Fugărind politicienii cu „Mă-ta are cratimă”!

După modelul lui Silviu Prigoană, care îşi demonstra bărbăţia plesnindu-şi nevasta cu pliciul de muşte pe unde apuca, poate că nu ar strica o cursă de urmărire a politicienilor cu DEX-ul folosit pe post de nuieluşă peste degete. Şi dacă DEX-ul este o carte prea grea pentru ei, măcar un recurs la lecţiile de limbă română pentru clasa a VIII-a, bune chiar şi pentru aceia care se laudă că au două doctorate, nu doar unul. Sunt voci care mă întreabă senil de ce este nevoie ca un politician să ştie limba română literară? Adică acea variantă a limbii române corectă din punct de vedere gramatical şi ortografic, după cum este ea propusă de normele lingvistice ale Academiei Române. Că, cică, nu e în fişa postului! Oare? În mod normal, orice om poate vorbi limba română aşa cum doreşte şi, mai ales, în concordanţă cu nivelul lui de pregătire. Nimeni nu poate pretinde cuiva să vorbească (să scrie) limba română literară atunci când este acasă, la terasele din centrul vechi sau în tramvai. Problema este cu cei care aleg să vorbească limba română în emisiuni televizate. Şi, de regulă, cei mai ahtiaţi după acest privilegiu sunt politicienii. Ei, în calitate de comunicatori, sunt obligaţi măcar să ştie limba română literară, să respecte limba română literară şi să o promoveze, nu să o stâlcească sau să o siluiască. Şi cine nu este convins de puterea comunicatorilor prezenţi în emisiuni televizate să îşi amintească forţa unei singure, nevinovate şi conclusive conjuncţii, „deci”, rostite cu aplomb pe la începutul anilor ‘90 de unii intelectuali cu ştaif, care a schimonosit modul de gândire a milioane de oameni. Până la urmă, prima grijă a unor politicieni, mereu dornici de exprimare în emisiuni televizate, ar trebui să fie nu repetarea unor idei preluate pe linie de partid, ci răsfoirea pe parcursul câtorva weekenduri a manualului de limba română pentru clasa a VIII-a. Şi, ca bonus pentru vacanţele la Monte Carlo, niţel www.dexonline.ro, site-ul care te poate dumiri în privinţa tainelor limbii române literare, mult mai mult decât simplul DEX tipărit. Asta ar fi teoria, dar iată acum şi câteva exemple culese de-a lungul timpului:

Un domn Chiţoiu, lider interimar la PNL, stâlceşte limba română atunci când spune „să debloce” sau „or să iese”. PDL-istul de frunte Videanu, în ciuda mega-vilei de la Snagov, vorbeşte tot ca la el la ţară, pronunţând la televizor o să védem în loc de o să vedém, cum e corect. Sau fostul premier Boc care pronunţă iánuarie ca la el la Răchiţele şi aviara gripa, o maimuţăreală romgleză de-a dreptul stupidă, la fel ca şi celebrul the eşec prezidenţial, ambele după vechiul model al Coanei Chiriţa. Primarul doctor, bun la operaţii, n-a aflat că nu se spune scheleţi, ci schelete. Unii cred că poţi râde de primarul Vanghelie, dar ce să mai zic de Traian Băsescu, ditamai preşedintele demis, care spune cam după modelul ceauşist, românlor, cazurle etc., ca să nu mai zic de preiotarea caraghioasă ieuro, când orice elev de clasa a VIII-a ştie că nu se spune el ieste sau iegzemplu. În privinţa timpului verbal mai mult ca perfectul, deşi se învaţă în clasa a VIII-a, preşedintele demis continuă să spună ei reuşise sau ei fusese, în loc de ei reuşiseră/fuseseră. La asemenea tată, neprieten cu limba română literară, deşi ca preşedinte-jucător trebuie să joace şi după reguile limbii române, cum putea fata ajunsă prin manevre electorale obscure europarlamentar să nu zică succesuri sau nu vor să vorbesc cu mine? Mai sunt şi cei care siluiesc limba română rostind cuvinte pe care cu greu le-ar fi putut inventa cineva, chiar stând cu picioarele în apă rece. Este cazul lui Ioan Rus de la Interne, care se credea intelectual când spunea involvarea ministerului! Cine ştie engleză poate bănui ce a vrut să spună: „to involve înseamnă a implica pe cineva, deci involvarea vrea să zică implicare!!! Ca să nu mai amintesc de exprimarea egal cine se prezintă, construcţie imposibilă în limba română, cu un egal provenind probabil din germană, unde înseamnă indiferent! Printre siluitorii limbii române, cei care cred că orice substantiv poate deveni verb (nu poate!), este şi un politician care spunea într-un talk-show că unii capcanează partidul! Îţi stă mintea în loc. Dar exemple aici sunt cu duiumul. Apoi, te miri cum, uneori, câteva inadvertenţe nu pot fi remediate rapid de oameni care au fost prim-miniştri, unii chiar cu pretenţii de prezidenţiabili. Câţi ani i-ar fi luat lui Călin Popescu-Tăriceanu să înveţe că nu se spune prietenul care l-am avut, ci prietenul pe care… Şi cazul e aproape generalizat. Sau cât i-ar fi luat lui Mircea Geoană, personalitate importantă cu pretenţii înalte, să înveţe că nu se spune am decât o dorinţă, ci am doar o dorinţă. Elevii de clasa a VIII-a ştiu că decât se foloseşte în propoziţii negative, pentru cele pozitive folosind-se doar. Şi nu mai spun nimic despre tautologii şi barbarisme. Cât despre scrisul în limba română literară, aşa cum apare în rândul politicienilor care n-au trecut prin clasa a VIII-a chiar dacă declară că au trei facultăţi, las pe altă dată. Să amintesc aici doar în treacăt bannerul electoral al lui Răducu George Filipescu şi Daniel Ştefan Drăgulin, pe care scria cu litere de-o şchioapă: „Vă mulţumim, că a-ţi fost alături de noi”.

P.S.

Poate ar trebui generalizată ideea unor compozitori care încearcă să facă muncă de educaţie lingvistică prin intermediul clipurilor muzicale, cum este cazul celor de la Krem&Sector 7 şi al clipului lor „Mă-ta are cratimă”! Ceea ce e corect…