FMI: Zona euro are nevoie rapid de o uniune bancară, ca soluţie de supravieţuire

Criza continuă să ameninţe supravieţuirea zonei euro, în pofida progreselor realizate la ultimul summit european, potrivit FMI, care pledează pentru realizarea rapidă a uniunii bancare şi cere Băncii Centrale Europene (BCE) să acţioneze, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.

„În pofida deciziilor politice majore, pieţele financiare continuă să fie supuse unor tensiuni puternice în anumite părţi ale zonei euro, ceea ce pune sub semnul întrebării însăşi existenţa uniunii monetare”, a avertizat FMI în raportul anual referitor la zona euro.
În raport se arată că „legăturile negative între finanţele statelor, bănci şi economie sunt mai puternice ca niciodată”.
FMI consideră că pentru remedierea situaţiei este prioritară realizarea uniunii bancare la nivelul zonei euro, cu o supraveghere comună care să fie încredinţată BCE, garantarea comună a depozitelor şi o autoritate însărcinată cu administrarea băncilor problemă.

Potrivit Fondului, progresele realizate la summitul din 28-29 iunie sunt binevenite, dar măsurile trebuie accelerate.
„Agravarea crizei sugerează să nu sunt tratate cauzele profunde. O acţiune convingătoare şi concertată pentru completarea uniunii economice şi monetare poate stopa declinul încrederii în regiune”, se arată în raport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.