necesită multă muncă.
De aceea, au fost aduşi la Opera Națională din București (ONB), scenografi, coregrafi şi regizori de pe Broadway și de la London West End Theatre. Spectacolul va fi unul grandios, cu decoruri pe măsură. Este un spectacol pentru care au lucrat aproximativ 500 de persoane, a mai precizat Daniel Jinga, managerul general al ONB. Costurile unei astfel de producții sunt și ele foarte ridicate.
„Decorurile costă mai mult decât de obicei. Fiecare costum reprezintă o operă de artă în sine“. Iar asta nu e tot. Costurile ridicate sunt explicate și prin faptul că vor fi folosite niște efecte speciale deosebite, dar și un cor și o orchestră pe măsură:
” Eu când am fost la Londra am văzut o versiune cu patru sintetizatoare şi cu aproximativ 15 instrumentişti. Gândiţi-vă că noi acum vom avea două sintetizatoare, vom avea un cor de trei ori mari mare şi o orchestră de 70 de persoane. Asta nu poate să nu te impresioneze din punct de vedere sonor, nu poate să nu te răscolească, şi nu poate să nu-i poarte pe artişti în nişte dimensiuni spirituale foarte speciale care la un moment o să constituie şi o sursă de energie pentru trăirile lor”, a mai afirmat Daniel Jinga.
Managerul susține că montarea acestui show a fost una cu suișuri și coborâșuri și că a descoperit pe parcursul ei probleme la care nu s-ar fi gândit. Întrebat dacă a fost tentat să renunțe, Jinga a mărturisit: „De vreo 200 de ori, dar mi-am dat seama că nu am cum să dau înapoi“.
Personajele principale ale acestui music hall semnat Andrew Lloyd Webber sunt Phantom, interpretat de Adrian Nour, și Christine, jucată de Irina Baianț. Și cum greul este și pe umerii lor, cei doi interpreți se străduiesc să iasă perfect.

„Muncim în ultima perioadă câte 12 ore pe zi, mai ales in ultima perioadă“, spune soprana Irina Baianț, mai ales pentru că „este un spectacol care cere foarte mult din toate punctele de vedere“. Dovada programului superîncărcat reiese și dintr-o postare pe care Irina Baianț a făcut-o pe pagina sa de FB:
Și Adrian Nour se declară pregătit pentru acest rol:
„ Mă simt mult mai puternic, mult mai încrezător, am dobândit câteva cunoştinţe în anii aceştia (…) dar s-a aşezat foarte mult şi am mult mai multă încredere în mine acum“.
În afară de premiera din 31 martie, mai sunt programate două reprezentații în luna aprilie și 5 în luna mai, iar toate biletele au fost vîndute în doar câteva ore.
„O să o programăm des, dar nu prea des, spune managerul ONB, dirijorul Daniel Jinga. „Nu vrem să ne transformăm în Opera «Fantoma de la oper㻓, mai spune Jinga, care estimează că investiția va fi recuperată în doi ani, estimează managerul. Spectacolul este realizat de Opera Naţională din fonduri proprii, fără subvenţii de la Ministerul Culturii. Spectacolul este regizat de Răzvan Dincă și dirijat de Daniel Jinga.
Nota bene echipa de PR
„Acest premiu nu ar fi fost posibil fără cutare și cutare“, spun, uneori, mari actori distinși sau nominalizați la diverse premii. Ei, bine, poate că rezultatele notabile la care a ajuns ONB în ultimii ani se datorează unei echipe de PR pe care ar trebui să și-o dorească orice instituție de cultură. Probabil, o mână de fete (scuze, dacă sunt și băieți, nu cunosc pe nimeni de acolo) se dă peste cap să mediatizeze și să promoveze intens fiecare eveniment organizat la ONB. Iar rezultatele se văd cu ochiul liber, multe spectacole de operă (!!!) fiind sold out.