
Lucrurile nu sunt nici pe departe clarificate cu privire la Schengen, afirmă liderul AUR George Simion, lansând critici la adresa premierului Marcel Ciolacu, care a anunțat că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.
Simion a identificat mai multe ”fisuri”.
Aproape de miezul nopții, Marcel Ciolacu a avut o tresărire: a ținut să ne anunțe că a „înfrânt” și că Austria face un pas înapoi în privința Schengen.
Au sărit toate trompetele pesediste pe El Lider Maximo ca să aplaude victoria Schengen. Doar că, miezul nopții a trecut, dimineața a venit și cu toții și-au dat seama că în anunțul lui Marcel sunt fisuri…multe fisuri.
De ce?
În primul rând, lucrurile nu sunt nici pe departe clarificate cu privire la Schengen. A fost recent un Consiliu JAI în cadrul căruia Austria a spus un mare „NEIN” României. De asemenea, Nicole de Moor, secretar de stat pentru migraţie şi azil în guvernul Belgiei, a declarat săptămâna aceasta că există discuţii despre extinderea spaţiului Schengen în viitor (deci nu acum!!!), dar că mai întâi sistemul însuşi trebuie reformat! (nu știm când)
Sunt două aspecte care fac ca discursul lui Marcel Ciolacu de Buzău să devină golit de conținut.
A doua chestiune: problema cea mai mare cu privire la Spațiul Schengen, acolo unde România are cele mai mari pierderi economice, este pe zona de transport rutier, adică în privința granițelor terestre. Accederea doar cu spațiul aerian nu va rezolva nici pe departe cozile pe care trebuie să le îndure transportatorii români, dar nici pierderile financiare pe care aceștia le suferă. Practic, nu se rezolvă nimic.
Suntem de acord să intrăm în Schengen chiar și cu spațiul aerian, dar nu cu prețul de a rămâne fără un termen bine stabilit pentru granițele terestre, pentru transportul rutier! Dacă Marcel Ciolacu și coaliția PSD-PNL acceptă acest fruct otrăvit al Austriei, de a ne bucura la aderarea cu spațiul aerian doar pentru a ne închide gura dar fără a ști sigur când vor fi ridicate granițele terestre, atunci vom asista la o uriașă trădare a intereselor României.
A treia problemă și poate cea mai importantă: care este prețul acestei „înduplecări” din partea Austriei? Ce oare au promis Marcel Ciolacu, PSD și PNL austriecilor? Ce le-au mai dat la schimb doar ca să se laude puțin în țară înainte de anul electoral 2024? De asemenea, ce condiții a pus Austria pentru a fi de acord cu această aderare cu spațiul aerian? Sunt întrebări legitime la care românii au nevoie de răspunsuri!
Probabil că iar vom afla că Guvernul PSD – PNL a fost de acord cu renunțarea la o parte din resursele țării, vom descoperi că avem noi de plătit bani Austriei și nu invers.
Festivismul lui Marcel Ciolacu și al celor din coaliția PSD-PNL se năruie treptat, pe măsură ce luăm și analizăm toate elementele ce țin de aderarea la Schengen.
În doar câteva ore de la „marele anunț” ne dăm seama că Marcel Ciolacu și pesedisto-peneliștii au înghițit ca niște gușteri un mare nimic din partea Austriei, care doar speră să scape de presiunea românilor, a transmis Simion într-un comunicat de presă remis duminică.
Bravo, Simion, ești mai bun decât toți falșii deștepți care te critică! Este o obrăznicie de neiertat din partea elitelor austriece să pretindă așa ceva înafara formatului Dublin, deja existent! Este un măr otrăvit al austriecilor, o nouă palmă dată nouă. Asta trebuie transmis acestor jigodii mizerabile: Nu vom uita niciodată palmele primite de la voi! Răz-bu-na-re!!!
Tara de # rezisti ! O adunatura de sclavi handicapandi mintali
@Gică contragică:Austria are experiență,de pe vremea când a „adus cu pluta” mii și mii de șvabi,colonizați în Banat,alungând locuitorii români din satele lor,că doar nu era să stea așa aleși musafiri în câmp;fiind-mulți din ei-provenți din Flandra,au fost numiți „flenduri”…și așa a câștigat limba română încă o denumire foarte expresivă(plus expresia”adus cu pluta”/”venit cu pluta”)
Asa-zisi refugiati de fapt migranti economici de prea multe ori raufacatori, teroristi INACCEPTABIL.
Cum a ajuns Franta, Suedia sau Belgia sa ajunga Romania si Bulgaria, un mare NU!
Mărul otrăvit CAPCANA SCHENGEN. Austria vrea să ne livreze 30.000 de imigranți afgani și sirieni pentru o iluzorie ”destindere” – ”Marea Victorie” a lui Ciolacu, obținută prin Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.
AUR: E un măr otrăvit!
-sa nu uite de palestinieni!
(maxtor e cu etnia hutu din Rwanda
pt. ca suna mai bine decat etnia tutsii -au fost in „dezbatere” la ei acolo-
dar totu are o limita:
fara hutu in Romania|!)
s spune:
10 dec. 2023 la 15:26 –––Despre care intrare in Schenghen te referi dumneata si esti bucuros ? De acest praf de avantaj primit de Romania nu se pot bucura de cit smecherii care au bani si isi permit sa bea o cafeluta dimineata la Paris si la prinz sa vina sa serveasca masa la Capsa.Astia intredaver se bucura pt. ca nu mai isi pierd timpul in Aeroport ca inainte.Camioanele si trenurile cu marfa stau incontinuare in punctele de granita asteptind ore sau chiar zile pana pot pleca sau venii.
