Germania, al doilea cel mai mare investitor în străinătate din lume după SUA

Companiile germane investesc în străinătate mai mult ca niciodată, Germania devenind al doilea cel mai mare investitor după SUA, depăşind ţări precum China, Japonia şi Franţa, relevă un nou raport al ONU, citat de site-ul thelocal.de, scrie Agerpres.

Printre cei mai mari investitori în străinătate ai Germaniei se numără compania de comunicaţii Deutsche Telekom, producătorul auto Volkswagen şi firma de logistică Deutsche Post.

În 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre concrete, investiţiile în străinătate ale Germaniei au ajuns la 105 miliarde de dolari. Totuşi, Germania se află mult în spatele SUA, ale căror companii au investit peste hotare mai mult de 300 de miliarde de dolari.

O bună parte din investiţiile ţărilor occidentale se concentrează pe Asia, care este văzută drept piaţa viitorului. Asia oferă de asemenea costuri mici de producţie, fiind o destinaţie atractivă pentru investiţii în industria prelucrătoare.

Investiţiile străine totale din întreaga lumedepăşesc 1 trilion de dolari pe zi şi sunt în creştere, deşi au scăzut uşor în timpul crizei financiare, conform raportului ONU.

Naţiunile Unite se aşteaptă ca această creştere a investiţiilor străine globale să continue în anul care urmează, stabilindu-se între 1,4 şi 1,5 trilioane de dolari, echivalentul mediei globale de dinaintea crizei financiare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.