Femeia de 38 de ani, aflată în arest preventiv, a fost găsită moartă în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, conform informațiilor transmise vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Citește și: Partenera milionarului ucis la Sibiu, reţinută într-o altă crimă
Anchetatorii au deschis acum o anchetă. Trebuie să stabilească toate circumstanțele decesului, urmând ca raportul medico-legal final să clarifice cauzele tragediei.
Dosar de omor calificat
În iunie 2024, o femeie de afaceri din Sibiu era ucisă de fiica sa pentru a pune mâna pe averea de peste un milion de euro a acesteia.
Procurorii au arătat atunci că fiica victimei nu ar fi acționat singură, ci cu ajutorul unei asistente medicale. În vârstă de 46 de ani, femeia este acuzată în acest dosar, anchetatorii confirmând că a contribuit la punerea în aplicare a planului.
O altă inculpată în acest dosar este Adriana Viliginschi. Ea estre cercetată în stare de arest preventiv în acest dosar.
Fosta logodnică a lui Adrian Kreiner, ucis în 2023 în timpul unui jaf, este acuzată de procurori de complicitate la omor calificat.
Asistenta procura sedativele
Complicele ar fi sfătuit autoarea cu privire la combinaţia de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, uşurând asfixierea sa ulterioară, i-ar fi sugerat să distrugă dispozitivul de stocare a imaginilor sistemului de supraveghere prin găurirea acestuia cu bormaşina şi i-ar fi asigurat întreg suportul moral necesar atât înainte, cât şi ulterior săvârşirii faptei de omor calificat”, au arătat reprezentanţii Parchetului.
Viliginschi are, de asemenea, calitatea de parte civilă într-un alt dosar aflat pe rolul CA Alba Iulia, respectiv uciderea afaceristului Kreiner.
Citește și: Cazul Văduva Neagră. Cum a ajuns iubita milionarului omorât la Sibiu complice la o altă crimă. Banii, numitorul comun
Femeia avea o relaţie conflictuală cu propria mamă. În vârstă de 59 de ani, aceasta era o notăriţă cunoscută Sibiu. Cu o avere considerabilă, femeia și-a ucis părintele pentru bani.
La finalul anului trecut, imediat după ce a aterizat din Dubai, unde se mutase, fiica notăriţei era însă săltată de anchetatori.
Femeia venise în ţară să vândă bunurile rămăsese din avere.
Mama acesteia a murit în condiții violente, au arătat polițiștii, după ce fusese sufocată și sedată de propria fiică.
La finalul lunii februarie, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia îi respinsese ca nefondată contestaţia privind arestul preventiv.
Omerta, legea tacerii. Stia prea multe.
Prima victima a legii discriminatorii a „femicidului”. Decat sa faca puscarie pe viata mai bine a incheiat socotelile.
Si uite-asa si-a rezolvat toate dorintele de a pune mana pe avere. Unde nu-i cap, vai de mostenire!