Germania a violat regulile exportului de arme vreme de 30 de ani

Criteriile UE pentru exportul de arme, violate de Germania, includ ”respectarea drepturilor omului și a legilor umanitare în țara de destinație finală” și ”menținerea păcii, securității și stabilității în regiune”

Germania a violat regulile exportului de arme vreme de 30 de ani

Criteriile UE pentru exportul de arme, violate de Germania, includ ”respectarea drepturilor omului și a legilor umanitare în țara de destinație finală” și ”menținerea păcii, securității și stabilității în regiune”

Vreme de 30 de ani, Germania a violat în mod sistematic legile privind exportul de arme, arată un studiu al Institutului pentru Cercetare a Păcii de la Frankfurt, potrivit Deutsche Welle. ”Germania oferă licențe și exportă arme în țări afectate de războaie și crize, în țări în care se înregistrează violări ale drepturilor omului”, arată studiul amintit.

Criteriile UE pentru exportul de arme includ ”respectarea drepturilor omului și a legilor umanitare în țara de destinație finală” și ”menținerea păcii, securității și stabilității în regiune”. Germania a violat în mod repetat aceste criterii.

”Armele germane au apărut sistematic în zone de război, în mâinile dictatorilor”, spune expertul în dezarmare Greenpeace Alexander Lurz, citat de AFP. ”Avem nevoie imediat de o lege care să interzică exportul în țări în curs de dezvoltare și care să oprească această subminare sistematică a criteriilor de export”.

Studiul institutului din Frankfurt că în razboiul din Yemen sunt folosite arme germane, că o revoltă a sustedenților mexicani din 2014 a fost înăbușită de politie cu arme de asalt germane. Studiul mai arată ca o parte din arsenalul vechi al Bundeswehr-ului și al forțelor armate din fosta RDG a fost transferată în țări care nu sunt membre nici ale UE, nici ale NATO. Asta s-a făcut cu încălcarea unei interdicții generale impuse în 1971, care împiedică transferul de armament din Germania către țări non-NATO.

După 1990, guvernul a aprobat tot mai multe exporturi de arme către țări în curs de dezvoltare. ”Asemenea cazuri nu sunt o excepție, licențele fiind acordate în circa 60% din cazuri”.

Partidul Die Linke, de opoziție, a solicitat impunerea unei interdicții generale privind exportul de arme. ”Întregul sistem de control este putred, indiferent de ce coaliție a fost la putere”, a spus Sevim Dagdelen, expertă în politică externa în cadrul partidului.

Ministerul german al Economiei, care se ocupă de licențierea exporturilor de arme, a refuzat să comenteze pe marginea studiului. ”Guvernul federal aplică o politică responsabilă și restrictivă pentru exportul de arme”, se arată într-un comunicat citat de DW.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.