George Simion a depus plângere penală

Liderul AUR, George Simion, a anunţat că a depus plângere pe numele preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, solicitând ca procurorii să verifice modul în care a fost cheltuită suma de două milioane de euro pentru panourile de promovare a cărţii liderului PNL.

”Am depus plângerea penală. Avem un număr de înregistrare. Sperăm ca investigaţia să ducă la identificarea făptaşilor din PNL responsabili pentru aceste răspunsuri la birourile electorale. Readuc aminte că într-o situaţie similară s-a aflat şi trezorierul PSD, domnul Drăghici. Aştept să văd preţul cu care se va vinde această carte, dacă i s-a făcut reclamă cu două milioane de euro, să vedem rentabilitatea, să încercăm să identificăm cât de buni afacerişti sunt cei de la Partidul Naţional Liberal. Până atunci mă aştept ca instituţia din spatele meu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să-şi facă treaba, să nu mai persecute opoziţia cu acuzaţii inventate şi să se îndrepte către sume deturnate din banii românilor E vorba de două milioane de euro. Mie nici preţul nu mi se pare unul corect Şi noi am avut panouri, dar în niciun caz nu ne-au dus la un astfel de cuantum”, a declarat Simion, la ieşirea din sediul Parchetului General.
Întrebat de jurnalişti dacă plângerea este pe numele lui Nicolae Ciucă sau pentru PNL, liderul AUR a precizat:  ”Pentru Nicolae Ciucă şi eventualii său complici la această faptă. Cerem investigarea banilor din subvenţii”.
PNL a explicat că acţiunile de promovare actuale reprezintă o activitate firească de informare a publicului despre activitatea partidului şi a preşedintelui formaţiunii, Nicolae Ciucă, realizate într-un mod „perfect transparent şi legal”, subliniind că panourile publicitare nu au fost destinate exclusiv promovării cărţii liderului PNL, fiind utilizate şi pentru evenimente precum Congresul Partidului Popular European şi pentru Ziua partidului.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

13 Comentarii

  1. Batalia electorala a ajuns repede la faza pe plangeri penale, din lipsa inteligentei necesara unei candidaturi.

  2. Este vrajeala electorala pentru aurarii lui creduli. Stie ca pana dau aia NUP trec alegerile. Se vede ca este foarte nervos ca colega Laskoni s-a cerut inaintea lui la tabla cu ambasadoarea sefa.

  3. Mda, și ?? Ar fi trebuit să ne informeze despre rezultatele depunerii plîngerii penale.. Nu că s-a obosit eroic și patriotic să scrie un text probabil neinteligibil..

  4. El nu mai poate merge la vreo ambasada dupa ce a incercat sa pacaleasca Ambasada Israel din B si Departamentul de Stat SUA ca nu este paravan pentru legionari. Sa vedem daca i se accepta candidatura mai intai.

  5. ‘valoarea mea,valoarea mea /nu mi-o ia niminea,/saratam tam tam’
    Tzanca Simion

  6. Să se hotărască dară, e plângere sau denunț? Că le-o bifat pe foaie pe amândouă..Apoi, în România sunt peste un milion de locuințe neocupate, la ce bun să construiască un milion de cutii îndoielnice? Ceaușescu nu s-a sfiit să învecineze doctori cu hingheri în blocuri, vrea Simion să-i facă bantustan lui Valeriu Nicolae?

  7. Nu pentru panouri trebuie arestat, ci pentru crimele comise în Irak și Afganistan…
    Are curaj să facă o excursie în aceste două țări?…
    E pe lista scurtă…

  8. Bine-a facut Simion: plângerea lui penala numai în cazul coruptiei magistratului care-o va instrui nu se va solda cu inculparea lui Ciuca (deturnare de fonduri). În România fiind nevoie de curatenie generala, nu de „generali” îmbuibati si corupti, care sa-i faca publicitate de milioane de euro „operei”personale pe banul contribuabilului. Bravo, @Simion, bravo, @Pipera!

  9. In speta , este vorba despre campanie electorala ilegala . Desigur mascata , dar destul de inabil . Fondurile folosite sunt de la bugetul de stat ! Consecintele se vor vedea .

  10. ”Jmekerii” din penele,alde Batistuță de exemplu,au mizat cu totul și cu totul pe altceva:au ocupat de luni bune aceste panouri afișând sloganul ”un ostaș în slujba țării” nu pentru a promova așa zisa carte scrisă de ”gheneral”,ci pentru a ține ocupate toate aceste panouri cu moaca ”gheneralului”,plătind de luni bune o chirie imensă, care clar reprezintă campanie electorala mascată pentru ”ostaș”,iar asta reprezintă o infracțiune !!Întrebat fiind pensatul de ce până acum nu s-a lansat cartea ”gheneralului” acesta a motivat faptul că din cauza alegerilor locale și europarlamentare nu au avut pur și simplu timp pentru asta !Dar nici pentru viitorul apropiat nu sunt șanse de lansare,așadar probabil acele panouri vor fi la fel de ocupate până prin decembrie.Elena Udrea,absolventă a Școlii Naționale de Țapi Ispășitori,a folosit 1 milion de euro din bani publici pentru o cauză particulară,și a primit 6 ani de pușcărie !!Cei care au luat hotărârea de a plăti 2 milioane de euro din bani publici promovarea particulară a unei cărți cred că merită să fie aruncați în pușcărie,cu beneficiar cu tot,la fel cum a pățit Năsatase sau alți viteji !

  11. După cum aprobă din urechi, domnul de alături este cum singur se laudă profesorului de drept comercial la Universitate fin București George Piperéa.

  12. Eh, si abuzul imagistic are un prag, peste care lumea refuza sa mai vada imaginea in cauza. Cum singuri au indeparta data alegerilor prezidentiala s-a cazut, inevitabil, pe un efect invers decat cel dorit. Adica tot raul este spre binele nostru, al celor care nu vor sa vada uniforme si uniformizati, cu o singura circumvolutiune, de la portul chipiului. Evident, Ciuca nu e Cioaca, deci nu va pati ceva, procuratura este la ordin tot timpul in Romania, un stat primitiv, condus de bande de derbedei si de militieni corupti.

  13. Ceea ce face Ciucă este total ilegal şi se încadrează la deturnare de fonduri.
    Statul plăteşte bani partidelor pentru a susține democrația şi pluripartidismul, ca acestea să aibă mijloacele să-şi promoveze ideile şi programele iar cetățenii să fie informați, şi nu pentru ca cineva să-şi facă reclamă la o carte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.