Germania a început în forță confruntarea, Kai Havertz fiind foarte aproape de deschiderea scorului încă din primul minut, când a șutat peste poartă. Același Havertz a continuat să pună presiune, cu o lovitură de cap respinsă de portarul Yahia Fofana în minutul 10. Jamal Musiala a ratat și el o ocazie importantă opt minute mai târziu, trimițând peste transversală.
Nemții au reușit să marcheze prin Pavlovic în minutul 22, însă reușita a fost anulată pentru fault în atac la portarul ivorian. De partea cealaltă, Coasta de Fildeș a lovit prima pe tabelă: Franck Kessié a înscris în minutul 29 din interiorul careului, stabilind scorul pauzei. Germania a mai avut un gol anulat înainte de finalul primei reprize, de această dată semnat de Havertz.
În repriza secundă, africanii au început mai bine, însă selecționerul Julian Nagelsmann a schimbat decisiv jocul prin introducerile din minutul 60. Nmecha a oferit pasa decisivă, iar Deniz Undav a restabilit egalitatea la doar trei minute de la intrare.
Finalul a fost unul tensionat, cu ocazii la ambele porți. Adingra a irosit o șansă uriașă pentru Coasta de Fildeș, iar Germania a replicat imediat printr-un șut periculos al lui Nathaniel Brown, respins de Fofana.
Când meciul părea să se îndrepte spre egalitate, DenisUndav, jucătorul lui VfB Stuttgart, a reușit dubla în minutul 90+4.
Formația lui Nagelsmann conduce grupa E cu 6 puncte, în timp ce Coasta de Fildeș rămâne pe locul secund, cu 3 puncte.
🚨 WATCH: Germany fans and players celebrate as Deniz Undav completes a dramatic comeback against Côte d’Ivoire! 🇩🇪🤯🔥pic.twitter.com/wr8d0eUnUr
— World Cup 2026 (@WorldCupMedia_) June 21, 2026