Frații Tate la schimb cu capul lui Georgescu?

Frații Tate, un început de negociere? Ce vrea tandenul Bolojan – Ciolacu la schimb, CAPUL LUI GEORGESCU?, se întreabă preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu , într-o postare pe Facebook. 
Târziu compară cele două cazuri,  acuzând că ”regimul ilicit de la București a predat complet România grupurilor internaționale de interese”.
”Scoaterea fraților Tate de sub control judiciar și plecarea sfidătoare a acestora din țară, la bordul unei aeronave de lux, este o rușine pentru impostorii care au căpușat conducerea statului.
La nici 24 de ore după ce aparatul de represiune al statului paralel a reținut în trafic un candidat la președinție, care nu fugea nicăieri și nu fusese citat în mod oficial, trupele speciale au făcut culoar pentru a le permite celor doi acuzați de proxenetism să își ia zborul spre Statele Unite.
Propagandiștii, care dădeau ieri alarma în fața așa-zisului pericolul extremist, au menționat astăzi în surdină umilința la care a fost supusă România prin eliberarea celor doi suspecți.
Dacă într-un scandal de notorietate, cu vedete internaționale și zeci de victime care acuză că au fost abuzate fizic și psihic, premierul și președintele interimar au acceptat să execute umil un ordin venit din afara țării, oare ce se întâmplă în spatele ușilor închise, unde mizele economice și geopolitice sunt infinit mai mari?
Națiunea română are datoria, dar și puterea să își salveze țara din mâinile acestor uzurpatori!”, a conchis deputatul AUR.
Recomanda 24
Author

4 Comentarii

  1. Doja nu fi fraier! Deschide ochii minții! Suntem condusi de niste slugi umile ale Occidentului. Aceste slugi sunt călăii nostri,ne executa fara milă.
    Au prăbușit țara si au ingropat-o in datorii imense,peste 200 mld de EURO

  2. bună ziua!
    care ar fi MOTIVUL pt care fratii TATE au fost cedati SUA ? CARE?
    DATI-NE PE FRATII TATE SI PUTETI FACE CE VRETI CU GEORGESCU. Asta mi se pare foarte plauzibilă .
    O RUSINE!

  3. Romănia , vîndută ca pe o salată verde la tarabă în piață în sistem barter … . Piața Obor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.