Bobbi Kristina Brown, unica fiică a cântăreţei Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani, a anunțat site-ul tmz.com. Informația a fost confirmată de un reprezentant al familiei.
„Bobbi Kristina Brown a murit duminică, 26 Iulie 2015, înconjurată de familia sa, găsindu-şi în sfârşit liniştea în braţele Domnului. Dorim încă o dată să le mulţumim tuturor pentru iubirea şi susţinerea imensă oferite în aceste ultime luni”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a familiei Kristen Foster, conform CNN.
Fiica regretatei cântărețe a fost găsită fără cunoştinţă în cadă pe 31 ianuarie. A fost resuscitată, fiind plasată apoi în comă.
Nici acum nu se știe clar ce s-a întâmplat cu Bobbi Kristina Brown, dacă a fost vorba despre un accident provocat de probleme medicale sau, după cum a speculat presa americană, de consumul de alcool sau droguri. A fost luată în considerare și varianta crimei.
Bobbi Kristina Brown a decedat la trei ani după celebra sa mamă.
Cântăreața Whitney Houston a murit în februarie 2012, în timp ce era într-o cadă de baie, la Beverly Hilton Hotel. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă şi consumul de cocaină”.
Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.
La doar câteva zile după decesul cântăreţei, fata a fost transportată de urgenţă la spital, întrucât „se simţea copleşită”, după cum preciza un prieten de familie.