Imagini rare au fost surprinse în munții Bucegi de un ranger al parcului natural. Umbra sa a fost proiectată pe un nor și pe ceață.
„Efectul Gloria, un fenomen foarte rar, surprins în imaginile de nai jos de către Valentin Bălan, ranger la Administrația Parcului Natural Bucegi.
Efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”.
În condiții propice,
umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi
către acesta, formând un nimb colorat în
jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când
soarele, situat în spatele celui care observă
, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, au explicat Reprezentanții Romsilva pe Facebook.
Credit foto : Vali Balan, Romsilva- Administrația Parcului Natural Bucegi


Avem de mult timp sindromul furculision, fripturision. Dar cum vremurile s-au schimbat și limba franceză nu mai este sursă de inspirație, am ales să vorbim romgleza. E cool ! Mie, îmi displace total. Atâta timp cât există sinonim in limba română, ce rost are să epatezi ? Vei obtine efectul invers celui scontat.
Ranger Glasgow.
Ranger, ranger… Parca am mai intalnit cuvantul asta, mey, DV.
Bre,chiar nu observati ca textul e luat de pe fesebooci?Stimabilul domn Vai Balan s-a facut singur ,,ranger,,ca sa para mare scula fata de amarestenii de rand,la creierasul lui crede ca daca o da in americanisme e mai cu mot.Numai emotionalele alea bagate printre randuri ar trebui sa va dea de gandit,e flescait rau de tot simtul vostru de observatie..Ma rog,nu prea vad unde e frumosul si spectaculosul din poze,tot ce vad e o adunatura de pietre uriase peste care s-a lasat ceata si ceva ce aduce a curcubeu.Mai frumos e in stepa nesfarsita si arsa de soare in care poti vedea si urmari totul pana in linia orizontului..
Foarte bine l-ati „incondeiat”!!!!
Iti este rusine sa spui padurar? De cand padurarii ”rân jesc” la copaci de le spui ranger=padurar in engleza?
Esti in Romania, daca padurarului nu-i place meseria sa-si dea demisia si sa lucreze la aia care-i vor spune ranger.
Nu mai pociti limba romana doar de a va da elitisti…