Filmul românesc intrat în competiţia oficială a festivalului de la San Sebastián

Filmul „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va avea premiera europeană la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián 2017, unde a fost selectat în competiţia oficială.

Cea de-a 65-a ediţie a prestigiosului festival din Spania se va desfăşura în perioada 22 – 30 septembrie.

Ultima selecţie a unui film românesc în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastián a avut loc în urmă cu 37 de ani, când România a fost reprezentată tot de o femeie regizor: Malvina Urşianu, cu producţia „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1980).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să-l ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie, în care Adi îl hrăneşte pe Alberto cu planuri improbabile de ieşire din sărăcie, iar Alberto pe Adi, cu vorbe dulci bine ticluite. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Pelicula, o adaptare liberă după romanul cu acelaşi titlu scris de Adrian Schiop şi publicat la editura Polirom în 2013, îi are în rolurile principale pe Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai.

„Pentru mine, «Soldaţii. Poveste din Ferentari» este în primul rând o poveste de dragoste şi apoi, când eşecul devine iminent, o fabulă despre vinovăţie”, declară regizoarea. „Filmul arată ce se întâmplă când burghezia intelectuală şi categoria hiperpauperă a marginalilor intră în coliziune. Sunt două lumi total diferite, cu diferenţe majore, ireductibile. De fapt, în Adi şi Alberto se întâlnesc două feluri de disperare umană: unul din cauza singurătăţii din mijlocul marilor oraşe, celălalt din cauza sărăciei, generând captivitate chiar şi după ieşirea din închisoare. Sentimentele care se ţes între ei vin astfel dintr-un registru bazal: frică de abandon, neîncredere, nevoie de putere şi securitate emoţională. Sărăcia e un fapt, nu este ceva de disecat sub lupă şi nici vreo sursă de magie artistică. A fi sărac sau captiv în dependenţe economice umilitoare sapă direct la rădăcina demnităţii umane”, adaugă Ivana Mladenovic.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este o producţie Hi Film Productions (România) în coproducţie cu Film House Bas Celik (Serbia) şi Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii şi Informaţiei Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casa Kafka Pictures prin Belfius şi Eurimages. Finanţat de Proximus Belgia şi Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo şi cu sprijinul Mobra Film.

Ivana Mladenovic s-a născut în 1984, în Serbia. După ce a studiat Dreptul în Belgrad, s-a mutat în România unde a absolvit Secţia de Regie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” (2010), precum şi Masterul în regie de film (2011). Filmografia sa include: “Milky Way” (2007) scurtmetraj documentar selecţionat la Vision du Reel, Astra IFF, Banja Luka FF, Kassel Documentary & Video Festival, Rio de Janeiro Curta Cinema, “Pizza Love” (2008) – premiul pentru cel mai bun regizor străin la Porto Film Festival, inclus în selecţia oficială Plus Camerimage Poland, “Afterparty” (2009), premiat la Student Film Fest Sofia (Best Directing Early Bird), selecţionat la Tel Aviv Student Film Festival, Fresh Film Festival Prague, “Skin” (2011), inclus în selecţia oficială de la Namur IFF, “If 6 Was 9” (2013), documentar realizat în cadrul Aristoteles Workshop şi inclus în selecţia Astra Film Festival. Debutul său în lungmetraj-documentar, “Turn Off The Lights” a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Tribeca, în aprilie 2012, şi a câştigat trofeul “Heart of Sarajevo” pentru cel mai bun documentar, precum şi Premiul Gopo. Anul trecut, Ivana Mladenovic a debutat ca actriţă în lungmetrajul “Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude.

Cel mai recent film al cineastului german Wim Wenders, ”Submergence” , va deschide ediţia de an a Festivalului dela San Sebastián şi este, de asemenea, inclus în competiţia oficială. Regizorul şi protagonista lungmetrajului, Alicia Vikander, vor prezenta filmul la eveniment.

În competiţia oficială au mai fost anunţate producţii semnate de Antonio Méndez Esparza (”La vida y nada más”), Jon Garaño şi Aitor Arregi (”Handia”), Manuel Martín Cuenca (”El autor”), Nobuhiro Suwa (”The Lion sleeps tonight”), Olivier Nakache şi Eric Toledano (”C’est la vie!”), Barbara Albert (”Licht”), Alexandros Avranas (”Love me not”), Matt Porterfield (”Sollers Point”), James Franco (”The disaster artist”) şi Diego Lerman (”Una especie de familia”).

O proiecţie specială va fi cea dedicată filmului ”La Cordilerra”, de Santiago Mitre, cel mai nou lungmetraj în care joacă Ricardo Darín, actor ce va fi recompensat cu trofeul onorific al festivalului.

Alte titluri din secţiunile competiţionale ale festivalului vor fi anunţate în săptămânile viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.