Gest inedit al unei universități din România

Din acest an, UNATC oferă gratuit biciclete studenților săi.
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenții săi. Acest prim lot va fi direcționat zilele acestea către studenții din anul I și al II-lea, de la programul de Licență, și celor din anul I, de la programul de Masterat, prioritate având cei care locuiesc la cămin, au bursă socială și nu dețin mașină personală. Bicicletele vor putea fi folosite pe durata studiilor, indiferent de tipul de program, se arată într-un comunicat al instituției de învățământ.Achiziția face parte din campania „UNATC pe Bicicletă”, inițiată în primăvara anului trecut, care își propune să contribuie la educarea tinerei generații în relația cu mediul înconjurător.

„Educația artistică în cadrul academic nu se poate departaja de responsabilitatea socială și implicarea în problemele comunității. Pentru un București mai puțin poluat, mai curat, mai civilizat, contează enorm orice efort de conștientizare a importanței folosirii transportului alternativ față de mediul înconjurător”, a declarat Rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, posesor și utilizator de bicicletă, cel cu care a debutat campania.

Campania, având hashtagul #unatcpebicicleta, a fost prezentă pe canalele de comunicare ale instituției, a reunit numeroși studenți și profesori, dar și alumni UNATC, conform comunicatului.

Componentei de educație verde și de responsabilizare a tinerilor studenți, UNATC i-a adăugat și niște ținte foarte pragmatice: amenajarea în curtea universității a unor parcări dedicate transportului alternativ și, printr-un parteneriat public-privat, achiziționarea de biciclete care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunității UNATC, studenți, profesori și personal administrativ. Parcarea modernă a fost realizată în primăvara anului trecut, iar la finalul lunii decembrie a fost făcut pasul cel mare al achiziției primului lot de biciclete, cu sprijinul Pegas. A fost ales un model de oraș, ușor de transportat, fiind cumpărate 30 de bucăți pentru studente și 30 pentru studenți, mai precizează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. daca n-ar fi ideologia spalarii pe creieri „verde” ar fi chiar un gest frumos.

  2. preferam bani pt ierburi si distractie, ca bicicletele e pe gratis la coltu strazii

  3. Și programul se numește Klausița Biciclista. Înainte le ofera profesori de înaltă ținută profesională și un mediu de teatre unde se muncea pe rupte, acum le dăm biciclete. “ la chanson d’un bicycliste / qui était dada de cœur / qui était donc dadaïste / comme tous les dadas de cœur.”

  4. Au tziganii ce fura. Sa vedem cati studenti morti in accidente vom avea la anu. Bucurestiul nu este pentru biciclete. Este foarte aglomerat.

  5. Sa si le ia pe scena!!! Handi kapatii scot bani pentru biciclete iar ei se chinuie sa -si porneasca masinile. Handi kapatii!!! Trag de chiloti sa si arate ku. Pai beeeei!!! Ala de la cotroceni mergea pe bicicla urmarit de 10 masini.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.