Final pentru legea dării în plată

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile pentru stingerea obligațiilor asumate prin credite.

Astfel, legea urmează să intre în vigoare.

Legea a fost inițiată de parlamentarul ALDE Daniel Zamfir, care explica că proiectul legislativ clarifică situaţiile de „impreviziune” care apar atunci când instanţele ajung să judece dosare în care debitorii vor să se elibereze prin Legea dării în plată.

De-a lugul parcursului legislativ legea a stîrnit atît reacții politice, cat și ale sectorului bancar, care aprecia recent că legea dării în plată, alături de alte șapte inițiative legislative cu impact asupra sistemului bancar (plafonari de dobânzi, conversia creditelor, suspendarea plîții ratelor sau eliminarea titlului executoriu) vor avea impact asupra economiei și scăderea creditării.

Legea a suferit modificări de-a lungul timpului, noua formă fiind o modificare a legii 77/2016 privind darea în plată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.