(VIDEO) Emma Răducanu, regina US Open, felicitată de Regina Elisabeta și de premier!

Britanica Emma Răducanu, 18 ani, venită din calificări, a învins-o în finală, sâmbătă noaptea, pe canadianca Leylah Fernandez, 19 ani, și scrie istorie, câștigând US Open 2021 fără set pierdut.

Răducanu s-a impus cu scorul 6-4, 6-3, după o oră şi 51 de minute de joc, devenind prima jucătoare care câştigă un turneu de Mare Şlem venind din calificări. Totodată, este cea mai tânără laureată a unui turneu major, după rusoaica Maria Șarapova, învingătoare la Wimbledon în 2004, la vârsta de 17 ani.

La scorul de 5-3 în setul 2 şi 30-40 pe propriul serviciu, Emma s-a accidentat uşor. După o alunecare, s-a julit sub genunchi şi a sângerat, astfel că a primit îngrijiri medicale. Momentul a fost contestat de Fernandez, care l-a avut în lojă pe fostul mare baschetbalist canadian Steve Nash.

Emma a câştigat 2.500.000 de dolari, iar finalista încasează jumătate din această sumă. Totodată, ca urmare a performanţei de la US Open, britanica va urca pe locul 23 WTA, un salt de 127 de locuri.

Emma Răducanu este a doua jucătoare cu origini româneşti (are tată român) care câştigă la US Open. În 2019, titlul a fost cucerit de canadianca Bianca Andreescu, care are părinţi români.

„Am impresia că trăiesc un vis. Mi-am dorit întotdeauna să câştig un turneu de Mare Şlem. Este ceva la care te gândeşti şi pentru care te pregăteşti. Însă nu îmi vine încă să cred că am reuşit această performanţă”, a declarat noua campioană după finală.

„Cu fiecare meci, turneu şi săptămână cred că am câştigat cu adevărat încredere în jocul meu. Totul a mers bine azi. Cred că unele dintre loviturile mele pe care le-am reuşit în momentele importante, când aveam cu adevărat nevoie de ele, au fost doar o acumulare a tot ceea ce am învăţat în ultimele cinci săptămâni”, a adăugat Răducanu.

„Am vorbit cu părinţii mei. Nu vorbim prea mult despre tenis împreună. În aceste momente, ei vor mai ales să ştie cum sunt. Mi-aş fi dorit să fie aici pentru a sărbători împreună, dar mă privesc de acasă şi sunt mândri.
Tatăl meu mi-a spus: <Eşti chiar mai puternică decât credea tatăl tău>. M-a liniştit. Este foarte greu de mulţumit (tatăl – nr.), dar astăzi am reuşit să o fac. Nici nu ştiu când voi merge acasă. Habar n-am ce să fac mâine. Încerc să profit de moment. Acum nu este momentul să ne gândim la viitor, să planificăm ceva, să facem orice programare… Nu ştiu. Şi nu-mi pasă. Profit de viaţă” a mai declarat noua campioană US Open.

Regina Elisabeta a felicitat-o pe Emma Răducanu după victoria la US Open

Regina Elisabeta a Marii Britanii a felicitat-o pe Emma Răducanu imediat după meciul victorios de la US Open, printr-o scrisoare publicată pe conturile de socializare ale monarhiei.

„Te felicit pentru triumful de la US Open. E o realizare remarcabilă la o vârstă atât de tânără şi e dovada muncii tale extraordinare şi a dedicării. N-am nicio îndoială că performanţa ta ieşită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generaţie a jucătorilor de tenis. Îţi trimit cele mai calde urări, ţie şi mulţilor tăi fani. Elizabeth R.”, i-a transmis Regina sportivei.

O altă membră a Casei Regale, Kate Middleton, i-a scris Emmei Răducanu, care a câştigat US Open la vârsta de 18 ani fără să piardă vreun set.

„Felicitări uriaşe Emma Raducanu pentru performanţele tale uimitoare şi victoria istorică de Grand Slam! Incredibil – suntem cu toţii atât de mândri de tine ”, a scris Kate pe platformă.

Totodată, într-un mesaj pe Twitter, premierul britanic Boris Johnson și-a exprimat admirația pentru Emma Răducanu.

„Ce meci senzațional! Felicitări imense Emmei Răducanu! Ai arătat un talent extraordinar, echilibru și curaj și noi toți suntem foarte mândri de tine”, a scris Boris Johnson imediat după încheierea finalei de la Flushing Meadows.

