Primele spectacole de teatru pentru copii din an

În globul de cristal al inimii

"Crăiasa Zăpezii" e povestea în care sperietura îi amuză pe copii. Foto Adi Bulboacă

Teatrul Metropolis anunță spectacolul programat duminică de la ora 11.00 dimineață la Sala Gloria (Strada Bucovina  nr. 6). „Pe măsură ce se face răcoare şi ne adunăm, încet, încet, la gura sobei, ni se face dor de basmele spuse pe-ndelete de bunici. De aceea, Teatrul Ion Creangă a pregătit un spectacol bazat pe una dintre cele mai frumoase poveşti ale lui Hans Christian Andersen.“ Este vorba despre „Crăiasa zăpezii“. Povestea, care începe cu „A fost odată…“, vorbeşte despre o iarnă friguroasă, despre un orăşel cât se poate de obişnuit şi despre o făptură care încearcă să distrugă echilibrul fragil al lumii. „Crăiasa zăpezii“ nu este povestea clasică despre bine şi rău, ci o lume cu personaje puternice şi complexe, dialoguri cu mult umor şi scene de acţiune pline de suspans: o lume într-un glob de cristal peste care ninge încet, arată cei de la teatru.

Montarea este semnată de Rosamunde Hutt, care a regizat peste 40 de spectacole adresate copiilor şi familiilor şi a făcut parte din echipa de conducere a patru mari companii de teatru: Hijinx Theatre, Polka Theatre, Theatre Centre şi Unicorn Theatre. O interesează dramaturgia contemporană, inclusiv dramatizările moderne după opere clasice ca „Jane Eyre“, „Cei trei mușchetari“ sau „Alice în Ţara Minunilor“. De-a lungul timpului, s-a implicat activ în realizarea de politici și programe care să promoveze tinerii artişti, a coordonat workshopuri şi a ţinut conferinţe despre teatrul pentru copii şi tineret. Rosamunde Hutt a montat „Crăiasa zăpezii“ pentru a doua oară. Varianta jucată de cei de la Ion Creangă este prelucrată de Charles Way. Acesta şi-a început cariera ca actor, dar a început să scrie pentru teatru în 1978, la foarte scurt timp de la debut. A scris peste 40 de piese care au fost montate în toată lumea, printre care „Frumoasa din pădurea adormită“, „Căutându-l pe Odiseu“ şi „O vrajă pentru vreme rece“, care au fost nominalizate la premiul „Cea mai bună piesă pentru copii“ acordat de Writer’s Guild of Great Britain. Rolul crăiesei este jucat alternativ de Julieana Drăghici și Carla Oloş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.