
Fiul directoarei adjuncte a unui departament al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) a murit în războiul din Ucraina, în timp ce lupta în armata rusă, relatează vineri presa străină.
A fost ucis în estul Ucrainei în 2024, în timp ce lupta sub contract pentru armata rusă, potrivit unei anchete a presei ruse independente, citate de The Guardian.
Americanul Michael Gloss, în vârstă de 21 de ani, a anunţat pe 13 august 2023, într-o conversaţie cu prieteni ai săi, că se află în Rusia, la Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord. Nici o lună mai târziu, pe 5 septembrie, numele său a apărut în baza medicală de date a Moscovei, în evidenţa unui comisariat militar cunoscut pentru recrutarea de combatanţi străini.
Ulterior, el a fost dus la un centru de instrucţie militară din regiunea Moscova, unde a fost identificat în mai multe videoclipuri de pe reţelele sociale, înregistrate de mercenari nepalezi, în care tânărul american apărea îmbrăcat în uniformă militară.
Michael Gloss şi-a accesat ultima dată contul de social media pe 14 martie 2024, iar două săptămâni mai târziu divizia în care era înrolat a înaintat către poziţiile armatei ucrainene.
El a murit pe 4 aprilie 2024 şi a fost înmormântat opt luni mai târziu în comitatul său natal, Fairax, lângă Washington.
Tânărul american călătorise anterior prin lume în misiuni umanitare, inclusiv în Turcia, în urma cutremurului devastator din 2023.
Prietenii şi familia spun că era preocupat de ecologie, dar şi de politici sociale, şi foarte ostil faţă de politica externă a SUA.
Ei afirmă că nu au observat la el vreo simpatie faţă de Rusia. Mama sa, Juliane Gallina, lucrează de peste 30 de ani în serviciile secrete americane, activând, de asemenea, în armată, iar din februarie 2024 este directoare adjunctă în departamentul pentru inovaţie digitală al CIA.
Tatăl său, Larry Gloss, veteran al Marinei şi participant la operaţiunea „Furtună în Deşert”, pentru eliberarea Kuweitului după invazia irakiană, a avut şi el legături cu serviciile de informaţii americane prin activităţi în sectorul de securitate cibernetică.
Michael Gloss, the son of the CIA Deputy Director for Digital Innovations, Julian Gloss, was killed while helping Russia invade Ukraine.
Michael turned into a tankie and swallowed online hammer and sickle propaganda, leading him to die on behalf of the fascist right wing Russian… pic.twitter.com/ZIPkHapTCH
— Anonymous (@YourAnonCentral) April 25, 2025
It is reported that the son of CIA deputy director Julianne Gallina Gloss, 21-year-old Michael Gloss died in Ukraine as a Russian soldier. He signed a contract with Russia’s MoD. His father, Iraq vet Larry Gloss, develops secure software for U.S. and NATO forces pic.twitter.com/HmMyAnym5N
— WarTranslated (@wartranslated) April 25, 2025
„Tatăl său, Larry Gloss, veteran al Marinei şi participant la operaţiunea „Furtună în Deşert”, pentru eliberarea Kuweitului după invazia irakiană,”
-asa se platesc pacatele,
unele dintre ele!