Într-un interviu acordat site-ului cotidianul.ro, Marius Cristescu, preşedintele grupului Bega, spune că România trebuie să-şi schimbe modelul economic. Adică să treacă de la o creştere economică bazată pe consum la una bazată pe exporturi. De asemenea, statul ar trebui să reia acordurile interguvernamentale de garantare a investiţiilor.
– Domnule Marius Cristescu, atât FMI, cât şi UE au anunţat că în acest an România va ieşi din criză. Credeţi în aceste previziuni?
– O creştere economică de 1-1,5% anul acesta, aşa cum prognozează FMI şi UE, nu ar trebui să fie un motiv de mare bucurie pentru români. Cred că mai important decât ieşirea din criză este modelul economic pe care trebuie să-l urmăm. Putem avea în viitor o creştere economică bazată pe consum, cum am mai avut şi care ne-a dus unde ne-a dus, sau putem avea o creştere economică bazată pe exporturi. Criza care a început la mijlocul anului 2008 ne-a arătat că ţările economice al căror model economic a fost bazat pe exporturi au avut cel mai puţin de suferit, în timp ce România, al cărei model economic a fost bazat pe consum, încă nu a ieşit din ea.
– Ce ar trebui să facă actuala putere să schimbe modelul economic?
– Pentru a schimba modelul economic ar trebui ca Executivul să se implice mai mult. Acum ataşaţii comerciali de pe lângă ambasade se află în subordinea Ministerului Economiei, şi nu sub cea a Ministerului Afacerilor Externe. Numai că Ministerul Economiei nu prea are în subordine societăţi care fac export. Mare parte din exportul României este realizat de societăţile private. De aceea cred că ataşaţii comerciali ar trebui să se afle tot sub tutela Ministerului Afacerilor Externe. Numai că această măsură nu va duce imediat la creştere exporturilor româneşti.
Ar mai trebui ca unul din criteriile importante în evaluarea unui ambasador să fie nivelul exporturilor româneşti în ţara respectivă.Aşa se întâmplă în toate ţările cu economie dezvoltată. Şi aşa era şi la noi, dar pe vremea lui Ceauşescu. Atunci principala precocupare a mediului politic erau relaţiile bilaterale. România avea o politică externă bine structurată. Acum toţi oamenii din perioada respectivă, care aveau o pregătire economică, au ieşit la pensie şi aşa s-a ajuns în situaţia ca exporturile româneşti să depindă de multinaţionale. Numai că acestea nu exportă plus-valoare, ci valoarea forţei de muncă.
De asemenea, criza a demonstrat că dacă o multinaţională găseşte forţă de muncă mai ieftină în altă ţară, îşi ia jucăriile şi pleacă. Dacă în viitor va fi mai rentabil pentru multinaţionalele din România să producă în Republica Moldova sau Ucraina, ele vor pleca din ţară.
Prin urmare, principală preocupare a unui ambasador ar trebui să fie sprijinirea investitorilor români de a face export în ţara unde au fost trimişi. În plus, annual, ambasadorii ar trebui chemaţi de Ministerul Afacerilor Externe în ţară pentru a purta discuţii cu toţi exportatorii români pentru a afla de problemele lor.
– Ce altă soluţie mai vedeţi pentru exporturile româneşti?
– Cred că ar trebui reluate acordurile interguvernamentale de garantare a investiţiilor. De garantare a investiţiilor româneşti în străinătate. Spre exemplu, eu, dacă vreau să fac o investiţie în Irak sau Rusia, trebuie să am o garanţie dacă în statul respectiv se întâmplă ceva. Pentru că altfel nu investesc. Ceauşescu când se ducea afară semna un acord comercial, Obama, Sarkozy şi alţi lideri europeni importanţi fac acelaşi lucru. La noi nu se ştie de când nu s-a mai semnat un acord comercial. În toate ţările europene deal-urile mari nu se fac decât cu gir politic. România ar trebui să-şi reactiveze o serie de relaţii economice pe care le-a avut în anii trecuţi cu ţările arabe sau cu cele din Asia.
