GRECO: România, progrese insuficiente. Plus „o anomalie”

România a înregistrat foarte puţine progrese în implementarea măsurilor de combatere a corupţiei în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, precum şi în abordarea preocupărilor generate de controversata reformă a justiţiei, susține Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei (CoE), în două rapoarte publicate marţi. GRECO a recomandat să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând-o ”o anomalie” a cadrului instituţional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenţă şi ar putea fi folosită necorespunzător şi supusă unei ingerinţe nejustificate în procesul de justiţie penală

GRECO îndeamnă autorităţile române să adopte măsuri determinate pentru a obţine progrese tangibile cât mai curând posibil. În acest context, GRECO salută faptul că pe 4 iunie premierul României a anunţat intenţia de a abandona controversatele reforme judiciare.

Într-un raport privind conformarea, în care sunt analizate progresele în implementarea măsurilor recomandate în 2015 pentru prevenirea corupţiei în cazul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor, GRECO a concluzionat că România s-a conformat în totalitate doar în cazul a patru dintre cele 13 recomandări, implementând parţial trei şi neimplementând şase. Într-un raport de urmărire a situaţiei, care evaluează conformarea cu recomandările formulate în raportul ad hoc referitor la reforma judiciară pregătit prin procedură de urgenţă în 2018, GRECO a observat că autorităţile române au aplicat doar una dintre cele cinci recomandări.
În privinţa parlamentarilor, GRECO notează că autorităţile române nu au revizuit încă, aşa cum se solicita, regulile şi practicile procesului legislativ. În pofida apelului GRECO de limitare a utilizării procedurilor de urgenţă la situaţii excepţionale, autorităţile au continuat să recurgă la acestea pentru a adopta amendamente legale importante.
Alte lipsuri se referă la faptul că nu a fost instituit niciun mecanism eficient de aplicare a codului de conduită a parlamentarilor şi că scopul incriminării situaţiilor de conflict de interese rămâne limitat.
„În privinţa reformelor din sistemul judiciar, GRECO avertizează că cele mai recente tentative ale autorităţilor române de a reduce perioada de prescriere pentru anumite fapte de corupţie, dacă vor deveni legi, ar submina grav lupta împotriva corupţiei. Adoptarea de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a Planului de integritate din domeniul judiciar introduce unele măsuri prin care creşte gradul de conştientizare în combaterea corupţiei, dar este necesară consolidarea rolului şi eficienţei persoanelor care deţin funcţii de conducere la instanţe şi la Parchetele judiciare”, precizează GRECO, denunţând şi lipsa de acţiuni în sensul introducerii unor criterii obiective de selecţie în numirea şi revocarea procurorilor şi în sensul creşterii rolului CSM în aceste proceduri.
„De asemenea, GRECO regretă că recentele amendamente legislative şi deciziile Curţii Constituţionale au sporit rolul Executivului în numirea procurorilor de rang înalt. De fapt, consecinţele amendamentelor legislative referitoare la procurorii de rang înalt din România reprezintă o problemă care stârneşte preocupări serioase pentru GRECO. Atacurile continuate ale actorilor politici asupra procurorilor de rang înalt, demiterea şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi încercarea de revocare procurorului general amplifică suspiciunile referitoare la obiectivele reale ale acestor amendamente, adoptate prin proceduri urgente care nu respectă standardele în materie de stat de drept”, subliniază GRECO.
„Ţinând cont de faptul că nivelul redus de conformare a României este «în general nesatisfăcător», ţara va face în continuare obiectul procedurii privind neconformarea. GRECO a cerut ca autorităţile române să retransmită informaţii despre progresele înregistrate până pe 30 iunie 2020”, subliniază GRECO.

