Mihail Udroiu a cerut „recalcularea şi plata efectivă a drepturilor salariate, începând cu data de 16.10.2018 şi în continuare pentru viitor. Cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară. Este vorba despre echivalentul diurnei, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”. Solicitarea apare în motivarea instanței.
Foștii colegi ai lui Mihail Udroiu au decis să-i dea parțial dreptate. Au stabilit ca acesta să primească diurnă de procuror doar pentru perioada martie 2020 – martie 2022. Ei nu au aprobat diurna pentru întreaga perioadă din doua motive. A trecut termenul de prescripție de trei ani și, în martie 2022, a fost desființată Secția specială.
Ce diurnă a primit Mihail Udroiu
Adina Florea, fostă angajată a Secției speciale, a încasat în 2021 o diurnă de 105.000 de lei pentru 11 luni. Deci 114.000 de lei pentru un an întreg. Rezultă că Udroiu a încasat sau urmează să încaseze, pentru doi ani 228.000 de lei net, plus dobânzi. Pe lângă salariul generos de la instanța supremă, de aproximativ 350.000 de lei.
„Obligă pârâtele la recalcularea și la plata indemnizației de încadrare în favoarea reclamantului, pentru perioada 22.03.2020 – 14.03.2022. Cu includerea unui procent de 2% din aceasta, reprezentând echivalentul diurnei. Drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justitie. Sume actualizate cu indicele de inflatie si dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadentei și până la plata efectivă”, este decizia Curții de Apel Alba Iulia din februarie 2025.
Dosarele judecate
Începând cu 15 octombrie 2023, Udroiu a promovat la instanța supremă de la Curtea de Apel Oradea. Fostul consilier al Alinei Bica, Udroiu s-a făcut remarcat la București printr-o serie de decizii controversate.
Astfel, în februarie 2025, el a respins arestarea preventivă și a decis punerea în libertate, fără vreo restricție, a Laurei Vicol și a soțului acesteia, Vladimir Ciorbă, cercetați de DIICOT în dosarul Nordis.
Tot Udroiu a fost parte din completul care, în noiembrie 2023, a respins recursul în casație al DNA în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu din 2009, în care Elena Udrea și Ioana Băsescu fuseseră condamnate în primă instanță la 8, respectiv 5 ani de închisoare.
A întors dosarul Revoluției
În septembrie 2024, Mihail Udroiu și Lia Savonea au decis restituirea pentru a doua oară a dosarului Revoluției la Parchetul Militar, unde erau judecați fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus.
În octombrie 2025, Udroiu stabilea, alături de alți trei judecători că fostul ministru al Sănătății trebuie achitat, astfel încât acesta a scăpat de confiscarea a 1,3 milioane de lei. În motivare, cei patru au comparat situația lui Bănicioiu cu cea a lui Aleksei Navalnîi, opozantul lui Putin care a murit în condiţii suspecte într-o închisoare aflată la Cercul Polar.
Căsătorit cu judecătoarea Delia Udroiu de la Curtea de Apel Oradea, Mihail Udroiu deține, alături de aceasta, nouă apartamente și o casă de 350 de metri pătrați.
În noiembrie 2025, Udroiu a plecat din sistem cu o pensie mai mare decât salariul și a intrat în avocatură.
DE CE MA CENZURATI MILITZIENILOR? OMUL A FOLOSIT LEGEA! LEGEA FACUTA DE STAPANII VOSTRI, BAI! SCHIMBATI DENUMIREA PUBLICATIEI, IPOCRITILOR! S-A FOLOSIT DE LEGE, BRAVO LUI! UN STAT ILEGITIM DE 35 DE ANI, CA FABRICA „PA GENUNCHE” LEGI PENTRU CAMARILA PRIVILEGIATA – SI NU VORBESC DESPRE MAGISTRATI, CI DESPRE STAPANII VOSTRI, BAI! – CARE FURA CETATENII MERITA SA FIE FURAT! Dar el nu a furat! Un om inteligent, MAI DESTEPT DECAT MULTI DINTRE VOI, MA! A FOLOSIT LEGEA -STRAMBA CUM ATI INGENUNCHIOAT SA O MESTECATI, MA! BRAVO LUI!