Calificarea în finală

Canadianca Leylah Fernandez a trecut, joi noapte, de Aryna Sabalenka, favorita 2, în semifinale, scor 7-6 (3), 4-6, 6-4.În cea de-a doua semifinală, britanica Emma Răducanu a produs altă surpriză şi a eliminat favorita 17, Maria Sakkari, scor 6-1, 6-4.

Pe ”Arthur Ashe”, Sabalenka a avut 4-1 la game-uri în primul set, dar adversara a dus meciul în tie-break. Acolo, Sabalenka a avut 2-0, dar Leylah i l-a ”furat” la 7-3.

În setul doi, 2-0 la game-uri pentru Sabalenka, apoi iute 3-2 pentru senzaţia competiţiei. Bielorusa şi-a adjudecat manşa, până la urmă, şi a trimis semifinala în set decisiv.

În setul 3 s-a mers cap la cap cu serviciul până la 3-2, când canadianca s-a desprins. Sabalenka a egalat la 4 însă, dar Fernandez, încurajată puternic din tribune, nu s-a pierdut cu firea. A avut nervii tari şi a închis cu 6-4, după două ore şi 21 de minute de tenis.

Emma Răducanu, Marea Britanie, 18 ani, 150 WTA, venită din calificări, a trimis-o acasă pe Maria Sakkari, Grecia, 26 de ani, 18 WTA. A fost un meci fără istoric, încheiat după o oră şi 23 de minute pentru sportiva cu tată român și mamă chinezoaică. A fost 6-1, 6-4 pentru Răducanu în faţa favoritei 17. Primul set a durat 36 de minute.

Rezultatele Emmei Răducanu la US Open:
  • Calificări:
Turul I: 6-1, 6-2 vs Bibiane Schoofs (285 WTA)
Turul II: 6-3, 7-5 vs Mariam Bolkvadze (167 WTA)
Turul III: 6-1, 6-4 vs Mayar Sherif (96 WTA)
  • Tabloul principal:
Turul I: 6-2, 6-3 – Stefanie Voegele (128 WTA)
Turul II: 6-2, 6-4 – Shuai Zhang (49 WTA)
Turul III: 6-0, 6-1 – Sara Sorribes Tormo (41 WTA)
Optimi: 6-2, 6-1 – Shelby Rogers (43 WTA)

Sferturi: 6-3, 6-4 – Belinda Bencic (12 WTA)

Semifinale: 6-1, 6-4 – Maria Sakkari (18 WTA)
Rezultatele lui Leylah Fernandez:
Turul I: 7-6(3), 6-2 – Ana Konjuh
Turul II: 7-5, 7-5 – Kaia Kanepi
Turul III: 5-7, 7-6(2), 6-4 -Naomi Osaka
Optimi: 4-6, 7-6(5), 6-2 – Angelique Kerber
Sferturi: 6-3, 3-6, 7-6(5) – Elina Svitolina
Semifinale: 7-6(3), 4-6, 6-4 – Aryna Sabalenka

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. Emma e viitoarea stea a tenisului feminin. Am urmarit meciul si s a meritat.

  2. O Fernandez si o Raducanu, ambele dispuse sa joace pentru Regina. Iata ce inseamna sa ai un imperiu peste care nu apune soarele niciodata. Europenii de pe continent n-au inteles asta nici pe vremea lui Napoleon, nici in cele doua razboaie mondiale. Pe rand, Franta si Germania se rasculau impotriva Angliei, doar ca sa descopere ca sub puiul de leu prapadit din insula se ascundea o turma de elefanti raspandita prin toata lumea, ideologizata si fanatizata (vezi cazul lockdown-ului australian de astazi, nazistii ar fi de-a dreptul invidiosi) ca sa raspunda la apelul Majestatii Sale cand metropola este atacata.
    Acest imperiu ocupat si tarile romane dupa 1989…am scapat de rus si am dat de ta-su!

  3. Este interesant ca in tenisul feminin mondial au ajuns sa joace semifinale favorita nr. 17 cu favorita numarul spe…mii.
    D’al de halep ajunge pe locul 1 in clasamentul general … si alte ciudatenii din astea.
    Vai de capul tau … tenis feminin mondial.

