Fatalitatea năvălirii apelor asupra României

După cum spune istoria, secole la rând au afectat România cu năvăliri în serie de popoare migratoare, de oști rusești, austriece, tătare, turcești.

Pe lângă aceste nenorociri, țara noastră a mai cunoscut o năvală la fel de distrugătoare: năvălirea apelor. Din consemnările secolului al XVI-lea (cele mai vechi rămase) și până în ziua de azi, viiturile catastrofale și inundațiile greu de controlat au afectat comune și orașe, podișuri, câmpii, drumuri și poduri. De fiecare dată, năvala „dușmanului“ adus de vânt a curmat zeci și sute de vieți omenești. În site-ul „Viața Liberă“, jurnalistul Liviu Ghinea preia din publicația greenreport.ro câteva date de neuitat. Descriind o consecință a climatului temperat-continental, arhivele ne vorbesc la început de tragediile secolului al XVI-lea. Astfel, în acel secol s-au produs zece inundaţii de proporţii, în timp ce, în secolul al XVII-lea au fost consemnate 19. În secolul al XVIII-lea sunt consemnate 26; în secolul al XIX-lea 28, iar în secolul al XX-lea 42. Și primele decenii ale secolului al XXI-lea au fost unele de-a dreptul catastrofale din punct de vedere al fenomenelor hidrologice. Peste 200 de oameni au murit, în primii zece ani, din cauza furiei apelor, în special în Moldova – provincia cea mai afectată de calamităţi. Primele inundaţii puternice ale acestui secol au fost în anul 2001, când au decedat 14 oameni, iar pagubele au ajuns la un miliard de euro. În 2002 au murit 15 oameni, iar în 2003 şase persoane au fost înecate de ape. Cifrele au crescut progresiv, de la an la an, astfel că, în 2004, apele umflate au omorât 19 români. În anii 2005 şi 2006, inundaţiile au ucis 93 de persoane, iar pagubele materiale au însumat două miliarde de euro. Şapte români au murit în 2007 din cauza apelor, care au distrus şi 1.000 de case în aproape 60 de localităţi din Galaţi, Vrancea, Bacău şi Vaslui, iar 1.400 de oameni au rămas fără case. În 2008, au murit cinci oameni, în timp ce, în 2010, apele au luat viaţa a 23 de persoane şi au provocat pagube de 700 de milioane de euro. Și după acest an au fost consemnate multe inundații, cele de zilele trecute fiind aducătoare de moarte în câteva familii. Vorbind despre Dâmbovița, s-a vorbit de canalizarea acestui râu încă din timpul domnului Cuza, dar s-a realizat abia de Nicolae Ceaușescu. Tot atunci s-au creat marile lacuri de acumulare, obținându-se astfel un control necesar al multor râuri de munte. Văzând câte distrugeri provoacă și în 2018 râurile umflate și înțelegând că nu s-a creat un sistem național de protecție, multe sate și orașe fiind grav afectate în timpul ploilor, mă gândesc că există o fatalitate cumplită care dirijează România. Fatalitatea apei!

Dâmbovița inundă Bucureștiul în 1865

„Ziarul Financiar“ din 15 iulie 2005 povestește, sub semnătura jurnalistului Cătălin Fudulu, despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) și capricioasele inundații ale Dâmboviței. Apele au fost atât de năvalnice, încât au ajuns la etajul al doilea al locuințelor (24-27 februarie 1865)! Cum era de așteptat, la fel ca în ziua de azi, inundațiile din 1865 au luat pe nepregătite administrația Capitalei. Desigur, circulația s-a întrerupt. Un aga (o căpetenie) și patru dorobanți foloseau singura barcă existentă, deși municipalitatea avea, pe hârtie, 30 de bărci! Dorobanții, dragii de ei, se plimbau ca și când s-ar fi dus „la nuntă“. În scurt timp, apele au stricat și drumul Cotrocenilor. Relatările vremii arată că 200 de soldați din batalionul de geniu au fost trimiși de domnitorul Cuza să-l repare, deoarece Ministerul Lucrărilor Publice nu a intervenit pentru restabilire. Potrivit relatărilor din presa vremii, reacția negativă a publicului nu a întârziat să apară, principalii vizați fiind Mitropolitul Nifon și, pe nedrept, M. Kogălniceanu. Cauza inundațiilor a fost descoperită ușor: mai mulți proprietari de mori au oprit apele Dâmboviței, iar zăgazurile care direcționau apa către „șanțuri“ au fost dărâmate din cauza neglijenței cu care s-au executat lucrările. În același timp, domnitorul a promulgat Legea pentru desființarea morilor. Potrivit acesteia, se desființau toate obstacolele existente pe Dâmbovița. În realitate, morile au fost desființate abia în perioada 1880-1884. A fost o mare pierdere pentru turismul din ziua de azi.