– La acest capitol am părăsit terenul de joc!
– Statul român ar trebui să reînfiinţeze centralele industriale. Cea mai mare prostie după revoluţie a fost desfiinţarea lor. Practic fiecare centrală ştia tot ce se produce în România pe domeniul respectiv. Şi putea promova exporturile complexe. Spre exemplu, România construia fabrici de ciment în toată lumea. Guvernul prin centrala respectivă lua banii şi plătea furnizorii români. Practic pentru construirea unei fabrici de ciment afară lucrau 20-30 de companii româneşti. Unul din avantaje era dat de faptul că dacă utilajele pentru construcţia unei fabrici de ciment costau 20 de milioane de euro în total, dacă reuşeai să dai gata toată fabrica în funcţiune luai 60 de milioane de euro. Deci profitul este mult mai mare pe o centrală industrială decât dacă ai fi exportat doar utilajele şi altcineva s-ar fi ocupat de întregul proiectul. Acum fiecare exportator român se descurcă pe cont propriu.
– Ce vă deranjează cel mai mult la actuala clasă politică?
– Lipsa de profesionalizare. Consider că una dintre cele mai importante soluţii pentru ieşirea din criză a ţării este profesionalizarea conducătorilor politici. Chinezii îşi trimit la şcoală viitorii conducători. Ca să ajungi şef de multinaţională îţi trebuie şcoală. Aşa ar trebui să fie şi în cazul miniştrilor sau secretarilor de stat.
În mod normal Colegiul Naţional de Apărare ar trebui să creeze o şcoală în care să se specializeze viitorii politicieni care ţintesc să obţină funcţii importante în stat precum cea de ministru sau secretar de stat. Fiecare partid politic ar trebui să-şi trimită la cursurile acestea un anumit număr de oameni, iar dintre ei, în momentul în care partidul respectiv vine la putere, să se numească miniştrii şi secretarii de stat. O ţară pentru a avea performanţe economice ar trebui condusă ca o mare companie. Nu poţi să conduci o companie dacă nu ai experienţă în domeniul respectiv. Prin urmare, am avea în viitor o clasă politică pregătită, iar la numirea în funcţie, un ministru nu ar mai avea nevoie de 6 luni sau mai mult pentru a afla cum se conduce acel minister.
– Domnule Cristescu, FMI anunţă că actualul Guvern ar trebui să facă restructurări în companiile de stat. Era nevoie de acestea? Pot ele ajuta într-un fel la reluarea creşterii economice?
– Toate reorganizările din ultimii douăzeci de ani de la companiile de stat s-au făcut doar la presiunea FMI. Şi acum este la fel. Guvernul anunţă că anul acesta se vor face reorganizări în companiile de stat care au pierderi. Numai că nu se vor face astfel de reorganizări în toate companiile, ci doar în cele care se află în subordinea unui minister. Sunt însă şi alte companii de stat care au pierderi, dar acestea se află în subordinea primăriilor. Ele nu vor fi afectate de decizia FMI. Deci nimeni nu le poate obliga să meargă pe eficienţă. Pe timpul lui Ceauşescu toate se aflau în subordinea unei singure companii: Întreprinderea de Gospodărie Comunală şi Locativă. Acum există sute de companii în subordinea primăriilor cu sute de directori, toţi fiind în fapt agenţii electorali ai primarului care le are în subordine. Este vorba despre companii care se ocupă de transportul în comun, apă, canalizare, spaţii verzi, drumuri, salubritate etc. Deci acestea nu sunt afectate de decizia FMI, dar consumă o groază de bani publici, care altfel ar merge spre investiţii şi ar ajuta la ieşirea din criză. Deci nu se face o reformă globală pentru a restructura sistemul. Au trecut, iată, peste 20 de ani de economie de piaţă şi suntem mai rău decât de unde am plecat.
– Executivul vorbeşte mereu despre dialogul cu patronatele. De ce nu ajung mesajul şi ideile patronilor la premier și la ministrul respectiv?