  4. Ce trist ai fi daca nu ai putea sa fii sclavul cuiva. Sunt doar TINERE SI TALENTATE, copii de emigranti, de oameni care s-au luptat cu saracia si care au transmis copiiilor lor setea de a lupta si invinge nevoile. Sunt dornice de a castiga. Sa speram ca vor rezista, unele au stralucit la inceput si apoi incet si-au pierdut din stralucire. Ceea ce nu vrei sa intelegi este ca restul sunt dupa multe competitii, ele sunt tinere, talentate si au jucat cu senioare care au resimtit izolarea si traumele acestori ani mai acentuat decat tinerii. Stiam ca vor castiga si imi doream pt ca in logica mea este si sansa ca Simona sa termine anul in top 10 daca va mai evolua si sper sa o faca nu conteaza daca mai castiga un turneu ci doar sa revina. Ati uitat ca anul acesta Simona a pierdut cele 2000 de puncte asa va fi si cu ele in 2022, atunci se va vedea cat de solida a fost ascensiunea.

  5. Mă mir ca Pârțu, Iohannis nu s-au aruncat cu felicitări!!..mai ales tenismanul de la sibiu, să ne explice cum a cunoscut el pe ta-su, cum face el naveta din Kabul la sibiu,…sau boul de rujat cum a activat diaspora!!..
    Bă cretinilor, fata asta a plecat de sărăcie din românia, adică ta-su!!..nu e ca proasta de halepa sau ifiotul de țiriac…
    Felicitări Emma!!..niciodată să nu mai vi în țara asta normală și educată!!

  6. Eroi au fost, eroi sunt încă / Și-or fi, în neamul românesc, / Căci rupți sunt ca din tare stâncă / ROMÂNII ORIȘIUNDE CRESC.

  7. Felicitări Emma! Asta da tenis! O încântare totala sa vezi un astfel de tenis. Felicitări!

  8. Felicitari!, pentru munca enorma depusa de fata asta cat si pentru parintii ei care au sustinut-o enorm in acest mileniu plin de idioti si idiotenii denigratoare si ucigatoare! Problema e a paianjenilor din orice entitate care se agata de fatuca asta, nu au contribuit cu nimic in viata ei dar, desi fata nu are decat origini parintesti ca roman, nascuta fiind in alta tara, prin punerea ei in prim plan, se poate ajunge la distrugerea prin comparatie subtila a cetatenilor romani din tara care practica acelasi sport. De aici intervin invidia, egoismul si rautatea!

  9. Adevarul este ca anglo-chinezoaica mioritica le-a rupt gura celor mai cu pretentii si ifose jucatoare ale lumii.
    Oricum ne mandrim cu cele 50% procente romanesti pe care le are in ea. Mai vede lumea ca nu suntem doar o natie de infractori.

  10. Ema, nascuta din tata roman si mama chinezoaica s-a nascut in Canada ,unde a trait pana la 2 ani,caand s-a mutat cu parintii in Anglia!Ema a arata ca romanii combinati cu alte rase fac copii destepti, frumosi si sportivi ,vezi si cazul Benny Adegbuyi!
    In timpul meciului de azi noapte, Leyla care, era sustinuta de publicul merican permanent si a luptat la greu,a aratat aproape de final lipsa de fair play cand s-a luat in bete cu arbitra sustionand ca bandajarea Emei la piciorul ranit ,o „favorizeaza’pe Ema!
    Un meci foarte frumos facut de Ema,un adevarat miracol in tenis !Are o fotografie de la 9 ani cu Simona Halep, e chiar emotionant

  11. Felicitarii Emma pentru victoria obtinuta si pentru toate recordurile doborate. Succes in continuare si sanatate maxima !

  12. Emma Raducanu in 10 ani va rupe totul in tenis. Nu uitati ca mama ei e chinezoiaca si in mod sigur Emma e practicanta asidua de Qigong. Tehnici respiratie, exercitii Qigong zilnice si mancare admisa in aceasta disciplina pentru a-ti creste capacitatea fizica si psihica pana la extrem. Ea prin exercitiile zilnice acumuland o cantitate imensa de energie qi, de aceea se misca cu atata rapiditate pe teren, parca ar fi o felina in vanarea prazii si consuma atata energie fara sa oboseasca.

  13. Ne tot lăudăm, dar guvernul Cîțu și BNR și CTP ignoră că n-avem arenă de tenis în Capitală. Facem însă istorie. 2019 US Open – Bianca Andreescu! La cât investim în tineret, de zeci de ani încoace, o să ne obişnuim cu performanţe strălucite venite mai mult din Diasporă. Leul de Aur, marele premiu al festivalului de film de la Veneția, a fost câștigat ieri de „L’événement” (Evenimentul), film francez în care rolul principal este jucat de o actriță franco-româncă – Anamaria Vartolomei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.