Valuri înalte de șapte metri în Iași, în anul 1932

Cea mai mare catastrofă naturală din secolul al XX-lea a fost la Iaşi, în iunie 1932, atunci când apele au năvălit peste oraş în valuri înalte de şapte metri, împresurând clădirea Gării Mari. Bântuit de foamete şi boli, Iașul a fost lovit de o năpastă în plus, după 21 de zile în care plouase fără oprire. „În ziua de 27 iunie, la ora 14, apa a depăşit peroanele, iar la ora 16 era în birourile staţiei mai înaltă de jumătate de metru“, se arată în publicaţia „Săptămâna CFR“ din 10 iulie 1932. Scriitorul Radu Teleajen descrie în romanul „Turnul de apă“ imaginea înfricoșătoare a năvălirii apelor: „Din văzduhul duşman, plouă peste oraş toate ploile veacurilor. Puhoaiele care vin dinspre Podul Iloaiei au înecat toată partea de jos a laşului. S-au revărsat şi două iazuri şi acum se apropie de noi un val de apă înalt de şapte metri. Pe Podul Roş nu mai trec nici tramvaiele. Ploaia curge şi puhoaiele cresc. Noaptea, escadroane de cavalerie sunt trimise prin toate cartierele de jos, să trezească locuitorii şi să evacueze casele. Femeile plâng, copiii ţipă, bărbaţii înjură“. Carol al II-lea a întreprins o vizită la Iaşi pe data de 4 iulie, pentru a evalua consecinţele inundaţiilor. Din păcate, abia peste 30 de ani, între anii 1960-1970, s-a investit în lucrări care să ferească Iaşiul de tragedia inundațiilor. Tot anul 1932 a adus puhoaiele în Arad și împrejurimi, 900 de case din Micălaca au fost înghiţite de ape. Nu era prima oară când o parte din Arad era inundată. Urbea de pe Mureş a cunoscut de-a rândul secolelor dezastre mai mult sau mai puţin devastatoare. De aceea, începând cu 1904, oraşul a dispus de un regulament privind digurile de apărare împotriva inundaţilor. Anuarul de statistică al României arată că anul 1932 a fost unul de vârf, cu precipitaţii istorice. Podurile de gheaţă formate pe Mureş au pornit prăpădul stihiilor apelor dezlănţuite. Cele mai mari inundaţii au fost pe data de 7 aprilie, când viitura a ajuns în zona Aradului, în comuna Micălaca. Așa cum se întâmplă în zilele noastre, autorităţile locale din Micălaca nu au ridicat un dig. Atunci au fost distruse sistematic aproape toate casele. Satul a fost neputincios în faţa viiturii, fiind îngropat sub ape de un metru şi jumătate adâncime. Regele Carol al II-lea a mers să viziteze oamenii care au rămas fără case, a ales 168 de sinistraţi şi le-a împărţit plicuri cu bani. Un alt mare pericol a apărut în luna mai 1970, când arădenii au fost uniţi și solidari unii cu ceilalţi. Ei au reușit să consolideze digurile, salvând orașul (detalii pe site-ul ziarului Adevărul – adev.ro/pbc2xv).

