Fondul Monetar Internaţional (FMI) este pregătit să asigure Europei finanţare suplimentară, a declarat directorul general adjunct Nemat Shafik, într-un interviu pentru Bloomberg.
„Suntem gata să oferim orice au nevoie de la noi europenii, fie asistenţă tehnică sau suport pentru monitorizarea economiilor. Iar dacă este vorba de finanţare suplimentară, suntem gata să oferim şi aşa ceva „, a spus Shafik într-un interviu acordat la Forumul Economic Mondial, care se desfăşoară în Iordania.
FMI participă deja la pachetele financiare pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia, însă cea mai mare parte a fondurilor pentru aceste state este asigurată de ţările din zona euro.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.