Cum e turcu’ și pistolu’.Adecă cum e jmanglamentul cel de legi strâmbătoriu, așa-i și julistiția, cea de swahili vorbitoare. Buhaiul de tiră țiitoriu îșistabilește singur peșcheșul iar garboavele-i pică-n sac precum pixu-i vrea.De-acu, plaje albe, cânepa-n bot și nici un deranj nu-l paște. Cică nu te pui cu legea! Julistiția e deasupra ei, și și-o aplică pe partea dorsală, median- jos.
Pina când nu vor fi spânzurati citiva judecători infractori, nu se va limpezi situația.
Dacă cerea 1.000.000 i se dădeau ?
reprezinta cel mai bine parcursul Romaniei din ultimii 36 de ani.
Lucreaza putin, nu au rezultate notabile dar in schimb sunt platiti ca presedintii de mai companii!
De asta s-a facut revolutia si au murit oameni?..
Sunt unii magistrati care la moarte, vor sa fie imbracati in baconote. Ce rusine, nu se mai satura si sparg toti banii in strainatate.
Putreziciunea din shparlament si gowern s-a transmis si altora. Incepind de la Valeriu Stoica „marele PNL-ist”.El a dat OUG cu dezincriminarea de s-au albit shparlamentarii de atunci si tot el a initiat putreziciunea „pensii speciale” . Iata ca nu mai incap in tara specialii.Ei sunt stat in stat de negociaza cu gowernul,n’asa?
NU-I PROST CINE CERE…….ce mai sunt 17 ani, după 35 in care statul de drept si domnia legii au devenit apanajul unor clanuri politie-parchet- instante, iar desfiintarea SIIJ a pus demnitarii penali si magistratii incompetenți deasupra legii,iar la CEDO si-au trimis lacheii, amantele si acoperitii ca grefieri ce selecteaza si judeca in locul judecatorilor???
buna!
JAF la drumul mare!
Legi cu dedicatie pt a jefui din bugetul de stat!
Aici intra si art.211 ,art.212 din legea 303/16.11.2022
JUSTITIA SI SERVICIILE AU CAPTURAT TARA DE MAI MUL TIMP
si au adus-o in stare de faliment.
Exemplu recent, cum CSM si ai lor magistrti negociaza in bataie de joc cu guvernul privilegii. O MIZERIE!
ROMANIA E PUTREDA ,pute de la distanta!
Alt personaj discutabil din Oradia Mare a lui Bolojan. Nu mai scapam de astia ?
a venit de la votantii care-si vand votul pe un kil de ulei!
Urmează cât de curând numirea la Curtea Constituțională, demnitate care o pot cumpăra doar cei cu bani mulți sau fapte ce trebuiesc răsplătite
de cei din polică cu sacii în căruță. Și sigur legea cu fără cumul salariu pensie va avea excepții cum sunt judecătorii CCR.
HOTII, TALHARII DIN JUSTITIE !!! TREBUIE MAZILITI SI NU PREMIATI ACESTE JIGODII !!!
In Romania exista destule legi prost facute, sau unele din ele concepute in mod intentionat, ca sa poata fi interpretate dupa cum vor muschii specialilor din justitie.Pana aceste legi nu vor fi schimbate ,in Romania vom mai avea de intilnit suficiente situatii asemanatoare acestui fost judecator.
Acest ”judecător” a muncit vreodată în viața lui. A produs ceva bun pentru popor ?
NERUSINARE la absolut! O lacomie bolnava.
Se simt bine?! oare?! in societate?! Traiesc in bula lor cu lacomia lor?! Ies printre oameni?! Fac avere pt trei lumi una dupa alta.
Averea transforma individul. Il lasa fara calitatea de om.
Nu stiu ce va cauta in avocatura. Avocatura este pentru cei care se pregatesc nu pentru cei care se nimeresc.
Toate salariile specialilor au fost date in baza unor legi votate de onor parlamentul roman.N-ar putea oare, acelasi parlament sa voteze o noua lege -sau un pachet de legi – care sa puna ordine inn acest hatis legislativ. Un indemn – luati legislatia din Germania privine ierarhizarea profesiilor si functilor in aparatul de stat si ..la treaba!!. Fara alte discutii si negocieri…
Bolo nu e prost ala care cere.
E prost doar ala care da.