Concluziile Raportului interimar privind conformarea
„GRECO trage concluzia că România a implementat satisfăcător sau a abordat în mod satisfăcător patru din cele 13 recomandări conţinute în Raportul celei de-a patra runde de evaluare. Alte trei recomandări sunt implementate parţial, iar şase rămân neimplementate”, se arată în raport.
„În privinţa membrilor Parlamentului, există foarte puţine progrese de la adoptarea raportului de conformare: nu a apărut nicio revizuire în privinţa regulilor şi practicilor procesului legislativ. (…) GRECO exprimă preocupare privind continuarea tensiunilor politice în România din cauza reformelor din sistemul judiciar, cu potenţiale consecinţe negative asupra combaterii corupţiei”, adaugă organizaţia, subliniind că „nivelul de conformare a României cu recomandările rămâne în general nesatisfăcător”.
„GRECO invită autorităţile din România să autorizeze, cât de curând posibil, publicarea raportului, să traducă raportul în limba naţională şi să publice această traducere”.
Raport de urmărire a situaţiei, care evaluează conformarea cu recomandările formulate în raportul ad hoc
„În raportul ad hoc, GRECO reitera recomandarea din a Patra Rundă de Evaluare în sensul îmbunătăţirii transparenţei procesului legislativ prin dezvoltarea în continuare a regulilor dezbaterilor publice, consultări şi audieri (…); prin evaluarea practicilor şi revizuirea în consecinţă a regulilor pentru a se asigura că proiectele de lege, amendamentele la aceste proiecte, agendele şi rezultatele reuniunilor comisiilor sunt dezvăluite în timp util şi că sunt alocate termene corespunzătoare pentru prezentarea amendamentelor; prin adoptarea măsurilor corespunzătoare astfel încât procedurile de urgenţă să se aplice ca excepţie, într-un număr limitat de cazuri. GRECO aminteşte că, potrivit celui mai recent Raport interimar de conformare, adoptat pe 20 iunie 2019, această recomandare încă nu a fost implementată”, se arată în raport.
„GRECO a tras concluzia că această recomandare nu a fost implementată: – noua Secţie specială pentru investigarea infracţiunilor din sistemul judiciar. În Raportul ad hoc, GRECO a recomandat ca înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din sistemul judiciar să fie abandonată. GRECO aminteşte că a considerat crearea Secţiei speciale a procurorilor pentru investigarea delictelor din sistemul judiciar drept unul dintre cele mai controversate amendamente; a fost percepută ca fiind o anomalie în sistemul instituţional existent, care poate conduce la conflicte de juridicţie, poate fi utilizată greşit şi poate face obiectul unor interferenţe în procedurile justiţiei penale”, subliniază GRECO.
„Problemele prezentate referitoare la reformele din sistemul judiciar trebuie percepute în contextul mai larg al controversatelor reforme din sistemul judiciar din România, care continuă să genereze preocupări serioase la nivel naţional, în rândul societăţii civile şi comunităţii internaţionale. GRECO notează că doar una dintre cele cinci recomandări specifice formulate în raportul ad hoc a fost aplicată, iar celelalte patru nu au fost aplicate. (…) GRECO salută faptul că pe 4 iunie premierul României a anunţat intenţia de a abandona controversatele reforme judiciare şi încurajează autorităţile române să aplice în totalitate recomandările GRECO fără întârzieri. GRECO notează progresele înregistrate în privinţa eliminării incompatibilităţilor pentru judecători şi procurori, adică faptul că nu pot desfăşura alte activităţi, în afara celor în domeniul învăţământului superior şi funcţiilor didactice. De asemenea, GRECO recunoaşte că au fost luate de către autorităţi unele măsuri iniţiale pentru abordarea problemei pensionării anticipate a procurorilor şi judecătorilor şi asupra efectelor. În cea mai mare parte a preocupărilor, nu au fost obţinute rezultate tangibile”, concluzionează raportul.
„GRECO are o preocupare specială din cauza faptului că recomandarea de abandonare a înfiinţării Secţiei de investigare a infracţiuni din sistemul judiciar a fost ignorată total. Noua legislaţie include anumite amendamente, printre altele, referitoare la numirea şi revocarea procurorilor de rang înalt, la independenţa funcţională a procurorilor, la responsabilitatea personală a judecătorilor şi procurorilor, care, luate împreună, reprezintă ameninţări grave la adresa independenţei justiţiei din România”, subliniază GRECO.
„Scopul procedurii ad hoc prevăzută în Regula 34 a Regulamentului procedural GRECO, de a clarifica şi analiza reformele legislative din domeniul judiciar în România, a fost atins, iar GRECO şi-a formulat poziţia în această privinţă. În contextul faptului că problemele acoperite de actualul raport sunt relevante în special pentru temele examinate în a patra rundă de evaluare, GRECO decide să încheie actuala procedură ad hoc şi să continue evaluarea modului de conformare a României cu recomandările conţinute în Raportul ad hoc prin Procedura de conformare din Runda a patra în privinţa României. Prin urmare, GRECO îl invită pe şeful delegaţiei României să transmită informaţii suplimentare privind recomandările (…) până pe 30 iunie 2020 (…). GRECO invită autorităţile din România să autorizeze, cât de curând posibil, publicarea acestui raport, să îl traducă în limba naţională şi să pună la dispoziţie traducerea”, concluzionează raportul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Ascultând numai o parte, ignorând poziția asociațiilor profesionale din justiție si abuzurile comise, GRECO s-a decredibilizat complet in România. A devenit un grup de presiune politică.

