
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a susținut miercuri, după explozia minei la Costineşti, că România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată şi şi-a exprimat convingerea că acest tip de incidente vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.
”Marea Neagră este un loc tensionat, ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca ţară şi noi şi bulgarii şi turcii şi sunt convins că şi la nivel naţional şi la nivel multinaţional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit comerţul pe Marea Neagră, este foarte important”, a spus Mircea Geoană.
El a precizat că ”acest tip de incidente este convins că vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi”.
”Deci aş spune ca lumea să stea liniştită, România e o ţară sigură şi Marea Neagră cel puţin în zona limitrofă NATO, este o zonă liberă şi sigură”, a afirmat Geoană la Euronews.
O explozie puternică s-a produs luni dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină.
Geonele ,ai dreptate,iar tu cu safii tai din OTAN aveti o contributie majora la asta.DSaca Romania va intra in rahat ,tu vei fi una din cozile de topor cu contributie majora.
DA, Bre Readere …
Da’ se vede de la Bruxelles ca a zice ca Marea Neagra este LOC TENSIONAT este a descoperi Apa Calda … 🙂
A zice cu un AER GANDITOR profund, banalitati justifica inversunarea celor de mai sus … 🙂
Numai Geoana presedinte ne mai poate salva ! Cu Rumburak prim ministru !
Omul vorbeste despre contextul Marii Negre si voi il faceti prostanac. Ori sunteti troli sputnik, ori rezisti cu 2 neuroni sau ambele.
Ileana Rollason In ce film traiesti ? Ce trista viata ai .
Pe asta nici Mihaela, dragostea lui, nu-l asculta ce spune. Si s-a trezit Coti … E ordin pe unitate ?
… cum individul se prosteste pe zi ce trece mai mult !
@Geoana : DIN VINA CUI E MAREA NEAGRA UN SPATIU TENSIONAT?! România, afara din UE si NATO! @pupi haur: Rusia a distrus NATO, magareata! ACUMA e momentul de-a se debarasa de el si Romania! cheltuieli aiurea, în tensionarea relatiilor europene, fiindca asa vor Robinette si clica!@Ghro, @parere : de acord.
Rammstein Tu habar nu ai de capacitatile NATO. Rusul o stie ,chinezul stie.Ei doar ,rusul si chinezul ,fac gargara pentru fraieri ca tine.Dar nu indraznesc sa se ia de un fir de par de la nici un partener NATO. Tu si altii cuvantati doar pentru ca aveti libertatea sa o faceti.Si va simtiti protejati.Dar trebuie sa iasa la iveala prostia din voi.Ia cuvanta tu ceva in Rusia sau China sa te vad cat de curajos ai mai fi.Cretinei utili.Rusia nu are nevoie de arme sa invinga,ci de prostalani.Sau cozi de topor cum era o vorba a lui Stalin.
Individul nu are ce cauta pe liste la prezidentiale! Nu trebuie votat sub nicio forma, e copie basista in catacter, manipulare si minciuni. P.s. fiecare face ce doreste, e doar atentionare.
Geonel Natonel Prostanacu nu a participat ca roman si oficial NATO la expunerea in public a turloaielor parasutei prezidentiale de Ziua Marinei ,avanpost ff important NATO.Nici urma de steaguri NATO,UE sau USA,soldati sau nave NATO prin zona.Doar un barcaz turcesc care isi pazeste navele lor de pescuit sa braconeze in apele noastre teritoriale.Geonel,asa-i ca rusnacii v-au facut sa va cacati pe voi de frica cu ultra mica bombardea atomica de la Costinesti de a scos apa afara,a spart pietrele si nu gasiti nici urma de ramasite de bombardea clasica standard.Hai Putin,ca se poate.Eu renunt la Moldorusia si la pensia mea doar sa-i prinzi pe Wiermerescu,Basexu,Geonel Prostanacu si inca vreo 1000 sa le faci un orasel turistic in mijlocul Siberiei.Adica sa-i pazesti sa si-l faca singuri.
Deci, To’arashi, situatziunea fiind tensionata,
NOI, Romanii sa NE exhibam catre Rusi VIgilentele INTARITE si TENSIONATE !
Adica sa se ieftinasca VIAGRA … 🙂
Cap rotund cu mintea in colturi.Repeta si el ca papagalul ce i se dicteaza.A avut dreptate Iliescu.Astia sant politicienii nostri.
Vai de noi.
Ce concluzie deșteaptă are vicele nato. Noi am crezut că atacul a avut loc într-o atmosferă de relaxare, zen, așa ca o glumă. Apropo, în februarie 2022 ne spunea că în câteva săptămâni se termină războiul. Același, eternul, Gioană. Iliescu l-a caracterizat perfect. Dar ce să vezi, după teoria d-lui Marga, prostocrația există.
Dăbulescule Joiană, du-te la lubenițili tale!
Vezi că se coapseră, juvete agramat……[Rumburak]
Cu asemenea creaturi vreți ca NATO să câștige un război?…
În ultimii 50 de ani NATO n-a câștigat nicio confruntare militară!…,Iran,Irak,Afganistan, Yemen,Serbia,Siria,Libia,…
Vă întrebați ce treaba are NATO cu țările astea…păi are ca americanii au luat militari din nato cu ei, nu ?…
OTAN – Organizatia Terorista a Atlanticului de Nord
*Fantomas se dezlănțuie */ Presupunând că Louis de Funès,ar fi fost deputat de Dăbuleni încâ *verde ca lubenița locală și amorezat de Jozepha Mihaela , ar fi avut șanse mari la ^prezidențiale în 2024, pe model ucrainian?
Daca asta e secretar general adjunct la nato, atunci eu trebuia sa fiu regele galaxiei
Un prostanac