O echipă mixtă, alcătuită din inspectori ai Fiscului şi din membri ai corpului de control al primului-ministru, verifică operaţiunile financiare derulate în ultimii ani de către combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea, în contextul în care fostul director Constantin Roibu este acuzat de fraude, scrie rtv.net.
Agitaţia la Oltchim continuă chiar dacă angajaţii au decis să pună capăt protestelor cel puţină până luni, după ce patronatul a promis că va căuta resurse financiare pentru plata salariilor restante.
Potrivit România TV, inspectorii ANAF şi cei ai corpului de control al Guvernului verifică modul în care fostul director Constantin Roibu a derulat operaţiunile financiare ale combinatului. Este vorba de contracte încheiate între Oltchim şi alte companii, suspectate că ar fi căpuşat combinatul.
Constantin Roibu, directorul Oltchim şi cel mai longeviv director al unei companii de stat din România, şi-a dat pe 5 septembrie demisia. Împreună cu Roibu, au mai demisionat şi alţi 16 directori din conducerea executivă a companiei.