– Patronatele din România sunt bolnave. Nu poţi să fii şef într-un patronat dacă tu nu conduci una din cele mai puternice 10 companii din acel patronat. Statul ar trebui să se implice şi prin lege să ierarhizeze oamenii de afaceri şi prin urmare patronatele. Totul în funcţie de contribuţia pe care o plăteşti la bugetul de stat. Şi atunci guvernul sau ministrul respectiv ar putea trimestrial să poarte discuţii cu cei mai mari plătitori de taxe din domeniul respectiv, iar timpul alocat unui vorbitor să fie în funcţie de contribuţiile plătite la stat în anul anterior. La agricultură cu firmele din domeniu, la Ministerul Muncii cu cei mai mari angajatori şi aşa mai departe. La ora actuală, toată legislaţia în România se schimbă în funcţie de nevoile investitorilor străini, şi nu români. Pentru că ei au putere de lobby mult mai pronunţată.
– Mulţi investitori români se plâng de „cadourile” pe care trebuie să le facă pe la minister diferiţilor funcţionari pentru a-şi primi la timp banii datoraţi pentru lucrările efectuate. Cum scăpăm de ele?
– Cu siguranţă da şi foarte simplu. Practic toate instituţiile statului ar trebui să fie obligate să plătească facturile în ordinea vechimii. Nu putem fi la zi cu ele, atunci le plătim pe cele din urmă cu trei-şase luni, dar atunci când le plătim le plătim la toţi. Şi aşa poţi să ai o previziune ca om de afaceri despre data la care vei primi banii datoraţi şi nu vei mai putea interveni.
– Ce lege aţi schimba dacă aţi fi om politic?
– Legea falimentului. La ora actuală sunt societăţi care sunt în faliment de 15 ani. Acestea au active foarte mari, iar statul nu încasează nimic. În fondul de aderare există un miliard de euro pentru asanarea unor mamuţi industriali care se află în faliment. În plus, pe scheletul acestor mari fabrici de stat se pot dezvolta parcurile industriale. Nu trebuie uitat faptul că statul are de recuperat de pe urma firmelor aflate în faliment peste 15 miliarde de euro. Cu cât întârzie falimentul mai mult, cu atât va recupera mai puţin. Practic, falimentul ar trebui limitat la o anumită perioadă de timp. Să zicem maxim 5 ani.
– În ultimii doi ani, Executivul s-a lăudat că a dat mai multe legi pentru a stimula dezvoltarea economică. Ca om de afaceri, aţi apelat la vreuna dintre ele?
– Nu au fost foarte multe măsuri de stimulare a economiei, dar aş fi rău dacă aş spune că nu au fost. Una dintre ele se referea practic la investiţiile strategice. Dar suma luată în calcul, de 30 de milioane de euro, este prea mare pentru perioada aceasta de criză. Consider că statul ar fi trebuit să definească mai bine în lege ce este în această perioadă de criză o investiţie strategică. Adică una e valoarea unei investiţii strategice pentru Bucureşti şi alta într-o localitate cu şomaj ridicat. În plus, cei care fac astfel de investiţii ar trebui să aibă prioritate în primul rând la rezolvarea hârtiilor. Cu cât statul poate să dea mai repede răspunsul la o hârtie, cu atât are mai mult de câştigat.
O altă lege dată pentru stimularea economică a fost parcă scutirea pe profitul reinvestit. Numai că această măsură e în fapt doar o amortizare accelerată a investiţiei.
– Domnule Marius Cristescu, cât de mult a afectat criza economică grupul Bega?
– Grupul Bega are în componenţă 20 de firme care activează în industria constructoare de maşini, minerale, foraj petrolier, turism, imobiliare, spaţii comerciale, spaţii industriale. Cifra de afaceri pe 2010 a fost de 100 milioane de euro, din care 50% a venit din export. În 2009, scăderea economică a fost de 32% faţă de 2008, iar în 2010, de 10% faţă de 2009, şi asta în condiţiile în care am avut o creştere de 10% pe export. Avem 2.500 de angajaţi. Pentru 2011, previziunile economice sunt foarte bune, mai ales pentru companiile care fac export.
