După ce Sebastian Lăzăroiu a vorbit despre Geoană ca variantă de premier din partea PSD, mai bună decât Victor Ponta, Geoană spune că nu ar exclude acest scenariu după 9 decembrie, cu condiţia ca propunerea să vină din partea USL, nu a lui Traian Băsescu.
„E o încercare de a crea disensiuni şi teamă în tabăra USL. Rolul domnului Lăzăroiu e acela de a crea bombiţe”, „de a crea puţin venin la nivelul USL”, a spus Mircea Geoană, potrivit gândul.info.
În opinia fostului lider PSD, „în mod normal, cel care conduce partidul e îndrituit să meargă pe această funcţie dacă USL câştigă alegerile (cu peste 50%, n.red.). Dacă USL nu face, Doamne-fereşte, 50%, e altceva, atunci intrăm într-o discuţie despre rolul preşedintelui”. Geoană nuanţează însă în scenariul în care numele său ar fi avansat din propriul partid. „Dacă o propun cei din USL, e o altă conversaţie”, spune Geoană care se autodefineşte drept „un personaj redutabil”, care „e capabil să aibă orice funcţie”, cu o precizare însă: „Eu nu sunt de capul meu”.