  2. Cine-s GRECO ăștia să ne de-a lecții și să ne bată la fund, în loc după cum se comportă să ne pupe cu pasiune? Cine dintre SRI-ști din România le-a dictat raportul? Deci procuroarea Kövesi cu armata ei de paraditori de suflete și destine trebuiau menținuți să nenorocească în cotinuare justiția și așa schioapă din România și să perpetueze regimul de teroare practicat? Protocoalele SRI Justiție, ÎCCJ trebuiesc reactivate nu-i așa ? Tot ce este democrație adică alegeri, justiție, promovare, afaceri, politică, reații externe, tot precum și drepturile cetățeanului român trebuie drămuite și cu voie de la SRI, SIE și procurori. Ticăloșia GRECO nu are limite!

  3. Dacă, până acum, aceste Rapoarte şi concluziile lor erau preluate ca bază pentru elaborarea Analizelor CE şi PE, fiind trimise ca atare în Marile Cancelarii Europene, de data asta trebuie lecturate într-o cheie nouă: e vorba despre primul material extrem de dur şi de critic ce va trebui să fie procesat de NOILE echipe instalate la Bruxelles.
    Sunt Primele Rapoarte pe care le va primi noul Comisar pe probleme de justiţie sau noul Preşedinte al Comisiei de specialitate din PE.
    În plus, din momentul în care România şi-a anunţat intenţia fermă de aderare la zona Euro, diverse organisme de supraveghere trebuie să transmită evaluări specifice privind siguranţa şi sustenabilitatea pieţei româneşti, inclusiv în raport cu lupta împotriva corupţiei.
    În cele 2 Rapoarte publicate azi, notează cei de la GRECO, se poate constata că „România a făcut foarte mici progrese pentru a aplica măsuri pentru prevenirea corupţiei printre parlamentari, judecători şi procurori şi pentru a răspunde temerilor provocate de controversata sa reformă a justiţiei“.
    După ce salută, ca fapt pozitiv, Angajamentul anunţat de Primul Ministru de a ABANDONA reformele controversate ale justiţiei, GRECO începe lista foarte lungă a observaţiilor.
    GRECO trage concluzia că nivelul de conformitate cu recomandările rămâne „global insuficient“.
    Concluzia e clară şi nicidecum interpretabilă: România rămâne subiect al procedurilor GRECO de neconformitate cu recomandările primite, cerându-se în consecinţă autorităţilor române să raporteze pe mai departe modul în care se vor conforma celor solicitate până în 30 iunie 2020.
    Până atunci, toate aceste texte devin subiectul analizei operative în organismele specializate ale UE ca parte a analizei comprehensive care e demarată la nivelul tuturor Statelor Membre în legătură cu respectarea valorilor statului de drept.

