(Fotoreportaj) Protest simultan contra exploatării gazelor din Marea Neagră și pro Palestina

 Ion-Oroles Manolache

Grupul care se autointitulează ,,Solidaritate România-Palestina″ a organizat astăzi în fața Teatrului Național din București un protest ,,pentru Palestina, împotriva fascismului și pentru justiție climatică″.

În comunicatul grupului se detaliază: ,,cerem încetarea masacrului din Palestina… cerem încetarea complicității României la genocidul din Gaza și oprirea ocupației nelegitime a Israelului din Palestina… ne arătăm dezaprobarea față de marii poluatori, față de proiectul Neptun Deep… cerem justiție climatică!″

Referința la impactul climatic negativ al proiectului Neptun Deep este contrazisă de raportul privind impactul asupra mediului, efectuat de compania Blumenfield, o companie specializată pe analize de mediu: „Gazul identificat este un gaz foarte curat, cu conținut de gaz metan ridicat și conținut scăzut de dioxid de carbon (CO2), sulf și alte hidrocarburi (etan, propan, butan etc.)“.

Dar ce  este Neptun Deep?  Un amplu proiect energetic de explorare și producție  de gaze aflate la mare adâncime pe care România îl întreprinde pentru prima dată în istorie. Valoarea proiectului este de 4 miliarde de euro, parteneri ,,fifty-fifty″ sunt OMV Petrom și Romgaz, cel mai mare producător local de gaze, deținut de statul român. Vor fi extrași, în 20 de ani, 100 miliarde de metri cubi de gaze, echivalentul consumului României pe 9 ani. Livrările de gaze sunt estimate să înceapă în 2027.

Raportul de mediu favorabil a fost efectuat de Blumenfield la comanda celor două companii dezvoltatoare ale proiectului Neptun Deep, Romgaz și OMV Petrom. În raport se arată că proiectul Neptun Deep va avea o amprentă de carbon negativă asupra mediului, pentru că gazele scoase din Marea Neagră vor înlocui cărbunele exploatat din România.

Prin urmare, se înțelege din raport că poluarea produsă de exploatarea Neptun Deep va fi mai mică decât cea produsă în prezent de către mine, iar aceasta va permite României să înceteze exploatarea de cărbune.

Organizația internațională Greenpeace a comandat  institutul de cercetare belgian ERCST un studiu ce estimează emisiile cu efect de gaz de seră ce s-ar produce în timpul exploatării din Marea Neagră. Amprenta totală de carbon a proiectului Neptun Deep ar urma să fie de aproximativ 207 milioane de tone de CO2e. Greenpeace transmite, referindu-se la proiect: ,,… deși se laudă cu planuri de sustenabilitate, OMV Petrom și Romgaz devin cei mai mari poluatori cu emisii de carbon din România”.

Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat într-un interviu pentru Agerpress că „proiectul Neptun Deep nu induce un impact semnificativ asupra factorilor de mediu și asupra mediului socio-economic.”

Imaginile de mai jos descriu evenimentul din fața Teatrului Național.

 

Recomanda 5
Author

7 Comentarii

  1. Trebuie sa-si justifice si ei argintii primiti. Ce au in comun ,,solidaritatea cu Palestina”, cu exploatarea gazelor din Marea Neagra?! Toate ONG-urile slujesc, nu-i asa, binele public ?!

  2. Curata tamoenie executată de clanurile infractionale organizate politic în România cu aceste pomeni date din bunurile țării i. Se va ajunge la momentul identic cu cel din Transilvania(gold corporation)pe extracție obligatoriu și dacă nu sunt dovezi imbatabile favorabile României, se duce dracului bugetul statului român. Oricum, în Romania nu se mai produce nimic în interiorul țării pentru export și chiar pentru intern, că se face cate ceva in transe, e extrem de puțin, totul e pe import, tranzit și export(bani negri aduși, spălați în România și investiți în alte țări) chiar de proasta calitate, Romania va plăti enorm e mult în cazul proastei calități exportate.

  3. Dupa ce au omorat si rapit evrei in 7 oct, acum se plang de masacru. Sa se planga in statele arabe bogate, in Qatar (cm fotbal), Doha (tenis), Abu Dhabi (F1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.