„Unii plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“

Pe site-ul www.historia.ro jurnalistul Mihai Florin Răzvan relatează, pe baza reportajelor de epocă, vizitele lui Nicolae Ceaușescu în satele acoperite de gravele inundații din 1975. După cum cititorii mai în vârstă își mai aduc aminte, secretarul general a străbătut țara, pentru a urmări consecințele gravelor inundații din acel an. Ce dorim să reținem este hotărârea lui de a recupera pagubele și de a construi diguri de protecție. Apele au omorât 49 de săteni din județele Mureş, Buzău, Prahova, Vâlcea, Ilfov şi Argeş. A fost instituită starea de necesitate, iar unităţile Armatei, Miliţiei, Securităţii şi Gărzile Patriotice au primit consemn de „stare de alarmă“. În toiul nopții următoare, miliţieni, militari şi pompieri au construit diguri, au securizat stâlpii de înaltă tensiune şi au salvat o parte din bunurile oamenilor. În stil românesc, Ceaușescu declanşase un vast program pentru regularizarea cursurilor de ape, protejarea fabricilor, uzinelor şi localităţilor din zonele expuse. Dar hotărârile, după cum vă imaginați, „nu s-au transpus integral în viaţă“. Criticile ceaușiste au fost dure: Consiliul Național al Apelor a trecut sub autoritatea guvernului, iar barajele de pe Argeș, podurile prea joase, digurile „fără nici o valoare” au fost descrise în comentarii nervoase. „Lucrați fără nici un studiu serios și fără răspundere“ – acuza Ceaușescu. „Digurile sunt o porcărie“. Dar bucureștenii și armata ce făceau? „Armata lucra şi gură cască stăteau pe mal; unii plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“. Dintre indicațiile secretarului general au rămas la vedere ridicarea a trei baraje, începând de la Dragomirești, precum și canalizarea Dâmboviței, „să rămână cu apă curată, să se poată plimba și naviga pe ea“. În Transilvania, Ceaușescu a fost nemulțumit că nu s-au construit diguri la Tg. Mureş, Deva, Alba Iulia, Sighişoara şi Mediaş. Cei afectați de dezastru așteptau degeaba sprijinul partidului. Șeful cel mare îi avertizase: „Să nu stați cu degetul în gură, că vă dă statul. Treceți la lucru!“. Imediat după trecerea apelor, Ceaușescu a plecat din regiune în regiune, la bordul elicopterului. A ordonat mai multe lacuri de acumulare și scoaterea grâului fir cu fir din nămol. A cerut ca oamenii să stea la câmp până seara târziu, iar magazinele și birourile să se deschidă abia la venirea întunericului. A dat sfaturi: cum să fie construite digurile, cum să fie modernizată rețeaua de canale, cum să se construiască ziduri de beton în jurul orașelor. Pe scurt, a văzut tot ce este necesar, deși cincinalul 71-75 nu prevedea măsuri pentru regularizarea apelor. Dar inundaţiile le-au dat tovarășilor de gândit: ţara avea nevoie urgentă de un sistem modern de regularizare şi colectare a apelor  (sursa: adevarul.ro). Sistem care nu există nici azi!