    Citeste mai mult: adev.ro/pud6nr

  4. Presiune,presiune,dar pentru ce? Se introduce obligatoriu „pedepse cu suspendare sau de loc” incat toti sunt infractori,sau,sa se dea sentinte pe baza fabricarii de acte,dosare la comanda? Nu e destul ca hotararile judecatoresti se primesc acasa dupa cel putin o luna de zile,descurajator pentru o contestatie,apoi,solutia in hotarari e dubioasa,tu pagubitul esti declarat infractor si nu cel initial dovedit! Sa fim seriosi,este o provocare in urma acceptarii sloganului guristo-urlator fals”cea mai corupta tara” incat nici peste 1000 ani nu mai poti sterge aceasta stampila! Si sunt enorm de multe de scris cu motivatii serioase!

  5. @Emile: GRECO e Organismul anti-corupție al Consiliului Europei!
    „What is GRECO?
    The Group of States against Corruption (GRECO) was established in 1999 by the Council of Europe to monitor States’ compliance with the organisation’s anti-corruption standards.
    GRECO’s objective is to improve the capacity of its members to fight corruption by monitoring their compliance with Council of Europe anti-corruption standards through a dynamic process of mutual evaluation and peer pressure. It helps to identify deficiencies in national anti-corruption policies, prompting the necessary legislative, institutional and practical reforms. GRECO also provides a platform for the sharing of best practice in the prevention and detection of corruption.

    Membership in GRECO, which is an enlarged agreement, is not limited to Council of Europe member States. Any State which took part in the elaboration of the enlarged partial agreement, may join by notifying the Secretary General of the Council of Europe. Moreover, any State which becomes Party to the Criminal or Civil Law Conventions on Corruption automatically accedes to GRECO and its evaluation procedures. Currently, GRECO comprises 49 member States (48 European States and the United States of America). (more…)
    https://www.coe.int/en/web/greco/about-greco

    In 9 Iunie 2019, scria:
    https://www.coe.int/en/web/greco/-/greco-regrets-lack-of-progress-in-romania-on-measures-to-combat-corruption

  6. GRECO astia care nu vor sa vada condamnarile cu dosare facute, nu vor sa auda de protocoale ilegale, ignora ceace spune CCR, sustine un tortionar si pe tradatoarea Romaniei care calca in picioare Constitutia, sunt o adunatura de borfasi platiti anti Romania! Sa-si bage raportul plin de minciuni undeva,!

  7. Toti au o singura problema, desfiintarea SIIJ, desi, entitatea care functiona sub ‘aripa’ DNA nu a avut parte de o oasemenea analiza la vremea respectiva ?! Curat … murdar, vorba lu’ nenea Iancu !

  8. Toti au o singura si mare problema, desfiintarea SIIJ, vechea structura care functiona sub ‘aripa DNA’ nu a avut parte de nicio analiza din partea te miri cui, ‘ curat … murdar ‘ cum zise nenea Iancu !

  9. Nimeni nu este mai presus de lege! In Romania sunt mai presus de lege magistratii (procurorii), adica daca gresesc sa nu raspunda! De ce sa raspunda numai cetateanul de rand si magistratii sa nu raspunda cand incalca legea?

  10. Romanii s-au lamurit de mult asupra tuturor acestor adunaturi gen GRECO si altele croite la fel . Intotdeauna profesionistii sunt prea ocupati cu studiul si munca lor pentru a mai avea timp sa faca parte din tot felul de organizatii inventate in alte scopuri decat cele afisate astfel ca acolo ajung indeobste impostorii. O incompetenta ca Cheoveshi si-ar gasi oricand de lucru acolo. Chiar si una ca Birchall. Vom vedea ce pozitie va avea Dancila si mai ales ce ordin va executa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.