Gabriela Firea a intrat în gura Bisericii. Pare că degeaba a dus soțul Florentin Pandele rânduri, rânduri de autocare din Voluntari la Sf. Paraschiva de la Iași.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a scris și postat pe FB, un text care nu va fi primit prea bine de familia Firea-Pandele. Chiar dacă nu dă nume, mesajul e mai mult decât clar. Doar citiți:
„Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată
Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.
Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.
Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.
Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.
Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.
Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.
***
În urma apariției în presă a unei informații care asociază această postare cu anumite persoane concrete, care ar fi vizate critic de mesajul meu, fac precizarea că acesta vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate. Nu a unor persoane care nu au nicio legătură cu un caz șocant și care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere.
Faptele abominabile intamplate au rascolit sufletele romanilor Oameni. Fiindca batrani si neputinciosi ajungem toti. Dar cei mai multi dintre noi ajung si singuri in fata sortii si a semenilor. Si astea toate fiindca fiii Romaniei au plecat pribegi in lumea larga pentru un codru de paine inmuiata in lacrimile deznadejdii si dorului de copii… de parinti. Au plecat din tara unde ar fi trebuit sa curga lapte si miere pentru poporul ei, di Gradina Maicii Domnului, dar unde curg lacrimi de durere si umilinta. Fiindca tara a fost vanduta pe nimic si cetatenii ei au fost transformati in obiecte de bataie de joc, de saracire iar mai nou si detortura. Sa transformi tragedia unui popor intr-o rafuiala politica este cel mai inuman si pervers lucru. Sa transformi cuvantul reprezentantului Bisericii Ortodoxe Romane intr-o jalnica rafuiala politica este un abuz grotesc si o blasfemie. Sunt si eu un om fara de apartenenta politica si lucrurile acestea m-au rascolit profund si mi-a umplut sufletul de tristete si revolta. Cuvantul Bisericii mi-a uns sufletul si mi-a intarit credinta ca nu suntem singuri, fiindca politicienii au intrat in vrie si si-au aparat privilegiile ca si cum acei batrani ar fi gresit. Degeaba incercati sa murdariti omul acesta, ceea ce a facut este fix ceea ce trebuia sa faca-fara jigniri, fara acuze. Si cand la tine in curte este torturat un om, tu om ce te pretinzi a fi si cu credinta in Dumnezeu, ce faci? Bati campii cu sarma, cu copiii, cu Nicusor, cu… De parca singurul torturat esti tu, primarul.