Un comentariu f. bun. Vad ca trolii lui hashtag rezist USR inca mai plang pe acest forum.
Sandu vorbește prostii despre Simion
Pnl nu mai poate fi salvat.
E in cadere liberă. „Partidul meu” l-am FĂCUT partid de buzunar ca să il am cu mine mereu.
Bravo Iohanisssssss! Ai reușit!
Inca odată bravo!
Simioane (ne)heterosexualule,pe cand si o cumatrie nationala dupa nunta ? Sau nu ai samanta buna ? De facut copii poate te-ai pricepe mai bine decat la politica. Desi ma cam indoiesc de virilitatea ta. De gura esti bun. Stii sa dai doar cu gura.
Pai cum sa nu sara un putinist coclit cum este tov.Jorj Simionov, interzis la intrare in Ucraina si Basarabia,tari invadate de rusnacii lui Putina,iubitul lui nea Jorj,care impreuna cu dansatoarea de Kazaciok,rusnaka mahalagioaica Ivanovici Sosoaca,amandoi ducatori de tzucal al taticului lor muscal de la Kremlin,astfel ca sa scoata ochii altora cand tot niste putinisti ca ei,cum este hunta austriaca,sa faca,de fapt,jocurile lor putiniste de a sabota Lumea Libera din care facem si noi,romanii,parte. Astfel spionul Simionov bagatelizeaza eforturile romanilor si presiunile lor contra putinistilor rataciti prin Europa,dar nu zic nimic nasol despre alti putinisti de a lor care tot pun betze in rotile romanilor de ani de zile cum sunt Victoras Orbeanu si moghiorolii lui,alti ducatori de tzucal al bovinei de la Moskaka.Dar stati ca vine momentul cand va fi desfiintzat veto-ul in UE pentru orice interes mafiot putinist macar pentru situatii strategice,de securitate europeana si de interes comun cu este si acest drept la libera circulatie care nu ii afecteaza pe trasportatorii romani ci si pe toti europenii care circula spre si dinspre Romania, Bulgaria,Grecia si alte locuri.Si atunci o sa vedem de ce „veto” se mai agatza putinistii si alti nazisti extremisti antisistem democratic care lucreaza pentru dezbinarea europenilor si pentru interesul de cotropire a Europei de catre Cancerul rusnac nazii-bolsevic,dictatorial si totalitarist,doritor de sabotare a lumii libere si de invazii si crime impotriva oamenilor simplii care nu mai vor babuini rusnaci in viatza lor.
Conform principiului sa stam stramb dar sa judecam drept:
@Ileana Rollason: ai dreptate! Transporturile aeriene sunt infime. Cantitatea de marfuri transportata pe cale aeriana este nesemnificava. Pe de alta parte politicienii nostri vor fi bucurosi ca atunci cand se duc la Bruxelles sau la cumparaturi la Viena/Milano nu mai trebuie sa mai faca odata controlul pasapoartelor. De fapt asta ii doare pe ei. Ceea ce ar aduce mai multe beneficii Romaniei este deschiderea granitelor terestre si mai ales navale. Daca s-ar deschide si poarta maritima portul Constanta ar deveni foarte atractiv pentru shipping. In loc ca navele sa parcurga distanta Port Said-Rotterdam (4300 NM / 8000 Km) ar parcuge Port Said – Constanta (1300 NM / 2500 Km). Enorma economie de combustibil si timp pentru armatori.
Constanta poate acomoda nave de orice marime si tip iar marfurile odata transbordate in barje pot ajunge in orice tara europeana conectata la sistemul de rauri si canale navigabile. Iar TAXELE VAMALE S-AR PLATI IN ROMANIA NU OLANDA – adevaratul motiv pentru care Olanda se opune intrarii romaniei in spatiul Schengen, chestia cu Bulgaria au folosit-o pentru ca noi suntem legati de vecinii de la sud. Deci daca nu intra Bulgaria nu intra nici Romania ( Win-Win situation)
Macar jumatatea estica a Europei ar alege Constanta in detrimentul Olandei.
@axon: nu avem nevoie sa santajam Austria. Trebuie sa o actionam in instanta pentru nerespectarea clauzelor de aderare la U.E.si cerut daune.
De fapt trebuia sa dam in judecata Olanda de acum 5 ani dar nu avem politicieni cu sange in instalatie.
AUSTRIA … 🤔
vorbim in „27 decembrie” dupa-miaza ! 😐
(dependent de in ce toane mi-s ! !!!)
Nu este fructul otrăvit ! Ca Shengen pentru Avioane ai ajuta pe Străini sa plece mai repede in Strainatate unde Salariul Minim este de 2000 de euro !
Ciolacu ar castiga electoral daca ar REFUZA ! Pentru ca este o jignire, o insulta. Un guvern roman responsabil ar trebui sa spuna Austriei sa-si bage oferta-n cur ! La nivel de tara ne intereseaza frontierele rutiera si portuara, atat ! Acestea aduc plus economic nu mizeria cu aeroporturile destinata demnitarilor si bogatanilor turisti sa nu stea ei privilegiatii la cozi.