„Este o imagine de coșmar, e ceva infernal“

Inundații au fost și după 1989, când, după unele opinii, s-a instaurat democrația. În 2014 a fost înregistrat un cod roșu pe Teleorman și Vedea. Ziarele arată „prăpădul“.  Novaciul Gorjului a fost măturat de o viitură de cinci metri înălțime. Oamenii plângeau. N-au mai văzut așa ceva. „Este o imagine de coșmar, e ceva infernal“, spuneau. Comuna Vaideeni din Vâlcea nu s-a mai confruntat niciodată cu asemenea viitură. Zeci de persoane au rămas blocate în munți. În Motoci, Dolj, viitura a prins mulți copii în case. Inundații și în Timiș. Țăranii așteaptă Apele Române. Vin membrii Comisiei de analiză cu pantofi de lac în picioare. „Îți vine să-i iei la pumni“, spun oamenii. „Uau, ce era să se întâmple!“ – se miră premierul Victor Ponta, văzând viitura. Autoritățile neputincioase îi iau la mișto pe salvatorii care au scos oamenii de sub ape: „Ăștia-s salvamorți, nu salvamonți!“. În 2005 fuseseră inundații în Banat. În 2010, inundații și mai mari în nord-estul României, în 530 de localități și în Cernăuți. Cel puțin 23 de morți! Afectate, 110 drumuri naționale, 328 de poduri și 15.626 de gospodării. Peste 600 de case s-au prăbușit! Pagubele au depășit 203 de milioane de lei. Au fost distruse culturile de porumb, rapiță și grâu de pe 243.000 de hectare! Guvernul României intervine cu menținerea de 5% a TVA-ului pentru construcția de case. Ploile din 18 august 2010 au provocat „cele mai mari inundații din istorie“! Circa 220 de litri pe metrul pătrat! Case luate de ape, mașini duse la vale, plutind pe străzi, oameni și animale luate de valuri, trenuri deraiate, rețele de electricitate și gaze distruse.  Au fost grav afectate județele cele mai sărace: Gorj, Vâlcea, Teleorman. Diverse analize au arătat un lucru clar: principala cauză au fost defrişările masive din ultimii ani. Și lipsa de investiții a statului, din 1970 până astăzi. Istoria morților ultimilor ani este cutremurătoare: în 2001, 14 decedați; în 2002, 15; în 2003, 6; în 2004, 19 români; în 2005-2006 au pierit 93 de persoane etc.

Politica promisiunilor neonorate

Așa cum nu avem autostrăzi, nu avem nici diguri, nici canale. De sute de ani, apele năvălesc noaptea peste săracii țării. Mulți spun că erau mai omenoși turcii și tătarii decât valurile înspumate ale râurilor cuprinse de blestem. Potopurile criminale nu au putut fi oprite de guverne. Și 2018 este un an al durerii. Râurile sunt tot fără diguri, primarii așteaptă intervenția statului, guvernul și parlamentul pesedist sunt ocupate cu distrugerea justiției. Cine să investească? Cine să aducă bani gratuiți de la UE? Mai bine lăsăm pompierii militari să intervină și să scoată copiii și bătrânii speriați din casele inundate. Tot ei sunt cei care supraînalță digurile, mai ales în județul Teleorman, să nu zică stăpânirea că nu sunt vrednici. La Ministerul de Interne se face „evaluarea“. Județ de județ, prefecții este musai să evalueze. Din 19 județe calamitate, numai 6 au evaluat. Ministrul Carmen Dan se supără. Dacă nu sunt diguri și canale, măcar să fie o evaluare cumsecade! Cetățenii sunt rugați, de ministrul de Interne, să nu traverseze râurile dacă apele sunt învolburate. Se poate muri. Ca bărbatul înecat călare pe cal. Ca bărbatul care culegea legume. Ca bătrâna care a fost răpită de valuri. Guvernul alocă 108 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din 25 de județe. În Vâlcea și Botoșani este trimisă motorină. În Neamț, trimite 57 de milioane pentru amenajarea râului Cracău. Premierul Dăncilă alocă tabere gratuite pentru 1.500 de copii și tineri din zonele afectate. Este ajutată de ministerul Tineretului. În schimb, Raed Arafat s-a supărat, pe bună dreptate, că pompierii și bătrânii curăță casele, în timp ce tinerii se uită și râd. Guvernele politice nu au reușit să aibă un proiect comun, să îndiguiască, să apere satele și drumurile. Secol după secol, durerea inundațiilor a fost totuna cu durerea invaziilor turco-migratoare. Și în zilele noastre, fără un proiect administrativ național, sătenii au construit la nimereală, în albiile inundabile ale râurilor. Fără diguri, fără o gândire unitară de modernizare urbană, fără planuri de arhitectură comunală sau județeană, țara noastră este tot în secolul al XVI-lea, când veneau apele rele. Au trecut anii și România este tot sub val. Nu sub turc, nu sub tătar…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.