Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să îl achite pe finanţatorul echipei Steaua, europarlamentarul Gigi Becali, în „Cazul Valiza”.
Gigi Becali a fost acuzat de dare de mită şi de alte trei fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de Gigi Becali au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi.
Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino au fost achitaţi, marţi, de instanţa supremă în dosarul „Valiza”. În cazul lui Raul Volcinschi, instanţa a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.
Judecătorii instanţei supreme, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, au decis achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.
În ce priveşte opinia separată, judecătorul a considerat condamnarea la închisoare cu suspendarea executării în cazul celor cinci inculpaţi.